Schimbări climatice globale. securitate și probleme de mediu

Introducere

Schimbările climatice sunt cauzate de emisiile de gaze care exacerba procesul natural prin care radiaţia infraroşie este prins în atmosferă, acest lucru cauzand încălzirea atmosferei, terenurilor şi mărilor. Se preconizeaza ca temperatura globala o să crească cu 1,1-6,4 ° C până în anul 2100, iar nivelul marii sa creasca cu 18-59 cm.

Schimbările de temperatură, precipitaţii, nivelul marii si evenimentele extreme reprezinta riscuri pentru ecosistemele şi nenumăratele persoane care depind de ele. Riscurile diferă în funcţie de caracteristicile sociale şi ecologice sisteme. Unele ecosisteme, cum ar fi în zona arctică sunt foarte sensibile la schimbările de temperatură, unele cum ar fi nordul Chinei sunt foarte sensibile la schimbările în precipitaţii, iar unele, cum ar fi zonele de coasta sunt sensibile la creşterea nivelului mării.

Gradul în care sistemele sociale sunt vulnerabile la schimbările ecosistemului depinde de măsura în care depind de ecosistemele sensibile la schimbările climatice şi de capacitatea de a se adapta la aceste schimbări.

Capacitatea de adaptare este o funcţie de acces la resursele economice, tehnologii, info rmaţii şi competenţe, gradul de capitaluri proprii într-o societate şi calitatea guvernării. Societăţile dependente de resurse şi cu venituri reduse sunt de obicei mult mai vulnerabile la schimbările climatice.

Activităţile umane, cum ar fi arderea combustibililor fosili şi defrisarile au crescut concentraţia de gaze cu efect de seră în atmosferă. Dioxidul de carbon (CO2) este principalul gaz cu efect de seră, retinand aproximativ două treimi din căldură în atmosferă.

Tarile puternic industrializate sunt responsabile pentru gazele cu efect de seră în prezent în atmosferă. De exemplu, Statele Unite ale Americii sunt responsabile pentru 30,3% din CO2 emis între 1900 şi 1999, şi Uniunea Europeană (UE) sunt responsabile pentru 22,1% (Baumert şi Kete 2001). În 2003, cei mai mari cinci poluatori cu CO2 au fost Statele Unite ale Americii (22% din emisiile globale), China (16%), Rusia (6%), India (5%) şi Japonia (5%) (Banca Mondială 2007).

Schimbari climatice si securitatea umana

Ca o componenta a schimbarilor de mediu precum eroziunea de coasta, scaderea precipitatiilor si umezelii solului, cresterea intensitatii furtunii si migratia speciilor, schimbarile climatice genereaza riscuri securitatii umane (McCarthy et al. 2001). Gradul populatiei vulnerabile schimbarilor climatice depinde de masura in care sunt dependenti de resursele naturale si utilitatea ecosistemelor si de masura in care resursele si serviciile pe care se bazeaza sunt sensibile la schimbarile climatice. Cu alte cuvinte, cu cat mai multi indivizi sunt dependenti de starile climatice sensibile ale capitalului natural, si cu cat se bazeaza mai putin pe formele economice sau sociale principale, cu atat mai mult sunt predispusi la riscurile precedate schimbarilor globale.

Totusi schimbarile de mediu rar submineaza securitatea umana in izolarea de la sfera larga a factorilor sociali. Asta include, pe langa alte lucruri: saracia, gradul de suport (sau opusul discriminarii) al indivizilor primit de la stat, accesul acestora la oportunitatile economice, efectivul procesului de luare a deciziei care guverneaza vietile oamenilor si gradul de coeziune sociala in interiorul si in jurul grupurilor vulnerabile. Acesti factori determina drepturile oamenilor la un capital economic si social care la randul lor determinca capacitatea lor de adaptare la schimbarile climatice, astfel incat lucrurile pe care le pretuiesc sa nu fie afectate in mod negativ.

Intelegerea modului in care schimbarile climatice pot sumbina securitatea umana necesita evaluari specifice de la drepturi la resurse naturale si varietatea serviciilor de pretutindeni, iar determinantii sociali ai capacitatii de adaptare sunt la fel de variati. In Timorul de Est, de exemplu, aproape 85% din populatie este dependenta de agricultura ca sursa unica sau principala a veniturilor, iar majoritatea populatiei este implicata in agricultura de subzistenta, astfel ca 46% dintre persoaneledin mediul rural traiesc sub limita saraciei de 0.55 USD pe zi (UNDP 2002, RDTL et al 2003). Nu exista un sistem de stat, dirijat de sprijin financiar, dar pot exista actiuni diverse si bisericesti prin care produsele alimentare este impartita. Exista un sistem public de educatie modest si un sistem de sanatate foarte rudimentar. Prin urmare, cei mai multi timorezi din mediul rural au putine sau nici o sursa alternativa de hrana pe langa productia lor proprie. Porumbul este cea mai importanta sursa de aprovizionare cu hrana, dar nicaieri nu exista o cultura irigata. Prin urmare, in perioadele cu precipitatii scazute productia porumbului paote fi redusa cu pana la o treime, rezultand foamete extinsa si malnutritie (Barnett et al. 2003). Daca schimbarile climatice rezulta deficitul de precipitatii in sezonul uscat, atunci acest lucru ar putea afecta negativ o serie de lucruri pe care timorezii rurali le pretuiesc, cum ar fi hrana suficienta sau buna sanatate.