Protocolul de la Kyoto

La Kyoto, in Japonia, 1-11 decembrie 1997, 161 de tari au finalizat un acord, denumit "Protocolul de la Kyoto", care stabileste termenii si regulile de punere sub control a gazelor ce determina efectul de sera al Terrei. Protocolul de la Kyoto, exprima dorinta ca pana in anul 2012, cantitatea medie de gaze cu efect de sera (principalele sase gaze) sa fie redusa cu 5,2% sub nivelul inregistrat in anul 1990. Principalele masuri ce trebuie luate pentru atingerea obiectivelor Protocolului de la Kyoto sunt:

- industria va trebui sa devina mult mai eficienta din punct de vedere al consumului de energie, trecand de la utilizarea combustibililor fosili bogati in carbon (carbune), la combustibili saraci in carbon (gaze naturale) sau la combustibili alternativi;

- industria energetica, de la extractie si pana la consum, trebuie restructurata astfel incat sa devina eficienta si mai putin poluanta;

- transportul trebuie sa se orienteze spre mijloace mai putin poluante si cu consumuri reduse;

- constructiile sa fie eficiente energetic si sa tinda spre utilizarea surselor de energie regenerabila;

- echipamentele si produsele sa fie din cele cu consum redus de energie;

- padurile vor fi protejate si chiar vor fi extinse.

Protocolul de la Kyoto nominalizează gazele cu efect de seră ca fiind: dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot, hidroflorocarburile, perflorocarburile şi hexafluorurile de sulf. Dezvoltarea industriei a determinat creşterea nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră: cu aproximativ 30% în cazul COB2B, şi 15% în cazul NB2BO.

Depăşirea nivelului optim de emisie, la care se adaugă emisiile din surse antropice ale compuşilor organici fluorocloruraţi (CFC -clorofluorocarburi), au ca efect modificări climatice: creşterea temperaturii terestre, schimbarea regimului pluviometric şi a nivelului de radiaţie la suprafaţa solului, fenomene care produc perturbări în funcţionarea şi dezvoltarea ecosistemelor.

Principalele surse care emit în atmosferă oxizi de azot (NOBxB, NOB2B) sunt: centralele termice, automobilele, centralele electrice şi o gamă variată de procese industriale (industria sticlei, varului, cimentului, etc). Oxizii de azot contribuie la dezvoltarea fenomenelor de eutrofizare, ale smogului fotochimic (fiind precursorii formării poluanţilor secundari, ca de exemplu ozonul troposferic şi particulele fine secundare) şi ale ploilor acide.

Efectul natural de sera regleaza temperatura Pamântului, mentinând conditiile de viata.

Totusi, când cantitatile de gaze cu efect de sera se modifica, capacitatea atmosferei de a

înmagazina caldura este, si ea, afectata. Activitatile umane determina degajarea unor

cantitati semnificative de gaze cu efect de sera, care ramân în atmosfera pe termen lung.

Atmosfera înconjoarã Pãmântul ca un strat protector, transparent care lasã sã treacã lumina soarelui si reþine cãldura. Fãrã el, cãldura soarelui s-ar reflecta ape suprafata Pãmântului si

s-ar întoarce în spatiu. Temperatura ar fi mai joasã de -30°C si totul ar fi îngheþat. Atmosfera se comportã ca sticla unei sere, deci, din acest motiv, se vorbeste de « efect de serã”. aGazele cu efect de serã prezente în atmosferã sunt responsabile de aparitia efectului de serã.

Protocolul de la Kyoto are in vedere urmatoarele sectoare/categorii de surse:

Energie:

Arderea combustibililor

Industrii energetice

Industrii producatoare si constructii

Transport

Alte sectoare

Altele

Emisii fugitive de la combustibili

Combustibili solizi

Petrol si gaze naturale

Altele

Procese industriale:

Produse minerale

Industria chimica

Productia metalelor

Alte productii

Productia de halocarburi si hexafluorura de sulf

Consumul de halocarburi si hexafluorura de sulf

Altele

Solventi si alte produse

Agricultura

Fermentatie enterica

Gestionarea ingrasamintelor naturale

Cultivarea orezului

Soluri agricole

Arderea savanelor

Arderea reziduurilor agricole in camp

Altele

Deseuri:

Depozitarea deseurilor solide in teren

Manipularea apei uzate

Incinerarea deseurilor

Altele