Importanța Militară a Așezărilor Umane și Influența Acestora asupra Planificării Acțiunii Militare

“Cei ce sunt experţi în arta războiului supun armata inamică fără luptă. Ei cuceresc oraşele fără a le asedia şi doboară un stat fără operaţiuni prelungite.” -Sun Tzu “Arta războiului”

1. Repere introductive

Definirea geografiei ca ştiinţă a reprezentat una dintre preocupările de bază ale marilor personalităţi ale geografiei, care au încercat să delimiteze clar domeniul de studiu al acesteia din dorinţa reală de a impulsiona dezvoltarea ei şi de a o impune ca una dintre importantele direcţii de cercetare a realităţilor cu care se confruntă omenirea în prezent.

Dacă geografia fizică se ocupă de studiul reliefului, al climei, apei, vegetaţiei, faunei şi al solurilor, geografia umană studiază modul cum este răspândit omul pe suprafaţa planetei şi cum influenţează acesta geosferele prin activitatea sa Ramurile geografiei umane sunt: geografia populaţiei, geografia aşezărilor, geografia resurselor şi geografia economică

Geografia populaţiei este ramura născută din percepţia omului ca element component al sistemului teritorial, a cărui prezenţă în centrul acestuia rezultă din capacitatea sa crescândă de a determina profund evoluţia sistemului. Relaţia dintre om şi natură devine o relaţie activă, care relevă în ultimă instanţă funcţia şi funcţionalitatea fiecărui component al mediului geografic, al mediului înconjurător în general. Studiul populaţiei poartă şi numele de demografie.

Geografia aşezărilor umane (sau geografia habitatului) se ocupă de apariţia, evoluţia şi organizarea satelor şi oraşelor. Pentru geografi, aşezarea umană este un organism viu, care îşi are propria sa perso-nalitate. Aşezările apar, cresc, decad şi dispar. Ele îşi schimbă înfăţişarea, dar şi importanţa.

Geografia resurselor are în vedere cum şi de unde îşi obţin oamenii necesarul de energie, hrană şi substanţe utile activităţii lor. Fiecare înveliş al Pământului conţine resurse pe care omul le foloseşte pentru sine sau, uneori, împotriva sa. Unele dintre aceste resurse sunt epuiza¬bile şi se cer înlocuite de altele. Altele sunt practic în cantităţi infinite, dar omul nu a ajuns să le poată folosi decât într-o mică măsură.

Geografia economicăeste „o ştiinţă activă, dinamică, având menirea de a înregistra şi explica modificările intervenite în structura şi funcţionalitatea comportamentelor spaţiului geografic, în calitatea mediului geografic”

Desigur, geografia economică nu poate scăpa din vedere turismul, aşa-numita industrie verde, aducătoare de câştiguri frumoase, fără poluarea şi degradarea pricinuite mediului de către agricultură şi industrie.

Geografia populaţiei, care studiază răspândirea grupurilor de oameni pe suprafaţa terestră, este necesară pentru planificarea, pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor militare iar operaţiile militare nu se pot desfăşura fără implicarea oamenilor, ceea ce impune cunoaşterea acestei ramuri a geografiei.

În cadrul forţelor armate a fost creată o structură care include toate aceste probleme şi caută soluţii pentru rezolvarea implicaţiilor miliare ale geografiei populaţiei numită CIMIC „în zilele noastre nimic important nu se poate face - şi mai ales războiul — fără un larg consens popular" Cooperarea civili-militari este considerată ca o parte vitală în cadrul operaţiilor multinaţionale altele decât războiul şi în mod deosebit pentru operaţiile de pace şi cele umanitare.

Conceptul a fost definit astfel: „CIMIC înglobează totalitatea acţiunilor prin care comandanţii NATO stabilesc şi menţin relaţii oficiale cu autorităţile naţionale, populaţia şi organizaţiile interna¬ţionale, neguvernamentale din zona lor de responsabilitate"

Motivaţia sau scopul CIMIC este acela de a stabili şi menţine cooperare eficientă cu populaţia şi instituţiile aflate în zona de operaţii şi de a crea condiţii civil-militare realizării unor avantaje maxime de ordin moral material şi tactic pentru forţele implicate, implicit de a preveni crearea unor asemenea avantaje potenţialilor adversari. Scopul pe termen lung pentru CIMIC este de a crea şi susţine acele condiţii necesare realizării unor soluţii durabile în rezolvarea crizelor.

2. Aşezările umane

Aşezările umane (omeneşti) sunt forme de concentrare a populaţiei pe un anumit teritoriu, care se caracterizează prin mai multe elemente (numărul de locuitori, caracteristici ale mediului şi activităţile predominante) şi au o anumită fizionomie spaţială. Există, de asemenea, un raport strâns între funcţiile aşezărilor omeneşti şi structura lor interioară.

Oraşele au apărut încă din antichitatea îndepărtată, când erau cunoscute sub numele de cetăţi. Aglomerările primitive de locuinţe s-au transformat în oraşe ca rezultat al progresului economic. Diviziunea socială a muncii, apariţia unor pieţe de desfacere permanente a bunurilor, a făcut ca un număr tot mai mare de oameni să fie nevoiţi să convieţuiască într-un loc stabil. Aceştia trebuiau să-şi asigure condiţii normale de viaţă, hrană, confort, odihnă, loc de muncă, circulaţie, nevoi culturale, spirituale şi religioase. Faţă de aceste nevoi şi în urma închegării unei vieţi colective, a fost necesară amenajarea raţională şi artistică a spaţiului urban, şi astfel au apărut oraşele şi urbanismul ca ştiinţă şi artă de a construi oraşe. Au fost elaborate teorii justificative ale apariţiei şi dezvoltării oraşelor.