Hazarde hidrologice - inundațiile pe sectorul românesc al Dunării

I. HAZARDE HIDROLOGICE – INUNDAŢIILE

Hazardul este un eveniment ameninţător şi reprezintă probabilitatea de apariţie într-o anumită perioadă a unui fenomen potenţial dăunător pentru om, pentru bunurile produse de acestea şi pentru mediul înconjurător.

Hazardele naturale reprezintă fenomene potenţial dăunătoare societăţii, declanşate de manifestări extreme ale unor procese din natură. Acestea reprezintă o formă de interacţiune dintre om şi mediul înconjurător, în cadrul căreia sunt depăşite anumite praguri de adaptare ale societăţii.

Inundaţiile reprezintă acoperirea temporară cu apă a unor teritorii ca urmare a creşterii de nivel a unei mase de apă (râu, lac), depăşind cota terenului din teritoriile respective. Ele pot fi provocate şi prin creşterea nivelului apei subterane peste cota terenului sub efectul unui gradient hidraulic prin infiltraţii.

Inundaţiile constituie fenomene frecvente, care comportă riscuri serioase pentru om şi activităţile sale. Fiind hazardul cel mai larg răspândit pe Glob, ocupă primul loc în privinţa pagubelor provocate de catastrofele naturale, cauzând anual pierderi economice de mari proporţii, moartea a zeci de mii de oameni, afectarea în diferite forme şi nivel de gravitate a altor câteva sute de mii de persoane.

1.1 Cauzele producerii inundaţiilor

La originea inundaţiilor stau, în marea majoritate a cazurilor, cauze naturale:

- particularităţile climatice (posibilitatea producerii de precipitaţii abundente, topirea brutală a zăpezilor şi a gheţii sau combinaţii ale acestora, rata de evaporaţie a apei meteorice etc.);

- particularităţile morfohidrografice reale ale cursurilor de apă (poziţia bazinului hidrografic, suprafaţa şi forma acestuia, altitudinea şi gradul de fragmentare a reliefului, tipul şi densitatea reţelei hidrografice, permeabilitatea substratului, lărgimea şi adâncimea albiei minore etc.);

O a doua categorie de condiţii este determinată de acţiunea factorului antropic (utilizarea terenurilor, gradul de antropizare, lucrările de inginerie hidrologică etc.). Acţiunea umană are de multe ori consecinţe negative, contribuind la creşterea gradului de risc de producere a inundaţiilor şi la accentuarea efectelor produse de acestea prin:

- modificarea particularităţilor morfohidrografice naturale ale râurilor prin regularizări, îndiguiri şi taluzări, care, deşi produc o îmbunătăţire a condiţilor de scurgere, pot produce ştrangulări ale secţiunii de curgere sau pot avea efecte grave în anumite cazuri de compunere nefavorabilă a hidrografelor;

- despăduriri excesive în cuprinsul bazinelor hidrografice;

- exploatarea defectuoasă a descărcărilor de ape mari la unele acumulări, fără corelare cu amenajările din aval;

- accidente şi avarii survenite la lucrările hidrografice (ruperea barajelor, degradări ale sistemelor de etanşare a marilor canale ş.a.), care pot produce inundaţii mult mai mari decât cele în regim natural, creând situaţii extrem de periculoase mai ales dacă se produc în timpul viiturilor;

- nu lipsită de importanţă este practicarea culturilor neacoperitoare (porumb, cartof ş.a.) în lunci şi pe terasele joase, favorizând astfel scurgerea apei, în timp ce păşunile naturale, câmpurile de lucernă ş.a. ar avea efect de burete.

- o serie de procese precum tasarea solurilor (prin utilizarea maşinilor agricole şi prin păşunat excesiv), extinderea suprafeţelor betonate şi asfaltate din localităţi (cu efect în scăderea permeabilităţii terenurilor), prelevarea de pietrişuri şi nisipuri din albii (având ca efect adâncirea cursurilor de apă), constituie tot atâţia factori ce contribuie la creşterea gradului de risc de producere a viiturilor şi la accentuarea efectelor produse de acestea.

1.2 Inundaţiile din România

În România se produc anual circa 10-15 viituri, cu o frecvenţă mai mare la altitudini mijlocii în Carpaţi şi Subcarpaţi şi mai redusă spre regiunile de câmpie.

Inundaţiile catastrofale (cu asigurări de 0,5-1,0%, produse odată la 50, respectiv 100 de ani) au drept cauză ploile torenţiale combinate cu topirea bruscă a zăpezii.

Cele mai frecvente viituri se produc în partea de vest a ţării (un procent însemnat aparţinînd anotimpului de iarnă), unde frecvenţa anuală de apariţie este de 30-40%.

Primăvara se formează cu regularitate viituri prin topirea zăpezii (a cărei acumulare este asigurată de condiţiile termice negative din timpul iernii), peste care se suprapun ploile de primăvară.

La începutul verii, viiturile au caracter general pe teritoriul ţării, sunt datorate ploilor abundente şi au o frecvenţă de 15-20% în zona de câmpie şi 25-30% în zonele montane.

Toamna viiturile sunt mai rare, se datorează ploilor din perioada octombrie-noiembrie şi au o frecvenţă mai ridicată în Banat şi Oltenia;

Se estimează că suprafaţa maximă expusă inundaţiilor în ţara noastră este de circa 3,5 milioane ha, ceea ce reprezintă 15% din teritoriul ţării. Principalele zone inundabile sunt următoarele: Câmpia Dunării – 8.000.000 ha, Câmpia Banatului – 485.000 ha, Bazinul Siretului – 300.000 ha, Câmpia Crişurilor – 200.000 ha, Bazinul Oltului – 160.000 ha, zona Someş-Crasna – 140.000 ha, Bazinul Prutului – 90.000 ha, Bazinul Argeşului – 80.000 ha, Bazinul Mureşului – 60.000 ha, Bazinul Ialomiţei – 50.000 ha, bazinele Jiului şi Someşului – cu câte 20.000 ha fiecare, Bazinul Călmăţuiului – 10.000 ha.