Munții Apuseni - prezentare fizico-geografică

Munţii Apuseni

( prezentare fizico-geograficã )

Munţii Apuseni fac parte , alãturi de Munţii Banatului şi Munţii Poiana Ruscã , din grupa Carpaţilor Occidentali , ramurã a Carpaţilor Româneşti Munţii Apuseni reprezintã comapartimentul cel mai extins ( circa 10.750 km² ) şi cel mai înalt ( 1848m în Cucurbãta Mare ) al Carpaţilor Occidentali , delimitat spre sud de culoarul transversal al Mureşului , iar spre nord de vãile Barcãului şi Ortelecului ( tributar indirect al Someşului )

Figura nr. 1

O serie de trãsãturi de ansamblu , dar şi de detaliu , definesc “personalitatea” geograficã a Munţilor Apuseni , înscriindu-I ca o componentã tipicã a Carpaţilor Româneşti , în general şi a celor Occidentali , în special Totodatã însã printr-o serie de particularitãţi geografice distincte , ei se individualizeazã ca subdiviziune cu un evident grad de specialitate Câteva dintre ele sunt mai reprezentative : etajarea în trepte a reliefului , cu trei nuclee mai înalte ( Biharia , Vlãdeasa , Gilãu ) şi cu celelalte compartimente , periferice , mai coborâte , element de care se leagã nu numai diferenţierile de peisaj ci şi potenţialul de habitat montan ; diversitatea litologicã ( “veritabilã sintezã petrograficã” a întregului inel carpatic ) asociind , ca într-un mozaic , toate categoriile principale de roci : metamorfice – pe seama cãrora se dezvoltã un relief de interfluvii largi , secţionate de vãi adânci şi înguste ; roci vulcanice – cu forme caracteristice ( neckuri , dyckeuri ) , mai ales în cazul erupţiilor neogene şi sedimentare – din seria cãrora se impun , prin morfologia lor particularã , calcare şi dolomite mezozoice , care însumeazã 1.132 km² ; aceiaşi diveritate a resurselor subsolului ( minereuri neferoase şi auroargintifere , minereuri complexe – dominant cuprifere , bauxite , roci de construcţii ) , unele exploatate fãrã întrerupere încã din Antichitate , explicând printre altele , vechea şi intensa umanizare a Munţilor Apuseni şi constituind unul din factorii de reţinere a populaţiei în interiorul cadrului montan şi prezenţa unor importante industrii ; fragmentarea tectonicã accentuatã , care a transformat Munţii Apuseni într-o asociere de horsturi şi grabene , precum şi densitatea ridicatã a populaţiei şi aşezãrilor , nu numai în depresiuni şi pe unele vãi , ci şi pe interfluvii şi versanţi , Munţii Apuseni diferenţiindu-se , sub acest aspect de Carpaţii Orientali şi Meridionali

1. Aşezare şi limite

Munţii Apuseni se aflã situaţi la nord de Valea Mureşului , fiind cea mai întinsa si cea mai deversificatã unitate a Carpatilor Occidentali.

Figura nr. 2

Limita lor vesticã o constituie Dealurile de vest şi , pe mici portiuni , chiar Câmpia de Vest (în dreptul Munţilor Zarandului ), care pãtrund în interiorul depresiunilor - golf formând un teren foarte sinuos.

Limita de nord este ezitantã , deoarece structuri asemãnãtoare munţilor se prelungesc , prin intermediul “jugului intracarpatic”, pânã lângã munţii vulcanici din grupa nordica a Carpaţilor Orientali ; convenţional limita ar putea fi dusa pana la Valea Barcãului şi a Someşului ( la Jibou ), Dealurile Crasnei şi ale Sãlajului (aparţinând Dealurilor de Vest): “înecând” aici terminaţiile nordice (Plopiş , Meseş ) ale Munţilor Apuseni

Spre est contactul cu Depresiunea colinarã a Transilvaniei se face printr-un şir de depresiuni “submontane”( Almaş , Iara , culoarul Alba Iulia-Turda )

Spre sud-est Culoarul Oraştie îi desparte de Munţii Şureanului din Carpaţii Meridionali , iar în continuare , Valea Mureşului este o discontinuitate majorã spre sud

2. Evoluţia Geologicã şi rocile

Între valea Mureşului, la sud şi văile Barcăului şi Someşului, la nord, se află sectorul montan al Apusenilor, care desăvârşesc coroana carpatică, situându-se între marile bazine depresionare transilvan şi pannonic. Munţii au aceleaşi altitudini modeste, specifice Carpaţilor Occidentali, în majoritate culmile menţinându-se la 800 m – 1.000 m. Numai trei masive depăşesc 1.800 m, M.Bihariei (1.849 m), M.Vlădeasa şi M.Gilău-Muntele Mare. Printre culmile montane scunde din vest (Munceii Crişurilor) pătrunde sub formă de golfuri Câmpia Tisei, deschizând astfel acces larg influenţelor climatice atlantice.

Evoluţia geologicã a Munţilor Apuseni a avut loc în strânsã legãturã cu dinamica plãcilor şi microplãcilor , care au condiţionat formarea autohtonului de Bihor , a pânzei de Codru Simultan a avut loc migrarea unor segmente de plãci , extensia şi compresia geosinclinalului Munţilor Apuseni , însoţite de mişcãri tectonice şi de deformãri plicative şi rupturale cu importante manifestãri vulcanice În aceste condiţii s-au manifestat erupţiile de banatite , a avut loc deplasarea , în lungul unor fâşii a Apusenilor de Sud care s-au sudat la Apusenii de Nord , s-au format bazinele de sedimentare panonic şi transilvan

Din punct de vedere geologic se diferenţiazã Munţii Apuseni de Nord ( Bihor , Gilãu –Muntele Mare , Pãdurea Craiului şi Highiş-Drocea ) , unde autohtonul de Bihor şi pânza de Codru suportã învelişul sedimentar prealpin , alpin , cel posttectonic şi magmatitele laramice Munţii Apuseni de Sud se încadreazã în geosinclinalul Mureşului ( Munţii Metaliferi şi Trascãu ) , fundamentul cristalin este format din magmatite ofiolitice laramice , la care s-au adãugat de-a lungul etapelor de evoluţie molasa depresiunilor intravulcanice şi vulcanite neogene