Parcul Național Ceahlău

Parcul Național Ceahlău este o arie protejată de interes național, situată în nord-estul României pe teritoriul vestic al județului Neamț.

Masivul Ceahlău

Localizare

Aria naturală se întinde în extremitatea central-vestică a județului Neamț (aproape de limita de graniță cu județul Harghita), pe teritoriile administrative ale comunelor Bicazu Ardelean, Ceahlău și Tașca și al orașului Bicaz, în apropierea drumului național DN12C care leagă municipiul Piatra Neamț de orașul Gheorgheni.

Cheile Bicazului

Geologia

Pe teritoriul Parcului Național Ceahlău formatiunile geologice din flisul cretacic intern apartin de panza de ceahlău (in partea vestica și centrala) și de pânza de teleajen (in estul ariei protejate).

Pânza de ceahlău: din punct de vedere litologic se disting pachete groase de gresii,marne,argile, conglomerate etc. Dispuse în benzi cutate și faliate orientate pe directia nord-sud. Conglomeratele, cunoscute sub numele de „conglomerate de ceahlău”, sunt depuse intr-un pachet gros de 500-600m. Ele formeaza, în partea centrala a parcului național ceahlău, un urias sinclinal suspendat marginit de abrupturi impresionante. S-au format din cimentarea naturala a unor pietrisuri fluviatile (galeti) în urma cu mai bine de 100 milioane de ani,la sfarsitul cretacicului inferior.

In masa conglomeratelor de ceahlău se gasesc intercalate strate de gresie și calcare olistolitice cunoscute sub numele de klippe (blocuri de mari dimensiuni din calcar insedimentate în conglomeratele de ceahlău). Klippele sunt dispuse în doua nivele altitudinale: primul nivel se situeaza la altitudinea de 1500 m (calcarul de la piatra cu apa) iar al doilea nivel la cca. 1650 m, în ocolașul mic.

Pânza de teleajen (flisul curbicortical) situata la est de panza de ceahlău este alcatuita din urmatoarele subunitati: stratele de toroclej (sisturi argiloase negre cu intercalatii de gresii calcaroase), stratele de palanca (sisturi argiloase cenusii-verzui, gresii micacee cenusii și gresii cu structura convulta), strate de cotumba (gresii calcaroase) și de lutu rosu (marne și argile verzi și rosii).

Din flisul extern în partea de est a masivului ceahlău se disting: panza de audia cu o latime de cca 800m formata din sisturi negre (stratele de audia), argile verzi, rosii și negre (formatiunea argilelor vargate) precum și formatiuni geologice ce apartin de panza de tarcau (gresia de tarcau).

Hidrologie

Masivul ceahlău este un adevarat “castel de ape” reteaua hidrografica are un caracter divergent și este colectata, în final, de raul bistrița. Alimentarea raurilor și paraielor cu obarsia în ceahlău este asigurata în special din izvoarele freatice.

In prezent raul colector, bistrița, a “disparut “ în sectorul limitrof cu ceahlăul. Între confluenta sa cu raul bistricioara și barajul de la izvorul muntelui s-a format cel mai mare lac de baraj artificial de pe raurile interioare ale romaniei: lacul izvorul muntelui al carui tarm delimiteaza, spre est, masivul ceahlău. Bistricioara, marcheaza limita de nord și nord vest a masivului pe o lungime de 12 km, între confluenta sa cu paraul pintic și gura de varsare în lacul izvorul muntelui.

Bicazul, cel de-al treilea rau ca marime dintre afluentii bistriței, delimiteaza la sud masivul incepand de la confluenta sa cu paraul jidanului (caprei) și pana în dreptul orasului bicaz .

În afara raurilor bistricioara și bicaz afluentii de ordinul I ai bistriței sunt și paraie mult mai mici: cosusna, izvorul muntelui, secu, izvorul alb, tiflicul, rapciunita și schitul.

Principalele paraie din ceahlău își au izvoarele sub abrupturi, la altitudini cuprinse între 1250 și 1300 m, de unde dreneaza apele freatice cantonate în masa de grohotisuri. Exceptand paraul pintec toate cursurile de apa își au obarsia în interiorulparcului național ceahlău și sunt scurte (cel mai lung, bistra, are 17 km lungime). Dintre acestea mai importante sunt: paraul lui martin, schitul, slatina, tiflicul, izvorul alb, izvorul muntelui, bistra și neagra.

În lungul profilului longitudinal al paraielor cu obarsia din ceahlău apar numeroase ruperi de panta (pe izvorul muntelui, bistra mare și bistra mica, paraul rupturi) determinate de prezenta orizonturilor litologice cu rezistenta mai mare la eroziune. Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens il constituie cascada duruitoarea unde apele paraului rupturi se pravalesc peste doua praguri de la 25 m înaltime .