Organizația Tratatului Atlanticului de Nord

Tratatul Atlanticului de Nord a fost semnat la 4 aprilie 1949, creand o alianta de 12 state (Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia, Portugalia, SUA si Canada) decise sa-si asigure apararea reciproca si colectiva.

Prin Tratatul Atlanticului de Nord a luat fiinta o alianta de tari independente avand drept obiectiv comun mentinerea pacii si protejarea propriei libertati prin intermediul solidaritatii politice si a unui sistem de aparare adecvat, conceput pentru a descuraja si a respinge orice forma de agresiune impotriva lor. NATO este o organizatie interguvernamentala ale carei tari membre isi pastreaza integral suveranitatea si independenta, un forum in cadrul caruia statele se consulta reciproc in toate privintele, se iau hotarari asupra problemelor politice si militare ce le afecteaza securitatea.

Obiectivele NATO

Obiectivul prim al Aliantei Nord-Atlantice este asigurarea libertatii si securitatii statelor membre; atingerea acestui obiectiv se realizeaza prin mijloace atat politice, cat si militare, asigurandu-se atat respectul Actului constitutiv al Organizatiei, cat si al Cartei Natiunilor Unite. De altfel,Tratatul Nord-Atlantic insusi isi gaseste sursa constituirii sale legale in articolul 51 al Cartei ONU, care face referire la dreptul inalienabil al statelor independente la aparare individuala sau colectiva.

In esenta, potrivit articolului 5 din Tratatul NATO, un atac impotriva unuia dintre statele membre este considerat un atac impotriva tuturor. Aceasta conceptie este reafirmata si prin alte de prevederi extrem de importante: vointa statelor semnatare de “a trai in pace cu toate popoarele”, de a le “salvgarda libertatea, mostenirea comuna si civilizatia, pe baza principiilor democratiei, a libertatilor individuale si a suprematiei dreptului”, de a “contribui la dezvoltarea relatiilor internationale pasnice si prietenesti, intarind propriile lor institutii libere, asigurand o mai buna intelegere a principiilor pe care sunt cladite aceste institutii si dezvoltand conditiile propice asigurarii stabilitatii si bunastarii, facand eforturi pentru a elimina orice opozitie in relatiile lor economice internationale si incurajand colaborarea economica intre fiecare parte si intre toate deopotriva.”

Ideea de aparare comuna si de promovare si slujire a unor interese securitare comune transpare si din art. 4 al Tratatului de la Washington: “Partile se vor consulta de fiecare data atunci cand, dupa parerea uneia dintre ele, integritatea teritoriala, interdependenta politica sau securitatea uneia dintre parti este amenintata”.

Vocatia NATO o constituie, asadar, protejarea democratiei si a drepturilor omului si asigurarea suprematiei dreptului.

De asemenea, Alianta joaca un rol-cheie in domeniul gestionarii crizelor, contribuind la prevenirea conflictelor prin luarea masurilor adecvate atunci cand exista consensul statelor membre in acest sens.

Evolutia istorica

In perioada “razboiului rece”, organizatia tratatului Atlanticului de Nord a avut o contributie majora si incontestabila la mentinerea starii de nonrazboi si la edificarea pacii.

Prin strategii si amplasari de forte, prin tendinta catre echilibru in domeniul armelor conventionale sau printr-o extraordinara flexibilitate intelectuala, Alianta a contribuit la depasirea fara confruntari armate a unor situatii tensionate intre doua blocuri reprezentand valori si principii diferite si dispunand de capacitati militare semnificative.

Raspunzand unei situatii dramatice generate de tendintele expansioniste ale colosului sovietic, crearea Organizatiei Nord-Atlantice a constituit punerea in functiune a unei aliante militare unice in istorie prin durata, prin structurile sale militare si politice originale, prin diferentele (de marime si de resurse) dintre aliati, prin sistemul institutional instituit si nu in ultimul rand prin respectarea suveranitatii si independentei membrilor sai (fiind o organizatie de cooperare interguvernamentala, apartenenta la Alianta Nord-Atlantica nu antreneaza modificari in planul suveranitatilor statale, membrii sai pastrandu-si drepturile de a-si asuma responsabilitati suverane in domeniul apararii).

Dupa incheierea “razboiului rece”, intrebarea care s-a conturat in legatura cu NATO a fost daca Organizatia continua sa mai aiba o ratiune de a fi si misiuni de indeplinit intr-un mediu securitar complet nou.

Raspunzand acestei provocari cu aceeasi lipsa de rigiditate intelectuala care i-a asigurat succesul timp de 4 decenii, Alianta si-a impus o restucturare care sa-i permita o contributie cat mai eficienta la elaborarea structurilor de securitate, de cooperare pentru intreaga Europa; puterea sa de a se adapta la evolutiile politice, strategice si tehnice i-au permis modificarea conceptelor sale strategice si politice si corelarea acestora cu noile realitati internationale.