Școala Germană de Geopolitică

Introducere

Şcoala geopolitică germană deţine un rol important în conturarea primelor concepţii geopolitice şi în consacrarea noii discipline. Această percepţie este determinată de numeroase preocupări în acest domeniu ale oamenilor de ştiinţă germani. Fondul intelectual care a generat aceste demersuri trebuie raportat la etapa istorică parcursă de societatea şi statul german din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Procesul de formare al Germaniei moderne a avut un traseu dificil şi îndelungat, care a generat nu de puţine ori reacţii de frustrare ale elitelor intelectuale şi politice germane, obsedate fiind, în primul rând, de ideea unui teritoriu german ce trebuia să aparţină germanilor, iar în al doilea rând, de naţionalismul german, care se dezvoltă ca o contrareacţie la imperialismul cultural francez.

Preocupările pentru introducerea factorului geografic în ecuaţiile explicativ-aplicative al dinamicii relaţiei naţional-internaţional sunt anterioare anului 1900 şi ele se manifestă concomitent în diferite contexte politico-culturale occidentale: germane, prin Fr. Ratzel, R. Kjellen şi Karl Haushofer, franceze prin Vidal de la Blanche, Andre Siegfried, Lucien Febvre şi J. Ancel şi anglo-saxone prin H. Mackinder, A. T. Mahan şi F.J. Turner. Din acest context se va naşte geopolitica, utilzată mai întâi de germani, primită cu răceală de ceilalţi, dar adoptată, tacit şi utilizată în scurtă vreme de toţi.

Geopolitica a căpătat primele accente de „ştiinţificitate” mai întâi în Germania. Geopolitica se originează într-un şir de teorii şi paradigme proprii contextului socio-cultural european occidental: ea este produsul disputelor teoretice de la cumpăna dintre secolul revoluţiilor şi secolul războaielor, dar cu siguranţă un produs de concepţie.

Capitolul I

Friedrich Ratzel - întemeietorul de fapt al geopoliticii

Inspirat din naturalismul şi scientismul epocii sale, veacul al XIX-lea, el însuşi creator declarat al unei noi ştiinţe - antropogeografia -, Friedrich Ratzel este considerat întemeietorul de fapt al geopoliticii, cel care i-a conturat unele din liniamentele de bază, care a impus abordări şi concepte. Interesant este că nu a pronunţat niciodată cuvântul geopolitică. El a operat cu termenul de geografie politică, intitulând chiar una din lucrările sale de bază „Geografia politică”, publicată în 1897.

Friedrich Ratzel a fost un remarcabil om de ştiinţă. Născut la 30 august 1844, în Karlsruhe, a încheiat studiile universitare la Heidelberg, în 1868. În anul următor face o călătorie în Mediterana, prilej cu care se depărtează de formaţia sa de zoolog şi se apropie de studiul geografiei. Între 1874 - 1875 efectuează o călătorie în America de Nord şi Mexic, unde studiază viaţa locuitorilor de origine germană. Se întoarce convins de atracţia şi importanţa cercetării geografice, căreia i se va consacra până la sfârşitul vieţii.

1.1 Spaţiul şi caracteristicile sale politico-geografice

Geografia politică a lui Ratzel este o antropogeografie aplicată la geografia statelor. Statul, ca organism politic, este o formă superioară a evoluţiei comunitaţii.

În viziunea lui Ratzel, spaţiul nu este echivalent cu teritoriul unui stat, el nu are o accepţiune fizico-geografică. Spaţiul desemnează limitele naturale între care se produce expansiunea popoarelor, arealul pe care acestea tind să-l ocupe, considerând că el le revine în mod natural. Spaţiul (der Raum) condiţionează, potrivit lui Ratzel, nu numai limitele fizice de extindere ale unei comunităţi, ci şi atitudinea ei mentală faţă de lumea înconjuratoare.

Autorul recurge la două noţiuni sugestive: concordanţe şi discordanţe antropogeografice. Pima se realizează prin colonizarea internă a unui spaţiu, ceea ce semnifică distribuţia cât mai omogenă a populaţiei pe suprafaţa statului. Discordanţa apare în momentul în care suprafaţa statului este locuită fie de un număr prea mare de oameni, fie, dimpotrivă, de o populaţie redusă. Ratzel comparând de exemplu raportul suprafeţelor deşinute de statele europene înainte de 1900 şi notând suprafaţa Germaniei cu 1, suprafaţa Marii Britanii sau a Italiei ar fi fost de 0,6, a Franţei 1, constatând că Rusia europeană are de 10 ori mai mult decât suprafaţa Germaniei şi de 2,5 ori mai mare decât a principalelor state europene luate la un loc, dar populaţia sa era mai redusă decât cea din Europa Centrală.

Subpopularea din Rusia la 1900 este unul dintre exemplele de discordanţe antropogeografice ale lui Ratzel. Slaba populare a Imperiului Rus este un indicator al nivelului scăzut de cultură. O ţară care are de trei ori mai puţin locuitori decât teritorii nu poate aspira să aibă prestigiu, putere sau măreţie de trei ori mai mari. Forţa şi puterea statelor şi popoarelor depind în primul rând de numărul populaţiei şi mai apoi de suprafaţa geografică ocupată.