Schimbarea climatică

În conformitate cu prevederile standardului AS/NZS 4360: 2001, riscul reprezintă posibilitatea de materializare a unui eveniment care va induce un impact asupra anumitor

obiective. Riscul poate fi generat de un eveniment, o acţiune sau absenţa unei acţiuni, consecinţele posibile variind de la cele benefice la cele catastrofale. Riscul de mediu se poate manifesta sub forma stresorilor generaţi de activitatea (sau inactivitatea) umană şi poate genera efecte adverse asupra mediului, precum şi degradarea sau pierderea durabilităţii.

Managementul riscului vizează cultura, procesele şi structurile consacrate în mod efectiv managementului oportunităţilor potenţiale şi efectelor adverse. Managementul riscului implică toate categoriile de personal, nefiind niciodată responsabilitatea exclusivă a conducerii la vârf sau a organizaţiilor care oferă consultanţă în domeniul riscurilor.

Etapele procesului generic de management al riscului sunt următoarele :

- stabilirea contextului: determinarea contextului strategic, organizaţional şi de management al riscurilor, precum şi stabilirea structurii analizelor şi a criteriilor pe baza cărora riscurile vor fi evaluate; identificarea părţilor afectate/interesate şi definirea politicilor de comunicare şi consultare;

- identificarea riscurilor: identificarea, ca fundament al analizei ulterioare, a ceea ce se poate întâmpla, de ce şi cum, inclusiv a pericolelor şi a consecinţelor asociate;

- analiza riscurilor: analiza riscurilor, în termeni de probabilitate şi gravitate; posibilităţile de control şi efectul măsurilor de control asupra gravităţii consecinţelor; probabilitatea de producere şi gravitatea pot fi combinate în vederea estimării nivelului de risc;

- evaluarea şi ierarhizarea riscurilor: compararea nivelurilor de risc estimate cu criteriile prestabilite; în continuare, riscurile pot fi ierarhizate în vederea identificării priorităţilor; riscurile identificate ca având o prioritare redusă pot fi acceptate fără a fi tratate, constituind doar subiectul monitorizării şi revizuirii;

- tratarea riscurilor: dezvoltarea şi implementarea unui plan de management, care trebuie să includă consideraţii privind alocarea resurselor financiare şi de altă natură, precum şi termene de acţiune;

- comunicare şi consultare: consultarea şi comunicarea cu părţile afectate/interesate, interne şi externe, în fiecare etapă a procesului de management al riscului;

- monitorizare şi revizuire: monitorizarea şi revizuirea riscurilor, precum şi evaluarea performanţelor sistemului de management al riscurilor şi a modificărilor care îl pot afecta.

Deşi sunt prezentate ca activităţi independente, în practică etapele enumerate anterior se găsesc într-o strânsă interacţiune.

Fig. 1. Modelul procesului de management al riscului (AS/NZS 4360:2001).

Schimbarile climatice - o problema globala? O intrebare care ne ingrijoreaza pe toti indiferent de nationalitate si locul ocupat in societate.

Din păcate ne confruntăm cu o serie de probleme privind mediul, multe dintre acestea fiind strâns angrenate între ele.

Temperatura medie globala a crescut in ultimul secol cu 0.74°C. Oamenii de stiinta afirma ca aceasta este cea mai ascendenta tendinta din istoria planetei. Actualele prognoze arata ca trendul va continua si chiar se va accelera. Cele mai optimiste estimari indica faptul ca Pamantul s-ar putea incalzi pe parcursul secolului XXI cu 3°C.

Cercetatorii recunosc acum ca majoritatea schimbarilor produse de gazele cu efect de sera au drept cauza factorul antropic.

Gazele respective, cel mai important dintre ele fiind dioxidul de carbon, retin caldura in atmosfera, rezultand cresterea in ansamblu a temperaturilor globale care sunt susceptibile sa deturneze modelele climatice obisnuite. Intr-o ierarhie a ultimilor 150 de ani, cei mai caldurosi au fost ultimii 11. Incalzirea a afectat deja toate continentele si oceanele.

Peste tot in lume, discutiile despre schimbarile climatice se intensifica si se indreapta spre noi directii, cu o deschidere tot mai mare. Schimbarile climatice au fost incluse pe agenda celor mai importante intalniri regionale si internationale.

Totalul emisiilor de gaze cu efect de sera e in continua crestere. In ultimele trei decenii, aceste emisii au inregistrat o crestere cu o medie de 1,6% emisii de CO2 din folosirea combustibilului fosil, ajungand la 1,9%/ an. In absenta unor politici de actiune, se asteapta ca aceste tipare de crestere a emisiilor sa continue. IPCC a observat ca in perioada 1970-2004 cea mai mare crestere a emisiilor cu efect de sera s-a datorat aprovizionarii cu energie (furnizare si consum) si transporturilor rutiere. Pe de alta parte, accesul la energie este crucial daca dorim indeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (una dintre principalele prioritati ale tarilor in curs de dezvoltare) din moment ce cresterea economica presupune o aprovizionare si un consum energetic mai eficient.

Gazele de seră sunt gaze naturale sau sintetice care absorb razele infraroşii. Aceste gaze ajung în atmosferă prin emisii, dar sunt parţial produse şi acolo prin reacţii chimice.

Majoritatea gazelor de seră sunt gaze reziduale, care reprezintă mai puţin de 1% din volumul total de gaze.

Gazele de seră ale căror emisii trebuie reduse conform protocolului de la Kyoto sunt: dioxid de carbon CO2 , gaz metan CH4, oxid de di-azot N2O, fluor-hidrocarburi parţial halogenate H-FCKW/HFC , hidrocarburi perfluorurate FKW/PFC, hexafluorură de sulf SF6.

Dioxidul de carbon

Dioxidul de carbon este cel mai important gaz, care cauzează efectul de seră (cu o pondere de cca. 50% din efectul de seră antropogen). Conform raportului IPCC din 2001, începând cu anul 1750 a avut loc o creştere a concentraţiei de CO2 din atmosferă cu 31%. Aproximativ 75% din emisiile antropogene de CO2 în atmosferă din ultimii 20 de ani sunt cauzate de arderea carburanţilor fosili.