Județul Giurgiu

Legenda numelui Giurgiu

Se spune că de mult, când încă turcii umblau pe meleagurile de pe malul stâng al Dunării şi strângeau slugi pentru Imperiul Otoman, se afla aici un cioban, pe nume San Giorgio ce îşi adusese oile la pascut în lunca Dunării. Acesta a eliberat un mare grup de oameni ce trebuiau duşi în Imperiul Otoman. Acesti oameni au rămas aici după eliberare si au format dintr-un loc de trecere un târg. Acest târg a purtat numele celui care a fost eliberatorul lor, San Giorgio.

Istorie

Oraşul Giurgiu a fost cel mai probabil întemeiat în secolul XIV, ca port la Dunăre, de către comercianţii genovezi, care s-au aventurat până aici pentru a construi un mic avanpost comercial, o cetate pe insula Sfântul Gheorghe; ei au construit o bancă şi o piaţă pentru mătăsuri şi catifele. Oraşul l-au numit după sfântul protector al Genovei, sfântul Gheorghe (în italiană San Giorgio), de la care se trage numele actual. Giurgiul a fost pentru prima dată menţionat în documentul Codex Latinus Parisinus din 1394, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. În 1420 a fost cucerit de Imperiul Otoman care dorea astfel să deţină controlul traficului pe Dunăre. Otomanii au numit Giurgiul "Yergöğü".

Fiind un oraş fortificat, Giurgiul a jucat un rol important în războaiele frecvente dintre români şi turci pentru controlul Dunării, în special în încercările lui Mihai Viteazu de a stăvili atacurile turceşti, iar mai apoi în războaiele ruso-turce. În 1659 Giurgiul a fost ars din temelii. În 1829 zidurile şi fortificaţiile au fost complet distruse, astfel că singura apărare care-i mai rămânea era castelul amplsat pe insula Slobozia, legată de ţărm cu un pod.

Prima cale ferată din Regatul României a fost construită între Bucureşti şi Giurgiu, staţia de la Giurgiu fiind inaugurată la 1 noiembrie 1869. Până la instaurarea regimului comunist în România a fost reşedinţa judeţului Vlaşca.

Între 1952-1954, regimul comunist, spjinit de URSS, a construit Podul Giurgiu-Ruse (sau Podul Prieteniei), primul pod peste Dunăre care leagă România de Bulgaria. Giurgiu a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968.

Climă

Clima judeţului este temperat continentală. Vara este un anotimp cu temperaturi ridicate ce poate duce chiar la seceta, iarna cu geruri şi crivăţ.Vitezele cele mai mari le au vanturile dinspre NE, care pot atinge iarna 125km/h. Precipitatiile medii sunt de 500mm.

Geografie

Asezare

Judeţul se afla in sud estul Romaniei, la granita cu Bulgaria. La o distanţă de 65km la sud de capitala Bucuresti. Este situat in lunca Dunarii, pe malul stang al fluviului Dunărea. Aşezarea geografică

Judeţul Giurgiu este situat în partea de sud a ţării, în cadrul marii unităţi geografice numită Câmpia Română şi este străbătut de paralela 43°53` latitudine nordică şi meridianul 25°59` longitudine estică.

Are o suprafaţă de 3.526 km2 şi se învecinează la Est cu judeţul Călăraşi, la Vest cu judeţul Teleorman, la Nord-Est cu municipiul Bucureşti, la Nord cu judeţul Dâmboviţa, la Nord-Vest cu judeţul Argeş, iar la Sud, pe o lungime de 72 km, fluviul Dunărea îl desparte de Bulgaria.

Din punct de vedere teritorial-administrativ, judeţul Giurgiu cuprinde municipiul Giurgiu, oraşul Bolintin Vale, oraşul Mihăileşti şi 51 de comune cu 166 sate. El face parte din cele 7 judeţe care alcătuiesc Regiunea Sud Muntenia.

Reşedinţa judeţului este municipiul Giurgiu, vechi vad comercial la Dunăre al Ţării Româneşti, situat la 60 km de capitala ţării pe drumul european E70 ce leagă vestul Europei de zona balcanică şi de Orientul Mijlociu.

Oraşul, legat prin întreaga sa activitate din trecut şi prezent de Dunăre, se cere a fi valorificat şi prin obiectivele antropice, nu numai ca escală sau punct de plecare spre şi dinspre Bucureşti.

Pentru Giurgiu, este bine de amintit că drumul parcurs de om a început în urmă cu multe milenii (şantierul Malu Roşu atestă locuirea din paleoliticul superior, iar cultura Boian şi Cultura Gumelniţa dovedesc că aici se desfăşurau diverse activităţi din neolitic) marcând o evoluţie plină de istorie.

În colecţia Muzeului judeţean se află monede din timpul lui Domiţian (79 d.Hr.), Antonius Piua (139), Comodus (180-192), Gordian (238-244), toate descoperite în limitele oraşului actual.

Prima atestare documentară a Giurgiului s-a făcut în „Codex latinus” în anul 1395. Pe scara timpului, oameni de seamă ai Ţării Româneşti au legat istoria de oraşul Giurgiu. Cetatea a atins apogeul în vremea lui Mircea cel Bătrân. De ea sunt legate nume ca Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul.

Cucerit în anii 1417-1420, oraşul, împreună cu teritoriul înconjurător, a fost transformat în raia turcească timp de aproximativ 400 de ani.

Bazele realizării oraşului actual au fost puse după războiul ruso-turc din 1828-1829, realizându-se, în anul 1830, primul proiect de organizare urbanistică a localităţii Giurgiu.

Epoca modernă este marcată prin elaborarea planului din perioada „Regulamentului organic” cu trasarea unei reţele stradale de tip radial de către Moritz von Ott la 1831.

Au apărut în peisaj porturile la Dunăre şi dezvoltarea sa a impus apariţia unor zone funcţionale noi.

În 1916, odată cu începerea primului război mondial, oraşul a fost bombardat şi distrus în proporţie de 80%.

După 1917, la Giurgiu, locuitorii au început reconstrucţia oraşului şi a fost reluată activitatea economico-socială. Azi oraşul mai păstrează foarte puţin din aerul vremilor ce nu mai sunt.

Emblema oraşului de azi este „Turnul cu ceas” (Turnul orologiului-construit la sfârşitul secolului al XVIII, ca turn de observaţie a fortificaţiilor otomane).

Monumentele istorice, de artă şi arhitectură, stau ca mărturie a trecutului plin de istorie al acestei zone: Biserica „Sfântul Nicolae” (ridicată în 1830 prin transformarea unei geamii turceşti), Biserica „Sfântul Gheorghe” (1838-1841), Biserica „Buna Vestire” (ctitorită sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, la cererea şi finanţarea comunităţii greceşti din Giurgiu între anii 1863-1865, şi pictată de Gheorghe Tăttărăscu)

Vecini