Pedologie - solurile halomorfe - procese și condiții de formare

Caracterizarea solurilor

Solurile halomorfe, cunoscute si sub denumirea de saraturi se caracterizeaza prin prezenta ca diagnostic, a unui orizont salic, sa, sau natric, na. Din aceasta clasa fac parte doua tipuri de soluri: solonceacul si solonetul.

1.Solonceacurile se caracterizeaza prin continut ridicat de saruri solubile acumulate in profilul de sol; se definesc prin orizont salic situat in primii 20 cm ai profilului. Solonceacurile sunt raspandite in areale largi, intalnindu-se mai ales in zona de stepa si silvostepa, terenurile joase, cu panza freatica la mica adancime, mineralizata. In formarea lor o importanta deosebita o prezinta conditiile prin care are loc acumularea sarurilor solubile.

Solurile halomorfe se pot intalni in jurul lacurilor sarate, al lagunelor si de-a lungul litoralului, ca rezultat al actiunii apelor sarate si depunerilor marine sau lacustre, bogate in saruri. Sursa cea mai importanta, in formarea majoritatii solonceacurilor o constitue panzele de apa freatica mineralizate situate la mica adancime, in conditii de clima cu un deficit de umiditate si un regim hidric exudativ. In asemenea conditii apa ridicata prin capilaritate se evapora, iar sarurile se depun si se acumuleaza progresiv in partea superioara a profilului de sol, formand adesea crusta la suprfata solului.

Cu cat gradul de mineralizare a apelor freatice este mai ridicat si adancimea mai mica, salinizarea este mai intensa si invers.

Pentru tara noastra valorile medii ale adancimii critice sunt:

• In zona de stepa 2.50 - 3.5 m, respectiv 1.5 – 3.0 g/l

• In zona de silvostepa 1.8 – 1.9 m, respectiv 0.7 – 1.2 g/l

• In zona de padure sub 1m, respectiv 0.5 – 0.8 g/l

Solonceacurile se pot forma in conditii foarte variate de clima si relief, putand fi intalnite de la campie pana la munte. Rocile parentale sau materialele de solificare pot fi alcatuite din sedimente salifere, loess-uri, depozite loessoide, luturi, argile, marne, aluviuni, depozite lacustre.

Procese de solidificare. Procesul principal de formare a soloceacurilor il constitue acumularea de saruri solubile la suprafata si in prima parte a profilului de sol. Cand saraturarea este de natura clorurica, cantitatea de saruri solubile trebuie sa fie de peste 1.0%; cand saraturarea este sulfatica, cantitatea de saruri trebuie sa fie de peste 1.2%. Orizontul salic, sa, care este diagnostic pentru solonceacuri, trebuie sa fie situat in primii 20 cm si sa aiba o grosime de minimum 10 cm.

Cand continutul de cloruri este de 0.1 – 1.0%, sau cel de sulfati cuprins intre 1.5 – 0.15% se formeaza orizonturi salinizate, notate cu sc si se intalnesc la diferite subtipuri salinizate.

Cand solurile au continut mai mic de 0.1% cloruri sau respectiv de 0.15% sulfati, se considera nesalinizate.

Alcatuirea profilului. Solonceacurile tipice prezinta profil de tipul:

Aosa – A/C – C; Aosa – A/Go

Orizontul Aosa, de 15 – 20 cm grosime, are culoare cenusie.

Orizontul A/C si orizontul C sau daca solul se afla sub influenta apei freatice A/Go.

Proprietati. Solonceacurile au o textura variata de la grosiera la fina, nediferentiata pe profil. Continutul de humus este foarte mic, reactia este alcalina, au grad de saturatie in baze de 100% si continut foarte redus de elemente nutritive.

Fertilitate. Solonceacurile au o fertilitate foarte scazuta datorita continutului foarte ridicat de saruri solubile. Se folosesc in conditii naturale ca pajisti de slaba calitate.