Modernizarea Ruralului

MODERNIZAREA RURALULUI

Ruralul modern este rezultatul unui proces complex, cu continuităţi şi discontinuităţi, care a început cu multe decenii în urmă şi continuă şi astăzi. Modelele noi de viaţă iau locul celor tradiţionale iar modernizarea satelor, a societăţilor rurale înseamnă transformarea tuturor componentelor acestui spaţiu social.

Sub ochii noştri se petrece o transformare tumultoasă a ruralului, un fenomen de restructurare economică şi socială care trebuie să devină terenul unor investigaţii interdisciplinare – în cadrul cărora sociologia rurală trebuie să-şi îndeplinească vocaţia sa practică.

Ţărănimea gospodăriilor tradiţionale, după ce a parcurs etapa ţărănimii “cooperativizate” se “reîntoarce” spre gospodăriile ţărăneşti. Este un proces care are loc în contextul unui “rural” modernizat, aflat sub influenţa “urbanizării” şi a civilizaţiei industriale.

În sociologie modernizarea implică:

1) o creştere economică (producţia pe locuitor) relativ continuă;

2) o participare intensă la viaţa politică;

3) o difuziune raţională a culturii;

4) o mobilitate socială mai mult sau mai puţin intensă între diferitele pături sau clase sociale;

5) o transformare a personalităţii.

Conceptul de modernizare este mai întâi de ordin istoric, apoi cultural şi economic, iar pentru a deveni operaţional trebuie raportat la specificitatea dezvoltării fiecărei societăţi.

Modernizarea unei societăţi este determinată în mod firesc de politica economică, socială şi culturală aplicată în viaţă, prin care se stabileşte sensul şi ritmul dezvoltării. Ceilalţi factori sau celelalte variabile sau condiţii implicate, joacă un rol secundar în procesul de modernizare a unei societăţi sau mai exact, rolul de mijloace în sprijinul politicii respective. Procesul modernizării după V.Miftode (la orice nivel: sat, zonă, societate) trebuie îndelung pregătit şi fundamentat din punct de vedere ştiinţific pentru a se putea elabora modele de dezvoltare, strategii şi mai ales decizii.

Interesul sociologilor şi al altor specialişti pentru problemele modernizării (definire, stabilirea indicatorilor, investigarea concretă a unor “realităţi” modernizate etc.) a apărut ca o replică la teoretizarea excesivă a orăşenizării şi urbanizării satelor după modelul propus de sociologul francez Placide Rombaud. Acesta considera că “explozia urbană este o mişcare continuă şi univocă de simboluri şi caracteristici dinspre oraş spre sat, care va determina un câmp uniform de factură citadină şi un sistem unic de existenţă comunitară”.

Astfel, satul apărea ca un simplu obiect pasiv, ca o comunitate umană închisă, predispusă conservării temporal nedefinite şi care se contemporaneizează prin actul asimilării mecanice de valori sociale provenite din exteriorul său, urbanizându-se.

Menţinându-şi, în schimb, procesul de modernizare prin caracteristicile sale, are o serie de implicaţii pozitive:

a) nu suprimă cadrul tradiţional, nu elimină valorile şi, în general “semnele” distinctive, individualizante ale aşezărilor rurale, ci le valorifică, le integrează “noului mediu” ecologic şi socio-cultural;

b) presupune un schimb echilibrat de elemente între sat şi oraş, un “metabolism” optim pentru cele două tipuri de societate, o aculturaţie, o confruntare sau o “construcţie culturală” în măsură să favorizeze dezvoltarea specifică a celor două medii sociale;

c) vizează mai mult aspectele calitative ale vieţii sociale (habitatul, modelele culturale etc.).