Geografia populației și așezărilor în România

Despre oamenii, satele si orasele patriei noastre gasim informatii din vremuri indepartate, in numeroase lucrari, care apartin unor savanti, calatori straini si carturarilor autohtoni.

O prima figura marcanta poate fi considerate umanistul transilvanean Ioan Honterus, care prin lucrarile sale (o geografie si o harta) a contribuit la raspandirea stirilor despre pamantul si oamenii de la Dunarea de Jos, Ioan Honterus trebuie mentionat si ca primul profesor care a predat geografia in Brasov, la liceul deschis in 1544.

Contemporanul lui Honterus este transilvaneanul Georgius De Reichersdorffer, care publica printre altele “Chorographia Transilvaniae”.

Din Transilvania a plecat la studii in Italia Ioan Hortilius, personalitate pusa in evidenta prin marturiile geografului Giovanni Antonio Magini, in a carui opera se prezinta un vast material privitor la tara noastra.

Iacob Bongars, intr-o calatorie prin Transilvania si Tara Romaneasca, descrie pe scurt localitatile si da un pretentios material geographic in lucrarea “Reise durch Siebenburgen”, tiparita in 1874, scrisa in limba franceza, in 1585.

Lucrarile de geografie, cu un bogat continut in aspecte de geografia populatiei si asezarilor, se inmultesc catre sfarsitul secolului al XVIII – lea, geografia fiind si obiect de invatamant in unele scoli din Transilvania. Dintre aceste lucrari mentionam pe cele ale lui Iosef Benko.

Un rol deosebit de important la cunoasterea tarii, sub aspectul geogarfiei populatiei si asezarilor, il au operele carturarilor Nicolae Milescu , C-tin Cantacuzino si Dimitrie Cantemir.

Dimitrie Cantemir scrie monumentala “Descriptio antiquus et hodierni status Moldaviae” (1716) – lucrare care cuprinde :partea geografica: nume, asezari, margini, clima, apele, judetele, targurile, muntii, minele, campiile, padurile, animalele salbatice si domestice; partea politica: statul, boierii, armata, legile, veniturile, tributurile, locuitorii, obiceiurile. In “Descrierea Moldovei” intalnim importante elemente privind asezarile urbane: targuri, targusoare.

Dimitrie Cantemir analizeaza probleme privind toponimia, evolutia si ierarhia asezarilor urbane. Ierarhizarea asezarilor este facuta in raport de functia administrative, independent de categoria de targ sau targusor.

Problemele de populatie si asezari tratate de D. Cantemir sunt redactate cu multa maturitate, ele cuprinzand elemente avansate fata de nivelul de interpretare geografica al epocii. Prin text si harta, Dimitrie Cantemir reuseste sa completeze lucrarile anterioare si sa prezinte o imagine stiintifica a Moldovei.

In anul 1690 un invatat din Bologna, Marsigli, a venit in Tara Romaneasca spre a strange material in vederea unei lucrari despre Dunare. A legat prietenie cu invatatul roman Constantin Cantacuzino, s-au ajutat reciproc in strangerea materialului, s-au pus la curent cu metoda de lucru si, astfel, Cantacuzino a lucrat la Padova o harta care ne furnizeaza informatii deosebit de bogate asupra localitatilor din Tara Romaneasca.

Contributia lui Anton-Maria del Chiaro Fiorentino, un Italian care a trait la curtea lui Constantin Brancoveanu, reprezinta pentru Muntenia ceea ce reprezinta pentru Moldova opera lui Cantemir. Amandoi cristalizeaza in pagini nemuritoare situatia tarilor romane inainte de inceperea domniilor fanariote, domnii ce introduc schimbari si metode noi in toate domeniile, deci si in cele social-culturale.

In lucrarea “Istoria delle moderne rivolutioni della Valachia” (Venetia, 1718), in capitolul “Alcatuirea, situatiunea si produsele provinciei” se gasesc informatii geografice interesante. Aici, Del Chiaro priveste unitatea teritoariala romaneasca pe care o infatiseaza atat in aspectele fizice cat si entice.

Pentru Oltenia, Friederic Schwantz a ridicat “Tabula Valachia Cisalutanae”, o harta insotita de o descriere geografica si un registru alfabetic cu satele si targurile din harta.

Ceva mai tarziu, in 1768, Friedrich Wilhelm von Bauer alcatuieste o harta a Principatelor Romane.

Banatul si-a gasit geograful in persoana lui Franciscus Griselini, un pasionat excursionist, un adevarat observator stiintific. Lucrarea sa “Geografia Banatului”, insotita de “Tabula Banatus Temesiensis”, s-a tiparit la Viena in anul 1776.

Secolele XVII si XVIII se remarca printr-o pleiada de scriitori si bineinteles prin aparitia manualelor de geografie pentru uzul scolilor. Primul manual de geografie este atribuit lui Amfilohie Hotiniul, care pune in circulatie mai intai un manuscris (1770), iar in 1795 se tipareste, la Iasi “De obste geografie….” Urmeaza o serie de alte manuale mai mult sau mai putin originale.

Profesorii de geografie aveau sa fie formati la Facultatea de Litere, in cadrul cursurilor de istorie (Ion Maiorescu).

In 1864 a fost transferat la Bucuresti, profesorul de la Iasi, Vasile Alexandrescu Urechia, la catedra de istorie ramasa vacanta prin decesul lui Ion Maiorescu. Dintre lucrarile sale in domeniul geografiei, mentionam “Patria romana” (1868) – lucrare etnografica si de geografie istorica.

Tot in vremea cand geografia era o anexa a istoriei, mentionam pe Alexandru Odobescu, initiatorul geografiei stiintifice romanesti. Intre primele sale lucrari sunt cele cu continut geografic, ca:”Vederi de la Buzau”, “Notice sur la Roumanie principalement au point de vue de l’economie rurale, industrielle et comerciale, avec une carte de la Principaute de Roumanie” (Paris, 1867).

Suntem in vremea cand “istoria era considerata o geografie in miscare”, cand “geografia trebuia sa explice fenomenele istoriei prin influenta mediului geographic”, cand “geografia era suplimentul istoriei”.

Un moment important pentru dezvoltarea geografiei il reprezinta infiintarea Societatii Romane de Geografie, in 1875, care a avut ca program: propagarea stiintelor geografice, studii pentru cunoasterea tarii si a tarilor vecine, publicatii geografice.

Societatea geografica a editat, intre 1879 – 1942, “Buletinul Societatii Geografice Romane”, acre cuprinde numeroase studii cu privire la populatia si asezarile omenesti din tara noastra.

La inceputul secolului al XX-lea iau fiinta catedrele de geografie la cele trei universitati, care au fost incredintate unor geografi cu o pregatire superioara: Simion Mehedinti, in 1900 la Bucuresti, Stefan Popescu, in 1904, la Iasi, si george Valsan, in 1919 la Cluj.

In 1900 – 1944, scoala geografica din Romania si-a desfasurat activitatea sub actiunea diferitelor influente ale unor scoli straine. Cea mai mare influenta a avut-o cunoscutul geograf francez Emmanuel de Martonne, care a studiat teritoriul tarii noastre