Repartiția resurselor și producției de petrol

Una dintre cele mai actuale probleme ale economiei mondiale contemporane este problema energetică. Energetica şi-a lărgit treptat aria de probleme transformându-se într-un puternic subsistem al economiei. Din nevoile globale de energie, actualmente cca 90% sunt acoperite prin arderea combustibilului fosil, din care petrol – 39%, cărbune – 27%, gaze naturale – 24%.. În ultima sută de ani petrolul a constituit unul dintre cele mai importante bunuri comercializate, acest produs fiind crucial în definirea strategiilor naţionale pentru dezvoltare, dar şi a politicii mondiale. Producţia mondială de petrol a crescut de la cca 2,88 mlrd. tone în 1973 la mai mult de 3,92 mlrd. tone în anul 2005.

Lumea este continuu modelată de tehnologie şi inventii. Computerizarea, comunicaţiile globale, într-un cuvant „economia know-how”, coexistă la ora actuală, cu „economia industrială”. Ţiţeiul rămâne forţă motrice pentru economiile industriale, reprezentâd fundamentul pentru cele mai mari afaceri internaţionale, inglobând cele mai mari riscuri, dar şi profituri pe masură. Acest produs se interpune, dar şi generează conflicte între intreprinderile mici si corporaţiile multinaţionale, între afaceri private si interese de stat. Cantitatea tot mai mare de energie solicitată de dezvoltarea economică şi socială din ultimele decenii a dus la o intensificare a exploatării resurselor energetice şi implicit la creşterea producţiei de combustibil. Posibilităţile în resurse energetice clasice oferite de Terră unt limitate.

De-a lungul secolelor omenirea se confruntă cu un şir de probleme printre care: asigurarea cu hrană şi apă; asigurarea cu energie; menţinerea unui mediu înconjurător favorabil ş.a. Energetica are un rol decesiv în dezvoltarea diferitelor sectoare ale economiei. La etapa actuală de dezvoltare a progresului tehnic omenirea beneficiază, în fond, de trei categorii de surse de energie bazate, respectiv, pe arderea combustibililor fosile (cărbune, ţiţei, gaze); fisiunea nucleară; captarea şi convertirea energiilor regenerabile (energia vântului, energia solară, energia potenţială a apelor din râuri, energia termică a apelor subterane, energia valurilor etc.).

Cantitatea tot mai mare de energie solicitată de dezvoltarea economică şi socială din ultimele decenii a dus la o intensificare a exploatării resurselor energetice şi implicit la creşterea producţiei de combustibil. Numai în perioada 1950-1991 producţia mondială de energie a crescut mai mult de 3,5 ori, respectiv de la cca 2,7 mlrd.t.e.c. în anul 1950 la aproximativ 9,53 mlrd.t.e.c. în 1991. Pentru anul 2005 Banca Mondială estimase producţia totală de energie la 15,8 mlrd. t.e.c., din care13,6 mlrd. t.e.c. combustibili fosili.

Surse clasice sunt considerate resursele energetice epuizabile cum ar fi: cărbunele, petrolul, gazele naturale, şisturile bituminoase, nisipurile asfaltice şi minereurile radioactive. Posibilităţile în resurse energetice clasice oferite de Terra pentru viitor sunt limitate. Consumul lor reclamă o mai judicioasă folosire a lor pe plan mondial şi naţional.

Din nevoile globale de energie, actualmente cca 90% sunt acoperite prin arderea combustibilului fosil, din care petrol – 39%, cărbune – 27%, gaze naturale – 24% (fig.2). Ponderea combustibilului fosil în producerea energiei pe plan mondial constituie 63%, din care cărbune – 37%, gaze naturale – 16%, ţiţei – 10%.

Resursele de combustibil fosil sunt relativ reduse. Calitatea resurselor carbonifere disponibile devine tot mai scăzută. Creşte costul obţinerii combustibilului fosil, devine tot mai important impactul producerii şi folosirii acestuia asupra mediului.

