Parcul național retezat

Scurt istoric

Parcurile nationale si rezervatiile sunt locuri unice,de pamant sau de apa dintr-o tara stabilite de catre guvern pentru a proteja ecosistemul,specii de plante si animale,cascade in lant,formatiuni geologice sau locuri istorice si arheologice. Parcurile nationale sunt amenajate si pentru recreerea publicului, oferind locuri exceptionale unde vizitatorii pot admira viata salbatica si se pot bucura de imprejurimi.

Rezervatiile naturale sunt localizate in interiorul sau in apropierea parcurilor nationale. Acestea sunt create de catre guvernele tarilor pentru protejarea vietii salbatice sau cercetare stintifica si nu pentru recreere si ofera "laboratoare vii" in care cercetatorii observa speciile de plante si animale in habitatul lor natural.

Primul parc national a fost creat in 1872 in vestul Statelor Unite:Yellowstone National Park avand o suprafata de 8983 kmp.De atunci tari din intreaga lume au stabilit mai mult de 4000 parcuri nationale si rezervatii. Din tundra arctica si pana la tinuturile inverzite tropicale, parcurile nationale si rezervatiile, protejeaza o mare diversitate de plante si animale atat pe uscat cat si in apa.

Dezvoltarile politice, economice si necesitatea protejarii mediului inconjurator a influentat dezvoltarea parcurilor nationale si a rezervatiilor pe toate continentele, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Refacandu-se dupa dezastrele razboiului, liderii politici si sociali recunosc o nevoie de pastrare si restaurare a arealurilor naturale odata cu dezvoltarea economica.

Conservarea, folosirea controlata si protectia sistematica a resurselor naturale a fost intotdeauna primul motiv pentru crearea parcurilor nationale,dar cel de-al doilea Razboi Mondial limiteaza acest efort intre anii 1930 Si 1940. Dar o data cu instaurarea pacii in 1945 naturalistii promoveaza conservarea mediului inconjurator si stabilirea de parcuri nationale cu mai mare intensitate .Astfel in Anglia parlamentul adopta actul:"National Parks and Contryside" in 1949 prin care 10 parcuri au fost create intre anii 1951 si 1957. Astazi aceste parcuri pastreaza numeroase tipuri de plante si animale, formatiuni geologice, locuri de recreere,comori arheologice si orase sau sate istorice.

In 1971 U.N.E.S.C.O si N.Y.Z.S. (Societatea Zoologica din New York) incurajeaza Etiopia sa creeze Parcul National Bale Mountains- un larg ecosistem muntos care protejeaza munti, paduri,mlastini,plante si 64 specii mamifere incluzand antilopa montana Nyala etc.

Incepand cu 1960 un lider in creerea si protejarea parcurilor nationale si rezervatiilor a fost World Wide Fund For Nature,cunoscuta si ca World Wildlife Fund (W.W.F).Una dintre realizarile majore ale acestei fundatii a fost in 1973 cand a ajutat guvernul indian sa organizeze proiectul:-TIGRUL-, un program pentru protejarea tigrilor in habitatul lor natural.Tigrii era transportati in Asia pe piata neagra pentru organele lor folosite in medicina populara dar si din cauza defrisarilor s-a redus foarte mult habitatul acestora.

In Statele Unite un numar mare de parcuri nationale si rezervatii, incluzand arii extinse din Alaska, au fost adaugate sistemului national de parcuri in 1980. Exista foarte multe parcuri nationale si rezervatii in toata lumea, insa pe teritoriul Statelor Unite sunt cele mai multe.

1928-1944 - este o perioada de pionerat privind conservarea naturii si ariile protejate in Romania in care primul pas a fost facut in anul 1928 cand la Cluj a avut loc primul congres al naturalistilor din Romania, unde la propunerea lui Emil Racovita a fost adoptata o hotarare privind elaborarea legii referitoare la protectia naturii in Romania. Astfel, in 1930 apare legea nr. 213 pentru protectia monumentelor naturii din Romania. Pe baza acestei legi se infiinteaza "Comisiunea Monumentelor naturii", apoi sunt declarate prin lege (Jurnalul Consiliului de Ministri) primele monumente ale naturii in 1931 (floarea de colt si nufarul termal) si primul parc national in 1935 (Parcul National Retezat). Sintetizand, in aceasta perioada, sunt puse sub ocrotire prin "Jurnale ale Consiliului de Ministri" 36 de teritorii ca rezervatii naturale, parc national, monumente ale naturii, insumand o suprafata de 15.000 ha.

Totusi datorita eforturilor specifice inceputurilor accentul a fost pus numai pe realizarea unui cadru legislativ si institutional incipient si pe constituirea unui numar limitat de arii protejate si aproape deloc pe administrarea ariilor protejate constituite.

