Integrarea europeană - un mediu mai curat

Introducere

Problema ocrotirii mediului inconjurator prin mijloace juridice s-a ridicat inca din veacurile medievale, operele cronicarilor Grigore Ureche, Dimitrie Cantemir, Ion Neculce, Serban Cantacuzino, ce au realizat ample descrieri referitoare la modalitatile prin care puternicii acelor zile au stiut cum trebuie si ca trebuie ca natura sa fie ocrotita.

Prima lege in acest sens ii apartine domnitorului Stefan cel Mare - "Legea branistei", branistea fiind acel loc unde nimeni nu avea voie sa vaneze, sa pescuiasca, sa taie copacii si sa pasuneasca. Despre braniste pomenesc si actele domnesti emise de voievozii Vlad Vintila, Matei Basarab, Stefan Tomsa, ea functionand totodata si in Transilvania, in timpul domniei lui Sigismund Bathory. In secolul XVII in Bucovina se da "Oranduiala de padure", acesta fiind primul cod silvic romanesc care in cele 12 articole ale sale cuprindea indrumari privind taierea copacilor, igienizarea padurii, si organizarea scolilor de padurari.

Codul Penal roman de la 1864 cuprindea doua articole prin care se sanctionau vanatoarea in parcurile inchise precum si pescuitul in iazuri si helestee si doua articole privind incendierea padurilor si a fanetelor. In ceea ce priveste vanatoarea, Codul facea referire la perioada de prohibitie si la stoparea totala a vanatorii pentru anumite specii. Desi odata cu secolul XIX biblioteca juridica romana se imbogateste cu noi coduri de legi, parte din ele de inspiratie anglo-saxona, germanica sau italiana, din nefericire, acestea nu cuprind notificari cu privire la natura.

Dupa semnarea Tratatului de la Adrianopol din 1929 natura se vede iar pusa in pericol. Agricultura ia din ce in ce mai multa amploare, Romania isi recunoaste in aceste momente statutul de tara eminamente agricola, in detrimentul padurilor, in aceasta perioada avand loc ample defrisari. Oamenii de stiinta ai vremii au fost sensibilizati de modul in care s-a inteles sa se dea curs unei relansari agricole in defavoarea mediului inconjurator, incepand sa militeze pentru gasirea unor mijloace si reglementari privind protectia naturii.

Acceptiunea literara a conceptului de mediu desemneaza imediata vecinatate a unei fiinte sau a unui lucru punand in mod particular accent pe caracterul de apropiere a diferitelor fenomene. Astfel spus, mediul este alcatuit atat din ambientul natural sau artificial care ne inconjoara cat si din relatiile intelectuale si reteaua de informatii pe care noi am contruit-o. Mediul este un factor crucial al dezvoltarii umane pentru cel putin trei motive :

- este o structura de primire, un suport pentru activitatile umane;

- sta la baza tuturor resurselor materiale pe care oamenii le folosesc pentru a-si satisface nevoile;

- este unul din componentele esentiale ale culturii noastre.

Astfel, actionand asupra materiei, omul actioneaza simultan asupra lui insusi in asa fel incat toata reorganizarea raporturilor sale cu fortele cadrului natural este o reorganizare a raporturilor cu el insusi. In Romania, conform legislatiei in domeniu, prin mediu se intelege ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elementele enumerate anterior inclusiv valorile materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului.

Dupa optimismul anilor `60, in anii `70, odata cu Conferinta de la Stockholm din 1972, s-a definit dreptul omului de a dispune de un mediu curat si de calitate. Aceasta conferinta a stat la originea Programului Natiunilor Unite pentru Mediu. In decembrie 1983, s-a creat Comisia Mondiala asupra Mediului si Dezvoltarii ce avea ca scop:

- propunerea strategiilor de mediu pe termen lung pentru a obtine o dezvoltare durabila pana in anul 2000 si dupa;

- recomandarea mijloacelor de aparare a mediului, prin realizarea unei cooperari intre tarile dezvoltate si cele mai putin dezvoltate, luandu-se in calcul relatiile existente intre tari, resurse si mediu;

- punerea la punct a unui program de actiune pe termen lung pentru protejarea mediului.

In plus, OECD a elaborat un cadru de cooperare a tarilor in curs de dezvoltare pentru realizarea dezvoltarii durabile, recunoscand ca fara un efort si o cooperare internationala nu se pot realiza obiectivele propuse si anume:

(1) utilizarea unui sistem de preturi care sa incurajeze agentii economici sa ia in calcul costul deteriorarii mediului,

(2) realizarea unor politici tehnologice in coroborare cu deteriorarea mediului si cu cresterea economica,

(3) realizarea unor politici de eficacitate in raport cu mediul care sa vizeze resursele regenerabile

(4) substituirea resurselor neregenerabile cu altele regenerabile.

Politica europeana in domeniul mediului dateaza din 1972, anul primei conferinte O.N.U. pentru mediu. In cadrul programelor comunitare asupra mediului s-au stabilit programe de actiune in materie de mediu pana in anul 2010.

Uniunea Europeana impune Statelor Membre sa colaboreze pentru coerenta, simplificare si codificare a legislatiei astfel incat dispozitiile regulamentare sa se aplice usor asigurandu-se cel mai bun control.

Micile intreprinderi, responsabile de o parte a poluarii mediului, vor conveni in utilizarea unor tehnologii curate, in masura in care exista asistenta din partea guvernelor, necesara depasirii unor eventuale dificultati tehnice si/sau financiare ce decurg din aplicarea dispozitiilor regulamentare. Vor fi luate masuri care sa aiba un character incisiv atat economic cat si fiscal, astfel incat Statele Membre ale Uniunii Europene sa realizeze o gestionare durabila a resurselor naturale. Toate acestea vor permite punerea in practica a unui cadru coerent de adoptare a unor orientari commune care sa evite distorsiuni ale concurentei. Astfel vor fi vizate sistemele de distribuire a etichetelor ecologice precum si procedurile cu privire la analiza ciclului de viata a produselor.

Principiul 21 din Declaratia de la Stockholm (1972) stipuleaza ca statele au datoria de a proceda de o asemenea maniera incat activitatile exercitate in limitele jurisdictiei lor sau sub controlul lor sa nu cauzeze nici o paguba mediului altor state. Ulterior, OECD a adoptat o noua recomandare, specificand ca in caz de poluare accidentala, poluatorul ar trebui sa ia asupra sa costurile masurilor de prevenire si de lupta impotriva poluarii accidentale prin:

- masuri de prevenire a accidentelor, cum ar fi marirea securitatii instalatiilor periculoase si pregatirea pentru situatii de urgenta;