Recenzie - zece mii de culturi o singură civilizație

Mircea Malița (n. 20 februarie 1927, Oradea) este un matematician, eseist, academician, politician comunist, autor, diplomat (ambasador înSUA și director al Bibliotecii române din New York), profesor universitar român.

A fost președinte al UNSR (Uniunea Națională a Studenților din România), organizație de masă a Partidului Comunist, până la reunirea tuturor organizațiilor de tineret în UTM, membru în CC al PCR din iulie 1972.

A fost director al Bibliotecii Academiei între 1950-1955, adjunct al ministrului Afacerilor Externe, ministru al Învățământului (1970 - 1972), ambasador în Elveția (1980 - 1982), iar apoi în SUA (până în 1984).

Ricardo Diez – Hochleitner, presedintele Clubului de la Roma, spune despre Mircea Malita ca „se distinge prin intelepciune si o profunda cunoastere si solidaritate cu concetatenii sai mondiali.”

Capitolul I

Introducere: Globalismul civilizatiei si varietatea culturilor

Din punctual de vedere al autorului, culturile sunt definite ca fiind exclusiviste, diverse si variate. De asemenea, ele reprezinta viziunea despre lume si a definirii individului si umanitatii.

Opusul culturii o reprezinta civilizatia, fiind bazata pe cunostinte, tehnici si procedure de aplicatie universal.

Cultura si civilizatia sunt doi termeni cu functiuni diferite. In timp ce cultura ne defineste si ne arata sensul vietii, civilizatia reprezinta nivelul de dezvoltare materiala si spiritual a societatii.

Intre cultura si civilizatie pot exista diferente majore, dar totodata ele se completeaza reciproc prin rezonanta, o metafora folosita de autor pentru vibratiile lor fructuos interactive.

Capitolul II

Polaritatea culturi / civilizatie

In capitolul II, autorul vorbeste despre polarizarea culturi/civilizatie, aceasta fiind propusa pentru a diferentia cultura de civilizatie si pentru a defini ce anume ingreuneaza demersul civilizatiei si tin pe loc culturile.

Polarizarea culturi/civilizatie este data de disputa dintre Franta si Germania. Din punctul de vedere al Frantei, civilizatia contine cultura, toate faptele fiind acte de civilizatie in care se dezvolta cultura, pe cand Germania sustine ca se intampla contrariu,civilizatia functionand in interiorul culturii, fiind orientata spre obiective materiale si spirituale.

Capitolul III

Rezonanta culturilor si civilizatiei

Dezvoltand prin rezonanta complementaritatea celor doua laturi, indentificam inca doua argumente a inseparabilitatii culturilor de civilizatie. Un prim argument este reprezentat de capacitatea unica si indivizibila a imaginatiei in stare sa creeze lumi ce nu exista, civilizatia si cultura doar perfectionand ecranele mentale care se separa Un al doilea argument il reprezinta necontenita lor intrepatrundere, ele fiind prezente in viata zilnica, in politica, in explicarea evenimentelor si in mersul istoriei.

Principala nevoie fundamentala la care raspunde cultura este identitatea individuala si de grup. Noi ne definim prin limba vorbita, mostenirea istorica, valorile, traditiile si obiceiurile, prin creatia literara, artistica si filosofica.

Cultura are rezonante afective puternice astfel incat da nastere la sentimente de solidaritate sociala, incurajaza creativitatea, spontaneitatea, originalitatea, insa se neglijeaza teoria identitatii culturale.

La celalalt pol, functia esentiala a civilizatiei o reprezinta satisfacerea altor cerinte de baza ale omului, cunostinte care ii permit supravietuirea.

Capitolul IV

O polaritate inrudita

Ralf Dahrendorf in analiza politica distinge doua poluri, indreptatirile si oferta.

Indreptatirile se refera la drepturile, revendicarile si aspiratiile pe care indivizii le considera ca legitime, in timp ce oferta e formata din bunuri ce fac obiectul si tinta indreptatirilor. Cand indreptatirile se confrunta cu oferta apare un concert ce le imbina: optiunea. Cu cat sunt mai multe indreptatiri si o mai bogata oferta, cu atat optiunile cresc si odata cu ele sansa de viata.

Dahrendorf considera culturile si civilizatia o scara cu doua extreme, care nu sunt introduse printr-un adevar fundamental admis fara demonstratie, fiind evident prin el insusi, ci sunt lasate sa se rodeze, pana cand devin chei explicative.