Geografia Populației și Așezări

Poziţia geografică şi geopolitică a României

POZIŢIA CENTRAL SUD EST EUROPEANĂ

Atât geografic, cât şi geologic, teritoriul României prezintă pe deplin caracteristicile Europei Centrale, deţinând o poziţie de tranziţie atât către răsăritul, cât şi apusul Europei şi la interferenţa dintre Europa peninsulară balcanică şi Europa continentală (fig. 2).

Asemenea realitate este expresiv atestată de coordonatele geomatematice, climatice temperat-continentale şi vegetaţie specifică Europei Centrale oferite de paralela 45° N şi interferenţa cu meridianul 25° E, străbat spaţiul României desfăşurat latitudinal între 43°37'06'' (oraşul Zimnicea) şi 48°15'06'' în N (satul Horodiştea, judeţul Botoşani).

Asemenea poziţie denotă totodată distanţe aproape egale faţă de extremele Europei: 2900 Km faţă de Oceanul Atlantic – în V, Oceanul Îngheţat – în N, Munţii Urali – în E, şi 1050 Km până la Marea Mediterană.

Contrul Românieieste marcat de intersecţia paralelei de 45° N cu meridianul de 25° E (17 Km nord de oraşul Făgăraş).

Punctul extrem în nord îl constituie satul Horodiştea din judeţul Botoşani. Punctul extrem de sud este oraşul Zimnicea (judeţul Teleorman). Cel de est îl constituie oraşul Sulina (judeţul Tulcea), iar cel de vest satul Beba Veche (judeţul Timiş).

Punctele extreme conturează graniţele actuale ale României (terestre, fluviale şi maritime), unele dintre eceste segmente fiind puternic influenţate de raporturile politice cu statele vecine, în anumite perioade istorice.

GRANIŢELE ROMÂNIEI

Forma actuală a României este elipsoidală. Asemenea formă poate constitui un veritabil model de organizare statală în cadrul Europei, după realităţile geo¬politice. Este modelul care relevă cu prisosinţă caracterele obiective ale graniţelor stabilite după predominanţa principiilor naţionalităţilor, după modelul de viaţă comun grupă¬rilor umane (“genres de vie”), după ariile de civilizaţie statornicite în spaţiul carpato-danubiano-pontic

O scurtă privire asupra hărţii României ne pune în faţa unei forme şi unor limite ale teritoriului naţional care dovedesc prin¬cipii indubitabile de vechime, stabilitate, continuitate şi echili¬bru geois¬toric.

Forma teritoriului unui stat, în general, are semnificaţie geo¬politică deosebită. În cazul României cu atât mai mult. Forma teritoriului unui stat exprimă modul în care trăsăturile cadrului fizic se întrepătrund cu însuşirile native ale propriei vetre et¬nice. Amputările ori alterările vetrei autohtone impuse de situa¬ţii vremelnice, din cursul unor perioade istorice, nu pot fi luate în seamă decât ca elemente de referinţă asupra modificărilor limitelor politice administrative.

Asemenea coordonate amplificate de poziţia predominantă în spaţiul, spaţiul de etnogeneză şi vatră românească, spaţiul de poziţie incontestabilă central-europeană, conferă pe deplin României poziţia firească în Europa Centrală.

Dunărea – artera vieţii naţionale şi europeană, delimitează, prin cursul ei inferior Europa Centrală de Europa Sudică, respectiv Balcanică.

Marea Neagră, fereastră şi „poartă” a României favorizează interesele Europei Centrale spre orizonturile estice şi mai departe spre Carpaţilor toate statele lumii.

Se impune prin toate atributele, astfel, o poziţie geopolitică polarizatoare fără egal în acest spaţiu.

Vecini şi vecinătăţi

Istoria consemnează faze mai mult sau mai puţin favorabile evoluţiei graniţelor.

Revenind la vremuri mai apropiate reamintim efectele presiunilor asupra etniei româneşti de către marile imperii precum cel otoman, austro-ungar şi ţarist.

În anul 1940 graniţele tradiţionale ale României înregistrează modificări dramatice ca urmare a tratatului dintre Germania şi fosta URSS, când fosta URSS ocupă Basarabia, Ţinutul Herţei şi nordul Bucovinei. Polonia şi Cehoslovacia se „îndepărtează” astfel de graniţa cu România.

Dictatul de la Viena din anul 1940 modifică graniţa cu Ungaria. Tot în anul 1940 sudul Dobrogei, Cadrilaterul revine Bulgariei. Prin participarea României la cel de-al doilea război mondial se restabileşte graniţa cu Ungaria prin revenirea nord-vestuluiTransilvaniei.

După prabuşirea sistemului comunist şi destrămarea URSS, România modifică vecinătăţile, îndeosebi în părţile de nord şi est.

În partea de răsărit se învecinează cu românii din Republica Moldova printr-o graniţa fluvială (pe râul Prut), pe o distanţă de 681,3 Km. Suntem vecini cu vechile teritorii ale României, respectiv Basarabia şi Ţinutul Herţi.

Pe o porţiune redusă în continuarea graniţei pe Prut şi până la Canalul Musuna aflat la vest de braţul Chilia şi nordul ţării, pe o distanţă statală de 649,4 Km ne învecinăm cu Ucraina Este vorba de o bună bucată din sudul Basarabiei, nordul Bucovinei. Din totalul graniţei cu Ucraina, 273,8 Km constituie graniţă terestră, 343,9 Km graniţă fluvială şi 31,7 Km graniţă maritimă.

Graniţa cu Ungaria se desfăşoară pe o lungime de 448,0 Km, din care 415,9 Km graniţă terestră şi 32,1 Km graniţă fluvială. În total, graniţa cu Ungaria reprezintă 14,2% din lungimea totală a graniţelor de stat ale Romaniei (fig 4).

Suportul fundamental al graniţelor româno-maghiare o constituie structura etnică, predominant românească. Concludentă în acest context este sublinierea istoricului american Milton G. Lehrer, care sublinia într-o lucrare apărută în 1944, următoarele:”Dacă în 1920 s-a comis o nedreptate, nu ungurii au să se plângă de ea, ci românii, căci dincolo de frontiera politică au fost lăsate în teritoriu unguresc mai multe insule de români”

Suportul etnic al graniţei româno-maghiare este deplin argumentat şi de structurile etnice care caracterizează şi astăzi judeţele frontaliere din zonă.