Studiile demonstrează că la tendinţele actuale privind consumul anual de energie, creşterea populaţiei, dezvoltarea economică şi tehnologică a ţărilor – consumul de combustibil fosil ar putea satisface nacesităţile mondiale pe o perioadă de cca 70 ani – cu ţiţei, 100 ani – cu gaze naturale, 600 ani – cu cărbune

Rezervele mondiale de petrol sunt evaluate la 360 mlrd. tone, din care sigure 137 miliarde tone. O parte importantă dintre acestea se găseşte la adîncimi foarte mari, în platformele submarine şi în regiunile submarine polare şi subpolare (Alaska, Siberia Occidentală), în regiunile ecuatoriale (Golf, Guineea şi Amazonia) sau tropicale (Sahara). Rezervele ar putea asigura populaţia Terrei pe o perioadă de 30-40 de ani. Repartiţia geografică a rezervelor de petrol relevă locul deţinut de ţările din Orientul Mijlociu (Arabia Saudită, Kuweit, Iran, Emiratele Arabe Unite, Irak), America de Nord, America Latină cărora le revin peste 80% din rezervele sigure. Europa, în general săracă în petrol, dispune de zăcăminte submarine în Marea Nordului (Norvegia, Danemarca, Marea Britanie). În România s-au descoperit zăcăminte în diferite zone ale ţării.

Dezvoltarea surselor regenerabile de energie ca resursă semnificativă şi nepoluantă este unul dintre principalele obiective ale politicilor energetice mondiale. În contextul dezvoltării durabile, acestea au drept scop creşterea siguranţei în alimentarea cu energie, protejarea mediului înconjurător şi dezvoltarea la scară comercială a tehnologiilor energetice viabile.

Resursele globale de ţiţei, gaze şi cărbune confirmate sunt suficiente de a acoperi necesitatea în energie până la finele secolului XXI-lea. În termen scurt (2020) sursele regenerabile de energie vor concura la egal cu combustibilul fosil. În termen lung (2050) tehnologia fuziunii nucleare va obţine o largă pondere în producerea energiei electrice.

Secolul XX a fost secolul petrolului aşa cum secolul XIX a fost cel al cărbunelui. Această tendinţă tot mai puternic se manifestă în secolul XXI. Hidrocarburile, sub forma petrolului şi a derivatelor sale, au devenit principala sursă de energie pentru majoritatea popoarelor globului.

Petrolul este o resursă epuizabilă, făcând parte din categoria bitumenilor naturale. El se prezintă ca un amestec complex de hidrocarburi solide şi gazoase, dizolvate în hidrocarburi lichide. Sub influenţa presiunilor mari petrolul începe să migreze din zonele de formare spre suprafaţă. De aceea, încă din antichitate, petrolul a putut fi cunoscut şi utilizat în Orientul Mijloci, acum 5000-

6000 ani înainte de era noastră (î.e.n.), sub formă de bitum natural. Din punct de vedere tectonic, zăcămintele petroliere se pot găsi în capcane de tipul anticlinelelor, domurilor, monoclinelor foliate etc. Condiţiile formării hidrocarburilor şi structura geologică permit a determina, cu suficientă exactitate, limitele rezervelor exploatabile. Din rezervele mondiale, 3% deţine Australia, 4% Europa, 5% America Latină, 6% America de Nord, 10% Africa, 17% CSI şi alte state din Asia, iar Orientul Apropiat, circa 55%, având cele mai mari rezerve în Peninsula Arabică.

Petrolul a intrat pe scena energetică cu doar un secol în urmă, mai exact în anul 1857, când a debutat extracţia organizată pe baze moderne a petrolului şi când, pentru prima dată, producţia de ţiţei a fost înregistrată oficial ca producţie industrială. Încă în anul 3000 î.e.n., sumerienii foloseau smoala ca liant pentru mozaicurile lor. În Evul Mediu – aşa cum atestă numeroase documente – petrolul, sub formă de smoală, avea să fie folosit în construcţia de nave şi la diferite fortificaţii.