Probleme Globale, Risc și Securitate pe Plan Mondial - Terorismul

Terorismul

Noţiunea de teroare este cunoscută din istoria cea mai îndepărtată, dar termenul de terorism, de origine latină (terror), a fost preluat din limba franceză, semnificând teama, groaza, intimidarea, asuprirea, tirania. Revoluţia franceză (1789) a inaugurat,însă, terorismul modern prin manifestarea terorii politice, revoluţionarii atribuindu-şi dreptul de a comite crime in numele

,,Progresului Umanităţii” şi aplicând principiul machiavellian ,,scopul scuza mijloacele”. Acest tip de teroare s-a extins mai ales in anii 1793-1794 cuvantul ,,terorism”devine sinonim cu republican, când a luat fiinţă prima mişcare teroristă numită ,,Noii Iacobini” , reprezentată de cei care au impus instituirea statului bazat pe violenţă, tribunalele din oraşele franceze condamnând peste 20 de mii de nobili care erau consideraţi ,,trădători”. Terorismul s-a născut, în inima

statului modern , iar termenul care l-a desemnat, a apărut, pentru prima dată, în Suplimentul din 1798 al Dicţionarului Academiei Franceze , ulterior fiind preluat, şi în alte limbi , pentru ca în

ultimii ani să devină un fenomen universal.

I Definirea Terorismului

Din punct de vedere terminologic, terorismul este considerat unul dintre subiectele care au rămas neclare , neajungându-se , încă , la o definiţie precisă a sa, dată fiind subiectivitatea în interpretarea fenimenului, care diferă , până la a se transforma în opoziţie extremă între aceia care comit acte teroriste şi aceia care le suportă.

Cea mai ilustrativă, definire a termenului de terorism, este dată de Departamentul de Aparare al SUA ca fiind : Folosirea ilegală a forţei şi a violenţei împotriva unor persoane sau proprietăţi, pentru intimidarea sau pedepsirea unui guvern, a populaţiei civile, sau a unui segment de populaţie, făcută în scopul atingerii unor obiective politice sau sociale.

II Factori favorizanți ai terorismului

Haosul

Cauzele şi explicaţiile terorismului se află, în principiu, în dinamica antinomică a lumii, în anomia socială, în patologia sfidărilor economice, culturale, sociale şi morale, în degradarea raporturilor sociale, naţionale şi internaţionale.

Analiza terorismului din perspectiva teoriei haosului, oferă doar coordonatele care duc la instabilitate şi intervalele de aparţie a haosului, şi ne dezvăluie o realitate neliniară şi în continuă evoluţie.

Trecerea de la o lume bipolară, aşa cum se apreciază că a fost până în 1990 la una multipolară, a dus la puternice dezechilibre economice, politice, sociale şi militare, şi de o lupta pentru a câştiga un loc cât mai bun în ceea ce se numeşte noua ordine mondială.

Perioadele de stabilitate, în istoria omenirii, au fost foarte scurte şi după cum bine ştim, ele au avut două funcții foarte importante:

a. au accentuat crearea, consolidarea si concentrarea sistemului de valori

b. au germinat noile nuclee de tensiuni şi de conflicte care au impus ruperea echilibrului şi instaurarea stării de haos, în vederea trecerii la un nou echilibru.

Aşadar, acest fenomen, nu este un produs exclusiv al stării de haos. El îşi află cauzele şi rădăcinile, în ordinea anterioară, mai exact, în tensiunile interne, care au generat ruperea echilibrului.

Cele două super-puteri (şi nu numai ele) au întreţinut, au finanţat şi au folosit în interes propriu, acţiunile de tip terorist, sub aproape toate formele de manifestare a acestora. În acea perioadă, cu excepţia terorismului psihopat, aceste acţiuni erau, în general, controlate şi puse sub o ideologie a confruntării , şi în acelaşi timp, a disuasiunii reciproce. Starea de haos a spulberat acest control, şi a făcut inoperabile sistemele şi strategiile disuasive.

