Kapadokya - cel mai vechi nume pentru țară între Halys și Euphrate

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Geografie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 3258
Mărime: 18.69KB (arhivat)
Publicat de: Mina Codreanu
Puncte necesare: 6
O scurta descriere a regiunii Capadocia sau Kayseri din Turcia de azi. Fosta regiune bizantina cu o populatie majoritara ortodoxa pana la cucerirea Asiei Mici de catre turci.

Extras din referat

Semnificaţia (fie ea culturală, istorică, religioasă) acestei satrapii (provincii), poate fi înţeleasă studiindu-se rolul ei în epocă, printr-o analiză a cadrului istorico-geografic, contextul istoric al Sfinţilor Părinţi şi Teologi ai Bisericii: Sf. Vasile cel Mare, Sf Grigorie de Nyssa, Sf. Grigorie de Nazian (oamenii locului cu alte cuvinte), la care se adaugă şi “lavra” sutelor de martiri

Un prim aspect care trebuie avut în vedere este fixarea în timp şi spaţiu, etapă ce deschide această călătorie imaginară, ce se doreşte a fi o bază documentară prin care să se realizeze scopul scontat.

Este dacă vreţi un cal troian, căci numai în acest fel, sub masca obiectivităţii, vă pot arăta că ceea s-a întâmplat cu eterna Capadocia nu e pură întâmplare, i-am spus eternă căci în ea se împlinesc cuvintele marelui Grigore Vieru: şi-a scris istoria cu sângele, acela de martir, evitând galant sfatul dat de Stendhal unui istoric: prima calitate a unui istoric este aceea de a fi capabil să nu inventeze. De aceea poţi ignora istoria, încărcătura acestor locuri, eşti liber să o interpretezi, însă nu o poţi lăsa neştiută dacă taina ei a reuşit cineva să o descopere.

Cezareea Capadociei a dat lumii pe lângă marii ierarhi şi istorici precum Eusebiu din Cezareea, de asemenea unul dintre cei mai celebri medici greci antici Areteus din Capadocia, altfel spus asistăm la un fenomen de valori universale.

Astfel în Antichitate, Capadocia cuprindea regiunile care se întind între râurile Euphrat şi Halys, de la est spre vest, şi Pontul Euxin şi Tavru, de la nord spre sud , însă se cuvine să facem o scurtă precizare, anume că în geografia antică este numele unei regiuni întinse din Asia Mică, iar cu privire la limite este aproape imposibil însă să fie definite cu precizie.

Ca mărturii documentare putem menţiona scrierile lui Herodot şi Strabon, pe urma lor pornind şi istoricul Iosif Flavius , care fac trimitere la acest spaţiu, primul încercând chiar să explice etimologia numelui, legând-o de istoria Imperiului Persan.

Geografic ea se împarte în Capadocia sudică şi nordică, În perioada elenistică aici s-au format două state-regat şi anume Capadocia Mare (cea dinspre Tavru) şi Capadocia Pontului (cea dinspre Pont). Practic vorbind, regiunea înseamnă propriu-zis provinciile Aksaray, Nevsehir, Nigde, Kayseri si Kirsehir şi este, în general, o zona mai răcoroasă decât coastele mărilor Mediterana şi Egee.

Cunoscută şi sub numele de Hati la sfârşitul epocii bronzului, fostă patrie a puterii hitite, cu centrul de putere la Hatusa, devine după prăbuşirea acesteia intră sub administraţia unor aristocraţi feudali, am putea spune, transformându-i pe ţărani în scalvi. Cu toate acestea, este inclusă în cea de-a treia satrapie persană, în diviziunea stabilită de Darius, dar mult timp a continuat să aibă o guvernare proprie prin conducătorii locali, o conducere nici una aparent supremă pe întreaga ţară.

Liniştea regatului a fost tulburată de cotropitorii veniţi din zona estică. Treptat, aceştia i-au alungat pe hitiţi. După dispariţia regatului hitiţilor, pe aceste meleaguri ajung frigienii, renumiţi crescători de cai. Demn de reţinut este şi faptul că are loc o diviziune în mai multe state mici (de exemplu, Tyana).

După prăbuşirea perşilor, Alexandru cel Mare ocupă partea de sud a Capadociei, în anul 333 î. Hr., şi Ariaretes I, un aristocrat persan, devine primul rege al Capadociei capadocian, însă trebuie să fi fost cu acordul, fie el şi tacit al stăpânitorului, pentru că o revoltă internă ar fi fost un fel de camicaze, era un risc iresponsabil, ce nu cred că şi-ar fi găsit simpatizanţi. El încearcă să menţină provincia sub dominaţia sa prin cel mai simplu mod, prin comandanţi militari, fideli autorităţii sale.

Ariarthes I (332 - 322 î.d.Hr.) a fost un conducător harismatic, a extins frontierele regatului în ceea ce priveşte Marea Neagră. Relaţiile conflictuale, până la moartea lui Alexandru, nu şi-au făcut apariţia.

Sub Ariarathes IV, Capadocia a intrat în relaţii cu Roma, în primul rând ca un duşman contra lui Antiohie cel Mare , apoi ca un aliat împotriva lui Persus.

Ajutorul Romei vine în confruntarea capadocienilor cu Mithridates VI din Pontus, ocazie cu care este ales un nou conducător, tot din rândul localnicilor, Ariobarzanes (93 î.Hr.).

În acelaşi an însă, trupele armene, sub Tigran cel Mare, reuşesc să pătrundă în provincie, detronându-l pe noul ales şi îl încoronează pe Gordios, ca noul client-rege din Capadocia, creând astfel o zonă-tampon împotriva romanilor.

Momentul transformării regiunii în colonie romană, este tradus în plan jurisdicţional astfel: cele două regate au dat locul lor la două eparhii romane numite Capadocia şi Pont. În cele două eparhii, romanii au întemeiat patru oraşe importante, cărora le-au dat noi nume şi pe care le-au organizat cu regim de autonomie: în Capadocia Mare, Cezareea şi Tiana, iar în Pont, Neocezareea şi Sebastia.

Preview document

Kapadokya - cel mai vechi nume pentru țară între Halys și Euphrate - Pagina 1
Kapadokya - cel mai vechi nume pentru țară între Halys și Euphrate - Pagina 2
Kapadokya - cel mai vechi nume pentru țară între Halys și Euphrate - Pagina 3
Kapadokya - cel mai vechi nume pentru țară între Halys și Euphrate - Pagina 4
Kapadokya - cel mai vechi nume pentru țară între Halys și Euphrate - Pagina 5

Conținut arhivă zip

  • Kapadokya - Cel Mai Vechi Nume pentru Tara intre Halys si Euphrate.doc

Alții au mai descărcat și

Amenajarea Turistică a Stațiunii Balneoclimaterice Covasna și Împrejurimi

Prezentul studiu are la baza oportunitatea dezvoltarii si diversificarii ofertei turistice pentru statiunea balneoturistica Covasna. “Statiunea...

Japonia

Japonia este o tarã prin excelentã insularã, situatã în nord-vestul oceanului pacific. Japonia este fãrã indoialã statul care a înregistrat cea mai...

Județul Timiș

1.Localizarea geografica si caracterizarea judetului 1.1. Scurt istoric Istoria judetului se pierde in timp, fiind mentionate inca din...

Rolul Carpaților

Unitati montane. Carpatii românesti Carpatii românesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut în urma orogenezelor...

Ai nevoie de altceva?