Parcul Național Yellowstone

Un tarâm al caldurii si al vaporilor, unde apa fierbinte a gheizelor tâsneste mai sus decât în povestile vânatoresti.

Cu mult timp în urma, în copilaria Statelor Unite, puteai întâlni padurari si vânatori ce povesteau despre un tarâm fantastic din vest, în care artezienele de apa clocotinda se înalta pâna deasupra vârfurilor copacilor, în vreme ce pamântul tremura de vuietul lor. Erau acolo – adaugau ei – munti de sticla si de sulf, locuri în care puteai prinde un pastrav pe care sa-l gatesti imediat, într-o balticica plina cu apa fiarta. Mai erau lacuri ca niste cutii cu vopsea bolborosinda si rânduri de bai de portelan în care omul se putea îmbaia la ce temperatura dorea.

Cât despre râuri, unele curgeau spre Pacific, în vreme ce altele spre Atlantic, unele aveau un curs atât de rapid încât frecarea încingea pietrele din albie, iar cel mai mare râu dintre toate navalea într-un canion de culoarea aurului cel mai pur. Existau chiar si paduri de „copacii pietrficati”, în care „pasari pietrificate cântau cântece pietrificate”.

Nimeni nu-i credea, desigur, dar povestile au continuat. În 1871, o expeditie guvernamentala a pornit sa investigheze situatia; raportul sau l-a determinat pe presedintele Grant sa declare în 1872 întreaga zona de 9000 km² par national, primul din lume „Interzise fiind vânzarea sau asezarile umane...pentru ca poporul sa se bucure de el”. Numele Yellowstone deriva de la numele pe care amerindienii îl dadusera celui mai mare rau din regiune.

Povestile nu fusesera prea exagerate

Milioane de vizitatori si-au dat seama de atunci ca povestile batrânilor vânatori erau, în mare parte, veridice. Râurile curg într-adevar spre ambele laturi ale pacii continentale exista un munte de sticla – Stânca de Obsidian, formata din roca vulcanica vitrificata din care indienii Shoeshone ciopleau varfuri pentru sageti. Pe Terasele Minerva bai naturale din calcit se însira aburinde, iar la Fountain Paint Pot exista balticele de namol carora mineralele dizolvate le confera toate culorile curcubeului. Cu o umbra de dezamagire aflam însa ca fierbinteala râului Firehole(„Focarul”) se datoreaza nu frecarii, ci rocile încinse de desupt.

Cel mai popular element al Parcului Yellowstone este sistemul de gheizere – uimitoare trombe precum Old Faithful, care la fiecare 75 de minute tâsneste clocotind pâna la 60 de metrii de aer. Printre celelalte se numara Grotto Geyser, care izbucneste dintr-o grota de silice, Riverside Geyser, care trimite un arc de apa fierbinte peste râul Firehole, si Steamboat – cel mai înalt din lume – cu jeturi de apa de doua ori mai înalte decât cele a lui Old Faithful, însa fara regularitatea acestuia din urma, intervalul dintre doua izbucniri variind de la patru zile la patru ani.

Activitatea gheizerelor este conditionata de trei factori: o sursa de apa abundenta, o puternica sursa de caldura si o structura a rocii care îi confera caracterul unui sistem natural de tevi. Sursa de caldura este roca topita din maruntaiele pamântului, care în Yellostone se afla la putin peste 5 km sub scoarta terestra. Ploile abundente se infiltreaza în roca poroasa pâna la 1500 m adâncime. Acolo, sub presiune este încalzita pâna deasupra punctului de fierbere. Timp de secole apa se ridica spre suprafata si aproape de nivelul solului o parte din apa cea mai fierbinte se transforma în vapori. Acestia arunca în aer coloana de apa de deasupra lor, initiind o reactie în lant în care presiunea scazuta determina mai multa apa supraîncalzita sa se transforme în vapori – mentinând gheizerul în eruptie panâ la golirea sistemui de tevi. Când apa fierbe reumple spatiile goale din subteran, ciclul se reia.