Solurile - definire, formare și alcătuire

I - NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. DEFINIŢIA PEDOLOGIEI, PEDOGEOGRAFIEI ŞI A SOLULUI

Pedologia = Ştiinţa solului → limba greacă, de la pedon (sol) şi logos (vorbire, ştiinţă). Ştiinţa solului analizează următoarele aspecte legate de sol: constituenţii, organizarea şi relaţiile dintre constituenţi, originea şi evoluţia solului, dinamica actuală a proceselor din sol în raport cu factorii de mediu, proprietăţile şi funcţiile solului, utilizarea solurilor

Pedogeografia = Geografia solurilor → ramură a Pedologiei, dar şi a Geografiei. Studiază caracteristicile, geneza, distribuţia solurilor şi relaţiile solului cu factorii de mediu şi protecţia acestuia.

Solul = Denumirea de sol provine din limba latină de la solum = suport → indică rolul de suport pentru organismele vii. Solul este în primul rand mediul de dezvoltare al plantelor şi resursă de bază pentru viaţa animalelor şi oamenilor.

Concepţia sistemică îi conferă solului următoarele atribute:

- sistem – mediu structurat, constituenţii aflându-se în strânsă interdependenţă, pe verticală şi pe orizontală;

- natural – format sub influenţa factorilor naturali;

- complex – produs al interacţiunii a mai multor factori;

- polifazic şi eterogen – alcătuit din mai multe faze (solidă, lichidă, gazoasă);

- polidispers – faza lui solidă se află în diferite grade de dispersie (moleculară sau ionică – sărurile; coloidală - argila, humusul, hidroxizii; grosieră sau suspensii - praful, nisipul);

- deschis – realizează schimburi de materie şi energie cu celelalte geosfere;

- polifuncţional – are mai multe funcţii;

1.2. PĂRŢILE COMPONENTE ALE SOLULUI – ASPECTE GENERALE

Cele trei părţi (fig. 1) ale solului (solidă, lichidă şi gazoasă) se află într-o interacţiune continuă în strânsă legătură cu proprietăţile şi dinamica solului.

Fig. 1 Părţile componente ale solului

Materia solidă minerală este dominantă în majoritatea solurilor, participând cu peste 90-95% la masa solului uscat. Este formată din:

- fragmente de rocă şi minerale primare, numite şi claste sau epiclaste minerale provenite prin dezagregarea rocilor iniţiale; predomină în solurile puţin evoluate, bogate în schelet (fragmente cu diametrul mai mare de 2 mm);

- minerale nou formate (minerale secundare) apărute fie prin procese de transformare a epiclastelor (în cazul solurilor evoluate pe roci consolidate - compacte), fie prin sinteză din produsele rezultate în urma alterării mineralelor primare.

Raportul dintre masa mineralelor primare şi masa mineralelor secundare este funcţie de viteza de transformare a mineralelor primare şi de timpul în care s-au petrecut aceste transformări.

Viteza de alterare este la rândul ei funcţie de natura rocii subiacente, de condiţiile climatice etc. Astfel că, proporţia componenţilor masei de alterare poate varia semnificativ de la un sol la altul şi de la o zonă climatică la alta.

Materia solidă organică apare în materialul parental după instalarea plantelor şi animalelor şi prezintă două aspecte:

- masa organismelor moarte (rădăcini, resturi organice aeriene căzute la suprafaţa solului, rămăşiţele rezultate din corpul microorganismelor etc.) aflate în diferite stadii de descompunere;

- substanţe organice sintetizate în sol, denumite substanţe humice sau humus (acizi humici şi humine).

În sol se întâlnesc şi organisme vii, vegetale şi animale. Deşi acestea reprezintă aproximativ 0,1% din volumul masei solului, rolul lor este decisiv în circuitul materiei în natură. De altfel solul nu poate fi conceput fără organismele vii pe care le include.

Organismele vii din sol → edafon-ul (microfloră - bacterii, ciuperci, actinomicete şi alge şi faună - insecte, viermi, artropode, moluşte, mici vertebrate) participă la transformarea în humus a resturilor organice acumulate în sol.

Soluţia solului → apă încărcată cu diferite substanţe dizolvate; are la origine apa din precipitaţii, uneori apa freatică şi mai rar apa din irigaţii sau cea de condensare. Acest lichid poate să apară:

- ca ocupant al porilor şi cavităţilor supracapilare din sol → apă liberă care poate circula descendent sub influenţa forţei gravitaţionale;

- ca ocupant al porilor capilari din sol → apă reţinută capilar în sol care poate circula în toate direcţiile sub influenţa forţelor de tensiune capilară;

- ca peliculă de adsorbţie în jurul particulelor de sol → apa peliculară se poate deplasa dinspre peliculele cu un strat mai gros de apă spre cele cu un strat de apă mai subţire.

Gazul (aerul) din sol, are în general o compoziţie chimică apropiată de cea a aerului atmosferic; azotul (N2) şi oxigenul (O2) apar în cantităţi ceva mai mici decât în aerul atmosferic, iar bioxidul de carbon (CO2) în cantităţi mai mari (peste 0,25% faţă de 0,03% cât există în atmosferă).

În unele soluri pot să apară şi alţi constituenţi gazoşi, cum sunt cei rezultaţi din procesele biotice, desfăşurate în solurile umede, insuficient aerisite (H2S – hidrogen sulfurat, CH4 – metan etc).