Migrația populației

Fenomenul migratiei a existat dintotdeauna, concretizat prin transhumanta, invazii, colonizari si cruciade, sau provocate, în general, de atractia exercitata de regiunile mai bogate asupra populatiilor mai sarace. Nu exista in plus nici un exemplu in istorie al vreunei tari a carei influenta politica si economica sa nu fi beneficiat de o demografie dinamica sau de actiunea unei populatii importante si omogene. Putem considera ca exista o asemenea sinergie a factorilor politici, economici sau demografici a caror conjunctie sa nu poata provoca miscari de migrare.

In zilele noastre preocuparea demografica reapare datorita riscurilor pe care le naste in producerea unor crize, la nivel local, zonal, continental sau planetar ce ar putea influenta in mod negativ ordinea sociala, sau in declansarea unor tulburari a echilibrelor etnice sau religioase. Contrastand cu optimismul afisat in urma cu cativa ani, o mare parte din punctele de vedere de astazi se inscriu intr-o conceptie neo-malthusianista in ceea ce priveste decalajul intre demografie si bogatie. Revine ideea ca non-dezvoltarea se datoreaza in parte unui exces demografic. Analizand relatia dintre putere si populatie, dintre cantitatea si calitatea fenomenului demografic si alti factori constituenti ai sistemului global contemporan constatam ca relatia intre „explozia demografica” si „explozia tehnologica” pare sa ia amploare.

Dupa Paul Kennedy, astazi suntem confruntati cu aceleasi probleme pe care le-a tratat Malthus la vremea cand populatia se dubla la douazeci si cinci de ani, cand inovatia tehnologica deschidea calea industrializarii, iar tranzitia demografica era la inceput de drum. Azi, emigratia ramane posibila, chiar daca este dificila, iar tehnologia produce efecte si acolo unde nu mai exista crestere demografica.

Aceste probleme s-au aflat in centrul discutiilor Conferintei de la Cairo despre populatie si dezvoltare (aceasta a avut ca problematica: „Fonduri pentru populatia Natiunilor Unite”, 6-13 septembrie 1994), care s-a concentrat in principal pe rolul femeii (contraceptie, educatie etc.).

Tranzitia demografica, fenomenul migratiei contemporane pentru a li se intelege specificu1, continutul si evolutia viitoare este necesar sa fie analizate atat din punct de vedere al evolutiei istorice, al determinarilor obiective si subiective cat si al posibilitatii introducerii unui eventual control, aspecte ce vor face obiectul explicatiile urmatoare.

Evolutia si migratia populatiei: continut, analiza istorica, tendinte viitoare

Migratia populatiei este o lege a evolutiei populatiei care poate fi pusa in evidenta numai pe baza unui studiu metodic pentru a evita orice generalizare sau aproximare subiectiva. Notiunea de migratie este foarte generala, care in lipsa unor definitii comune si a unor instrumente destul de precise, desi se beneficiaza de numeroase date ale statisticilor oficiale, nu este rezolvata in mod corect. De aceea consideram ca cifrele avansate, evidentiind universalitatea dar si caracterul specific zonal nu au sens decat daca sunt analizate din perspectiva evenimentelor contemporane, cu grija maxima pentru obiectivitate. Cand facem referiri la fenomenul demografic contemporan consideram ca acesta include tranzactia demografica si miscarile populatiei intre diferite zone.

a. Tranzitia populatiei

Tranzitia demografica contemporana semnifica trecerea de la un regim demografic caracterizat prin numarul ridicat al nasterilor si deceselor, la un regim „modern” cu o rata scazuta a natalitatii dar cu o crestere a sperantei de viata. Fiecare dintre cele doua regimuri este stabil, etapa de tranzitie dintre acestea este insa dezechilibrata: numarul nasterilor ramane in general stabil in timp ce numarul deceselor scade, durata vietii creste datorita progreselor medicale si a1e igienei. Astazi, numeroase regiuni din lume sunt angajate in tranzitia demografica ale carei efecte stabilizante nu se vor resimti decat dupa o generatie.

In 1950, populatia mondiala era de 2,7 miliarde de locuitori, in 1987 era de 5 miliarde, in 1990 de 5,3 miliarde, iar in prezent mai exact incepand cu luna octombrie 1999, a depasit 6 miliarde. In 2025 planeta va avea intre 7,6 si 8,5 miliarde de locuitori: 95% din aceasta crestere va avea loc in tarile in curs de dezvoltare. Dupa 1975 populatia mondiala a intrat intr-o perioada de crestere mai redusa a populatiei dupa varful atins in anii 1950-1960. Demografia mondiala este dominata de ponderea Asiei cu peste 3,5 miliarde de locuitori pe o cincime din suprafata terestra: China si India reprezinta, ele singure, 38% din populatia totala, cu 1,3 miliarde de chinezi si 1 miliard de indieni. In 2025 aceste doua state vor avea impreuna 2 miliarde de locuitori (China a reusit mai bine decat India sa-si controleze cresterea demografica, inclusiv prin metode autoritare cum ar fi: cresterea varstei de casatorie si limitarea fecunditatii la un singur copil per familie, provocand mii de pruncucideri in cazul nasterii fetelor). Africa numara 600 milioane de locuitori iar populatia ei creste intr-un ritm de 30% pe an. Europa, cu putin mai slab populata (530 milioane) are in schimb o populatie care creste cu doar 0,22% pe an; in anul 2025, Africa si Europa vor avea 1,5 miliarde respectiv 550 milioane).

Diferentele demografice regionale fac sa apara si alte diferende in mod indiscutabil intre tarile dezvoltate si celelalte tari, intre societatile industriale cu dezvoltare accelerata tehnologica si slaba crestere demografica si societatile non-industriale, dependente din punct de vedere tehnologic si cu o mare crestere demografica. Acest decalaj economic este in acelasi timp un decalaj politic intre democratii industrializate cu crestere demografica slaba si tari nedemocrate cu crestere demografica intensa.