Munții Bucegi

,,Nu exista alt acces spre stiinta decît usa pe care ne-o deschide natura. Nu exista alte adevaruri decît cele pe care le gasim în natura''

Masivul Bucegi, cu o suprafata de circa 300 km2, se afla la extremitatea estica a Carpatilor Meridionali, desfasurandu-se intre Valea Prahovei la est si culoarul Branului la vest; cade brusc spre nord catre depresiunea Barsei si spre sud, pana la contactul cu Subcarpatii. Fiind de o mare complexitate structurala si morfologica, masivul apare ca o cetate naturala, cu incinta suspendata la 1600 - 2500 m, sprijinita de abrupturi puternice.

In lantul Carpatilor nostri, Muntii Bucegi prezinta un specific deosebit, determinat de natura rocilor, relief si complexele biogeografice. Asezati intre valea Prahovei, culoarul Rucar-Bran si masivul Leaota, Bucegii sunt alcatuiti in linii generale dintr-un arc de culmi in forma de potcoava deschis catre miazazi, din mijlocul caruia isi trage izvoarele raul Ialomita. Cele doua ramuri principale converg la extremitatea nordica a masivului an varful Omul (2505 m), punctul culminant al masivului ai unul dintre cele mai inalte varfuri din Carpati. Ramura rasariteana, dinspre valea Prahovei, cuprinde munti ce se ridica intre 2000 si 2500 m altitudine si care descresc de la nord spre sud: Obarsia (2480 m), Costila (2490 m), Caraiman (2384 m), Jepii Mici (2143 m), Jepii Mari (2071 m), Piatra Arsa (2044 m), Furnica (2103 m), Virful cu Dor (2030 in) s.a. Versantul prahovean este stancos si abrupt, are o diferenta de nivel de peste 900 m, prezinta pereti goi de stanca, brazdati de hornuri adanci ai incinsi cu brane inierbate, colti si tarcuri ce domina vagaunile adanci ale vailor - Morarului, Cerbului, Valea Alba, Jepilor, Urlatoarea Mare, Babei, Izvorul Dorului.

În contrast izbitor cu versantul abrupt prahovean, de cealalta parte a muntilor, spre Izvorul Dorului si Ialomita, se intinde un platou inalt, acoperit cu intinse pajisti alpine si jnepenisuri. Lung de aproximativ 12 km si lat pana la 3 km, platoul inclina de la nord catre sud, coborand de la 2350 la 1800 m altitudine, intre vaile Izvorul Dorului si Ialomita, urmeaza sirul muntilor Babele (2294 m), Cocora (2191 m), Laptici (1872 m), Blana (1875 m), Oboarele (1707 m), Dichiu (1713 m) ce descresc in altitudine de la nord cstre sud si se ridica numai cu putin deasupra nivelului platoului. La sud de saua Dichiului se afla mai multi munti marunti care sfarsesc in coama Plaiul Domnesc, deasupra localitstii Moroeni.

La vest de valea Ialomitei se desfasoara cea de a doua ramura principala a masivului. Desprinsa din varful Omul ea se îndreapta mai intai spre vest prin muntii Doamnele (2402 m) si Batrana (2181 in), apoi se arcuieste si se indreapta catre sud, prin muntii Grohotisu (2108 m), Strungile Mari (2089 m), Saua Strunga (1909 m), prin care trece drumul ce leaga valea Ialomitei cu regiunea Branului, apoi munstii Tatarii (1998 m), Deleanu (1901 m), Lucacila (1895 m), Zanoaga (1788 m).

Incepand de la varful Omul si pana la Saua Strunga, peisajul este asemanator cu cel prahovean; se impune un profil asimetric cu versanti externi stancosi si abrupti si suprafete interioare usor inclinate si in cea mai mare parte acoperite cu intinse pajisti alpine si subalpine. La sud de Strunga, ceilalti munti, incepand cu Tatarii, au coame largi si povarnisuri ierboase sau paduroase.

In afara celor doua ramuri, din varful Omul se mai desprind o serie de culmi scurte dar la fel de abrupte. Astfel, catre est se intinde muntele Morarii, in nord-est se ridica maret Bucsoiu (2492 m), al carui piept formeaza o parte din cumpana apelor dintre bazinul Prahovei si cel al Barsei, iar catre nord creasta Padina Crucii, ce separa caldarile glaciare Malaesti (spre est) si Tiganesti (vest) si muntele Tiganesti.

Valea Ialomitei, al carei bazin superior il formeaza paraiele Batrana, Doamnele, Obarsia si Sugari, se desfasoara aproape prin centrul masivului si are mai multe chei (Ursilor, Pesterii, Tataru, Zanoaga, Orzea etc.) ce alterneaza cu bazinele depresionare (Pestera, Padina, Bolboci etc.), in unele existand lacuri de baraj.

Abrupturile dau nota Bucegilor, fiind dezvoltate mai ales pe conglomerate; doar in vest fasia de calcare titonice imprima un specific aparte. Impresioneaza în orice loc diferenta de nivel de peste 600 m a abruptului, vaile prapastioase si a-proape lipsite de apa care le taie in culmi paralele, goliciunea peretilor pe care dezagregarea actioneaza intens ducand la formarea de grohotisuri si a unui relief de turnuri, clai, ace, strungi, pereti surplombati, separati de crapaturi adanci numite de alpinisti „ferestre" sau „fisuri". Legat de inclinarea straielor, spre interiorul masivului, s-au individualizat polite si brane folosite uneori drept poteci turistice, in acest sens este renumita „brana Caraimanului". Crestele se desfasoara preponderent in sectorul nordic al rezervatiei. Aici ating cele mai mari dimensiuni (lungimi de l -2 km si versanti abrupti de peste 400 m). Daca cele mai extinse separa circurile ai vaile glaciare, cele secundare (sub l km lungime) apar ca desprinse din abrupturile Bucegilor, ca rezultat al fragmentarii acestora de catre o retea de vai scurte si prapastioase.

Circurile si vaile glaciare au o desfasurare aproape radiara in jurul varfului Omu. Cea mai mare parte din complexele glaciare se afla in limitele rezervatiei, exceptie facand cele din bazinul Ialomitei. Se includ in intregime complexele Gaura, Tiganesti, Malaesti, Moraru, Cerbu. Circurile, loje ale vechilor acumulari de gheata si zapada, se afla la obarsia acestor vai, la inaltimi in jur de 2000-2200 m. Pe fundul circului exista mase de grohotis (cele mai vechi sunt acoperite de vegetatie), acumulari recente de blocuri si bolovani depuse de avalanse, in partea frontala, circurile se termina prin praguri glaciare inalte de zeci de metri, pe care apele paraielor, mai ales primavara sau dupa ploile bogate, inregistreaza caderi spectaculoase.

Relieful carstic este legat de masa calcarelor de pe latura vestica a rezervatiei, in sectorul Strunga-Grohotis-Gutanu, iar local de unele blocuri cu dimensiuni mai mari incluse in masa de conglomerate. Specific este exocarstul cu Japiezuri în forme si dimensiuni variabile, unele coline si avene. Dezolvarea se imbina sezonier cu inghetul si dezghetul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros.