Răspunderea penală în dreptul mediului

Rǎspunderea penalǎ în dreptul mediului

I. Definiţia dreptului mediului

Dreptul mediului este acea ramurǎ în sistemul juridic românesc care cuprinde normele juridice ce reglementeazǎ relaţiile sociale dintre persoane în legǎturǎ cu protecţia mediului.

Desigur, dreptul mediului poate fi definit astfel: „este format din ansamblul complex al normelor juridice care reglemeanteazǎ relaţiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor faţǎ de naturǎ -ca element vital şi suport al vieţii, în procesul conservǎrii şi dezvoltǎrii în scopuri economice, sociale şi culturale a componentelor mediului –naturale şi artificiale- precum şi relaţiile legale de conservarea lor, care presupun protecţie şi ameliorare”.

II. Rǎspunderea juridicǎ în dreptul mediului

Noţiunea de răspundere juridică în sens larg este proprie tuturor ramurilor de drept şi exprimă instituţionalizarea unui regim juridic prin care se urmăreşte ca provocatorul unui prejudiciu adus unei părţi vătămate să fie sancţionat şi obligat să repare prejudiciul pe care l-a cauzat.

În dreptul mediului, instituirea răspunderii juridice presupune definirea noţiunii de prejudiciu adus mediului. Definiţia acceptată în sens larg pentru dauna ecologică este: acea vătămare care aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem şi care datorită caracterului său indirect şi difuz nu permite constituirea unui drept la reparaţie.

Problema centrală care apare în acest sens este de a stabili cine este victim daunei: omul sau mediul său. În funcţie de răspunsul dat, se conturează concepţia asupra naturii daunei ecologice. Aceasta presupune stabilirea prealabilă a statutului juridic al elementelor naturale sau antropice care constituie mediul, pentru a stabili dacă sunt bunuri protejate din punct de vedere juridic.

A doua categorie importantă o constituie pagubele suferite atât de mediu cât şi de om.

Scopul instituirii răspunderii juridice în dreptul mediului este de a instituţionaliza un regim juridic, prin care provocatorul unei pagube asupra mediului sau “poluatorul” să fie sancţionat şi obligat să plătească pentru remedierea pagubei pe care a produs-o.

Necesitatea introducerii unui regim specific de răspundere juridică în dreptul mediului este determinată de cauze concrete. Reglementările din domeniul mediului sunt constituite de ansamblul de norme şi proceduri care au ca scop legiferarea protecţiei mediului. Eşecul conformării cu normele şi procedurile în vigoare poate conduce doar la sancţiuni de ordin administrativ sau juridic. În schimb, răspunderea juridică în dreptul mediului introduce suplimentar faţă de reglementările în vigoare în domeniu şi obligativitatea ca potenţialul poluator să plătească pentru remedierea (până la o stare satisfăcătoare) sau compensarea pagubei provocate mediului.

Introducerea regimului de răspundere juridică în domeniul mediului prezintă o serie de dificultăţi, legate în special de faptul că nu toate formele de pagube pot fi remediate prin aplicarea răspunderii juridice în dreptul mediului.

În România, reglementarea răspunderii juridice pentru nerespectarea normelor de drept al mediului este realizată prin intermediul Legii protecţiei mediului nr.137/1995, completată cu reglementările sectoriale. Categoriile de răspundere aplicabile sunt stipulate în Art. 82: LEGEA PROTECŢIEI MEDIULU Cap.V, Sancţiuni, Art. 82: “Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală după caz.”, completată cu reglementările sectoriale, speciale, în care sunt prevăzute acţiunile sau inacţiunile care atrag una sau mai multe din formele răspunderii juridice.

III. Răspunderea penală

Răspunderea penală - ca formǎ a rǎspunderii juridice- reprezintǎ chiar consecinţa nerespectǎrii dispoziţiei normei juridice penale, respectiv, raportul juridic penal de constrângere nǎscut- ca urmare a sǎvârşirii infracţiunii- între stat şi infractor, raportul complex al cǎrui conţinut îl formeazǎ dreptul statului de a trage la rǎspundere pe infractor, precum şi obligaţia infractorului de a rǎspunde pentru fapta sa în vederea restabilirii ordinii de drept şi restabilirii autoritǎtii legii.

Răspunderea penală pentru încălcarea normelor privind protecţia mediului se înscrie în principiile răspunderii infracţionale, specificul angajării ei fiind determinat de natura obiectului ocrotit de lege şi a particularităţilor relaţiilor sociale din acest domeniu. Caracterul penal este dat de gradul de pericol social ridicat pe care îl prezintă fapta, ea trebuind să înfăţişeze o serioasă ameninţare pentru mediu, sănătatea şi viaţa oamenilor şi a oricăror forme de viaţă.

1. Trǎsǎturile esenţiale ale infracţiunii

Stabilirea trǎsaturilor esenţiale ale infracţiunii este necesarǎ pentru depsebirea infracţiunii de celelalte forme ale ilicitului juridic.

Aceste trǎsǎturi sunt prevǎzute în art. 17 (1) C. pn. „Infracţiunea este fapta care prezintǎ pericol social, sǎvârşitǎ cu vinovǎţie şi prevǎzutǎ de legea penalǎ”; prin urmare, ca o anumitǎ faptǎ- ca manifestare a individului în sfera realitǎţii, în cadrul relaţiilor sociale, sǎ fie consideratǎ infracţiune, trebuie sǎ prezinte urmǎtoarele trǎsǎturi: sǎ prezinte pericol social, sǎ fie sǎvârşitǎ cu vinovǎţie şi sǎ fie prevǎzutǎ de legea penalǎ.