Magnetismul Terestru

Magnetismul Terestru

Magnetismul terestru este o proprietate a planetei cu anumite consecinţe asupra mediului

înconjurător. Axa geomagnetică nu corespunde cu axa polilor. Diferenţa dintre cele 2 axe se numeşte

declinaţie.

Încă din antichitate oamenii au remarcat că anumite minerale, cum ar fi magnetita, au proprietatea de a atrage bucăţele de fier. Ulterior s-a constatat că aceeaşi comportare o manifestă, în stare naturală numai cinci elemente: fier, cobalt, gadoliniu si disprosiu, precum şi unele aliaje ale acestora. Această proprietate a fost numită magnetism (de la cetatea Magnesia din Asia Mică, unde acest fenomen a fost pentru prima dată remarcat).

În apropierea unui magnet există un câmp fizic, denumit câmp magnetic. Fizicianul H.C. Oersted a demonstrat la începutul secolului al XIX-lea că există interacţiuni între câmpul magnetic si curentul electric, precum şi generarea câmpului magnetic de către curenţii electrici.

Câmpul magnetic reprezintă o stare specială în jurul unor magneţi permanenţi sau a unor conductori parcurşi de curent electric care se manifestă prin acţiuni magnetice asupra altor magneţi permanenţi, conductori parcurşi de curent electric sau sarcini în mişcare aflate în zona în care se manifestă câmpul magnetic.

Câmpul magnetic este caracterizat cantitativ de către liniile de câmp şi calitativ de inducţia sa.

Pământul are un câmp magnetic puternic, ca şi când planeta ar fi avut un magnet bară enorm fixat în interiorul ei. Fizicienii consideră că acest câmp magnetic al pământului are legătura cu mişcarea fluidelor, materiale conductoare din punct de vedere electric care se găsesc în interiorul pământului . Materialul conductor si câmpul geomagnetic se pot controla reciproc. Studiul acestei probleme este cunoscut sub numele de hidromagnetism. Studiul modului in care câmpul magnetic terestru s-a schimbat de-a lungul istoriei pământului este numit paleomagnetism. Câmpul magnetic al pământului are o anumită importantă istorică datorită rolului busolei în explorarea planetei. Acul unei busole este un adevărat magnet bară ; un capăt este numit „indicatorul” nordic pentru că este atras de polul magnetic al pământului din emisfera nordică. Celălalt capăt al acului este atras de celălt pol magnetic al pământului. Pentru că tipurile diferite de poli magnetici se atrag, polul din emisfera nordică, deşi numit polul nord magnetic este un indicator al sudului şi vice versa pentru emisfera sudică.

Originea câmpului magnetic

Când Pământul s-a format acum aproximativ 4.5 miliarde de ani, elementele grele s-au concentrat în centru, astfel la 3000 km sub scoarţa terestră se află cel mai mare ocean al planetei: miezul de fier lichid (amestecat cu elemente mai uşoare), o sferă de 3400 km rază.Cu timpul presiunea s-a amplificat spre centru Pământului, fierul s-a solidificat şi astfel putem găsi un miez interior solid, care ocupă un spaţiu de 1200 km rază. În acest miez metalic îsi are originile câmpul magnetic terestru. Temperaturile la aceste adancimi sunt de peste 3000 K si deci sunt trecute bine de punctul Curie ( la care metalele isi pierd proproietatile feromagnetice).

Un câmp magnetic poate fi susţinut doar dacă un curent electric circulă

prin acest ocean de fier lichid. Totuşi, disipaţia Ohmica ar împiedica orice curent electric nesuţinut din miezul Pământului având valori aproximative de 20 kyr, dar totuşi a existat un câmp magnetic pe Pământ de milioane de ani. Acest lucru este certificat de studiul câmpurilor antice înregistrate în sedimente şi în lavă.