Dintr-odată, terorismul, dintr-un mijloc de confruntare, a devenit un lanţ foarte complex de acţiuni, un sistem aleator de atacuri în spectrul de confruntare, cucerind astfel iniţiativa strategic, de reacţie nemijlocită, extrem de violentă la orice încercare de a instaura o anumită ordine, un act de răzbunare, precum şi de impunere a unor identităţi, concepte, filosofii, îndeosebi din spectrul religios şi din cel etnic-civilizaţional.

În această lipsă de ordine, care caracterizează haosul, există totuşi o anumită corespondenţă între „mişcarea browniană” a politicilor, economiilor, strategiilor, culturilor, etniilor, intereselor şi acţiunile de subminare a statelor, naţiunilor, super-puterii americane şi diferitelor entităţi care încearcă cât de cât să pună o anumită ordine în sistemele relaţiilor internaţionale. Aceste acţiuni, precum şi cele care se înscriu pe alte coordonate ale vieţii planetare ( lumea interlopă, a traficului de droguri şi de persoane, a asasinatelor) alcătuiesc ceea ce numim terorism contemporan.

Organizaţiile teroriste par a nu avea nici o logică. Şi totuşi, există o logică în toate. Aceste corespondenţe sunt însă relative,uneori chiar aleatorii, dar cu un tonus cauzal destul de pronunţat, dovadă ,că şi în haos există o anumită ordine, o anumită cauzalitate.

Crizele şi managementul lor

Crizele constau în degradarea rapidă şi intempestivă a raporturilor economice, sociale, morale, culturale şi militare; şi se caracterizează prin iminenţa confruntării.

Starea de haos este un ansamblu de crize, care se produc în mod aleator şi, care nu-şi găsesc, nici soluţii rapide, nici justificări imediate, nici raţiuni suficiente.

Starea de haos este o stare generalizată de criză, este un produs al luptei dintre tendinţele de evoluţie şi cele de involuţie, dintre progres si perturbaţii, care fac să crească nivelul entropic si de nesiguranţă al sistemelor.

Mondializarea, ca proces necesar şi obiectiv de realizare a unităţii lumii în sistemele ei de valori, în informaţie, în ceea ce priveşte nivelul de civilizaţie, şi,mai ales, economia şi nivelul de trai ,este, ca orice proces de o asemenea amploare, generatoare de crize; ele se datorează

în principal datorită manipulării lui şi folosirii lui în satisfacerea propriilor interese

Crizele generale se caracterizează prin universalizarea perturbaţiilor în toate planurile: economic, financiar, social, politic, cultural, etnic, identitar, informaţional şi militar.

Ele marchează marile momente de cotitură istorică, trecerea de la un nivel de civilizaţie la altul, şi impun schimbări radicale, mutaţii strategice. În astfel de momente, se dezvoltă tot felul de reacţii şi tot felul de acţiuni din partea unor entităţi distincte, cele mai multe informale, care urmăresc să obţină anumite avantaje, poziţii sociale etc. în folos propriu sau în numele unor precepte, crezuri, ideologii, idealuri care definesc anumite concepte.

Acţiunile teroriste sunt efecte ale stărilor care definesc criza şi, cele mai multe dintre reacţiile de tip terorist ţin de crizele identitare şi, în consonanţă cu acestea, de cele politice.

Gestionarea crizelor în stările de haos presupune:

- analiza temeinică a amenintărilor şi riscurilor;

- sesizarea tensiunilor şi instabilităţilor interne, regionale, generale;

- prefigurarea şi configurarea spaţiilor periculoase, a vulnerabilităţilor şi punctelor forte ale structurilor şi acţiunilor care preced şi conditţionează stările de criză;

- sesizarea şi studierea posibilelor mecanisme de declanşare şi de manifestare a crizelor;

- cunoaşterea crizei

- soluţionarea crizei