1944-1989 - dupa 23 august 1944 masurile de protectie a naturii s-au bazat pe eforturile institutionale facute inainte de razboi de oameni de stiinta de renume cum au fost Al. Borza sau Emil Racovita. In 1972 numarul ariilor protejate constituite a crescut la 190 de obiective insumand aproape 100.000 ha. Din pacate masurile de protectie se rezumau numai la declararea de arii protejate si aproape deloc la administrarea acestora, acestea confruntandu-se cu pericole din ce in ce mai mari. Astfel investitiile alocate amenajarilor, pazei si masurilor practice de ocrotire ale ariilor protejate erau sporadice si nu depaseau suma de 500.000 de lei pe intreaga tara la nivelul anului 1972. Totodata, desi cresterea cantitativa a teritoriilor a fost insemnata, totusi suprafata protejata reprezenta in 1972 doar 0.0042% din teritoriul tarii, procent care nu acoperea nici pe departe intreaga diversitate specifica si ecologica a tarii. Astfel s-au facut proiecte de catre institute de cercetare pentru constituirea de alte arii protejate mari - parcuri nationale (Apuseni, Calimani, Ceahlau, Bucegi, Piatra Craiului, Cozia, Valea Cernei, Cheile Bicazului, Rodna) dar care nu s-au concretizat, si de asemenea a urmat o perioada in care s-au infiintat un numar mare de arii protejate cu suprafata mai mica (rezervatii naturale) prin intermediul unor HCM-uri si Decrete, cat si initiative legislative la nivel judetean. De multe ori initiativele locale pentru constituirea ariilor protejate s-au facut din "patriotism local" ci nu doar din considerente bazate pe valoarea naturala a zonelor respective. Totodata se repeta vechea meteahna a ariilor protejate romanesti, si anume acestea erau doar constituite dar nu si gospodarite.

Parcul National Retezat

Înainte de Reforma Agrară din 1922, pe parte din Masivul Retezat exista un fond de vânătoare al Casei Majestăţii Sale Regele, administrat de Direcţia Vânătorilor Regale, aflat în proprietatea indiviză a Statului Român şi a familiei grofului Kendeffy.

În 1923 cea mai mare parte a golului alpin se atribuie în mod definitiv, prin Reforma Agrară, în urma exproprierii, unor sate/comune, cu drept de folosire pentru păşunat, cu anumite restricţii, stabilite la înfiinţarea PNR în 1935. Administrator al acestor păşuni a fost numit Consilieratul Agricol al Judeţului Hunedoara, în baza instrucţiunilor primite de la Direcţia Islazurilor Pendinte din Ministerul Agriculturii.

În 1927, printr-un Procesul verbal din 17 iulie, Consilieratul Agricol al Judeţului Hunedoara predă Muzeului Botanic Cluj cca 1500-1800 iugăre în zona Aradeş, Zănoguţa pentru includere în Parcul Naţional Retezat. Nu se cunoaşte localizarea exactă a acestei suprafeţe.

Din 1931 Casa Autonomă a Pădurilor Statului (CAPS) a preluat în administrare fondul forestier, până atunci proprietate indiviză a Statului Român şi a familiei Kendeffy.

În anul 1935 se declară Parcul Naţional Retezat pe 100 km2.

În 1947, prin Legea pentru apărarea patrimoniului forestier, pădurile sunt trecute în proprietate de stat, fapt confirmat prin naţionalizarea din 1948.

În 1955 se constituie Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele – Tău Negru, pe o suprafaţă de 1840 ha.

În 1955 Comisia Monumentelor Naturii împreună cu Direcţia Agricolă Hunedoara stabilesc zonele de interdicţie totală pentru păşunat.

Înainte de înfiinţarea Parcului Naţional Retezat (1935), zona era rezervaţie de vânătoare pentru capre negre aparţinând Casei Majestăţii Sale Regelui, fiind administrat de Direcţia Vânătorilor Regale, "care şi-a luat angajamentul celei mai mari ocrotiri."

Proprietarii au populat lacul Zănoaga şi Râul Mare cu păstrăv încă înainte de înfiinţarea Parcului. Practica populării unor lacuri alpine şi a unor cursuri de apă cu păstrăv a fost continuată şi de administratorii terenurilor de vânătoare după 1948, respectiv ocoloalele silvice. La începutul secolulul XX exista tendinţa de a reduce efectivele de ovine, de cca 30.000 exemplare anual, care păşunau în zona alpină. Păşunatul cu ovine era interzis în zona lacurilor, încercându-se astfel să se protejeze zonele preferate de capra neagră.