Spațiul Agricol

Spaţiul Agricol

Spaţiul agricol definit ca întindere de pamânt exploatată prin cultura plantelor şi creşterea animalelor, reprezintă cea mai importantă componentă a spaţiului rura, ocupând o parte mai mult sau mai puţin extinsă a acestuia şi având anumite limite impuse de condiţiile de relief si pedoclimatice sau de dezvoltarea tehnicii si tehnologiei la un moment dat. Spaţiul agricol reprezintă o entitate distinctă, definită prin terenul cultivat, paşunile si fâneţele dar şi amenajările introduse de om – care generează forme specifice de organizare a spaţiului. Organizarea sistemului în acest caz nu este dictată de posibilităţile speciilor, respectiv de valoarea informaţiei genetice pe care o deţine în raport cu condiţiile date, ci de decizia omului, bazată pe principiul utilitaţii.

În ecosistemele agricole, criteriul supravieţuirii este înlocuit cu criteriul productivităţii, astfel ca sistemul este neviabil în absenţa supravegherii omului. Se abandonează performanţele evoluţiei vieţii, angrenaje subtile, cizelate prin milioane de ani de evoluţie, omul asumandu-şi răspunderea menţinerii echilibrului în condiţiile în care tehnologiile pe care le supraveghează sunt tributare procesului amintit. Agricultura, gestionarea spaţiulu agricol, a fost primul pas pe care omul l-a facut singur, aparent contra naturii, şi în acelaşi timp prima dovadă a potenţialului uriaş pe care îl reprezintă pentru om modelarea rapidă a informaţiei.

Ecosistemul agricol (spațiul agricol) este o unitatea funcțională a biosferei, cu structură generată de criteriul utilității antropice a biomasei furmizate, depedent energetic de sursele și mecanismele naturale de fixare și de transfer. În ecosistemul agricol, modelele structurale adoptate au variat foarte mult de-a lungul timpului, însă depedența ennergetică, ancorată în ritmul impus de natură, a limitat puternic performanțele productive, în raport cu alte activități.

Spațiul agricol constituie ”...ansamblul terenurilor muncite de o colectivitate socială, unită prin legături familiale, culturale, prin tradiții - mai mult sau mai puțin vii” (Pierre George). Fizionomia lui este strâns legată de tipul de civilizație în care a apărut și s-a dezvoltat, de anumite caracteristici morfometrice și morfologice ale reliefului, de gradul de favprabilitate sau restrictivitate a elementelor climatice și pedologice, de gradul de favorabilitate sau restrictivitate a elementelor climatice și pedologice, de gradul de dezvoltare a societății.

Principalele funcţii îndeplinite de spaţiul agricol vizează:

- producerea de materii prime alimentare şi de alimente necesare aprovizionării populaţiei;

- producerea de materii prime pentru industria prelucrătoare;

- conservarea resurselor de sol, apă, floră şi faună, dar şi a echilibrului ecosistemelor;

- sporirea şi punerea în valoare a potenţialului turistic prin conservarea patrimoniului peisagistic;

- armonizarea funcţiilor sociale şi culturale cu cea economică

FACTORI DE FAVORABILITATE ȘI RESTRICTIVITATE ÎN DEZVOLTAREA

SPAȚIULUI AGRICOL

Prin caracteristicile sale particulare, agricultura este puternic influențată de factorii naturali, economici, demografici, politici, tehnici, juridici etc., care se constituie în adevărați factori de producție.

1. Factori naturali

Dezvoltarea agriculturii și diversificarea activitățiilor agricole a avut loc sub influența permanentă a factorilor naturali, modificați sau nu în urma intervenției factorilor demografici, sociali, economici sau tehnici. Între caracteristicle fctorilor naturali și modul de utilizare agricolă a terenurilor s-au stabilit relații evidente, care și-au pus amprenta asupra repartiției geografice a culturilor agricole, asupra frecvenței acestora și randamentul lor. Cu toate acestea, nu există determinism fizio-geografic asupra culturii plantelor, o depedență strictă și riguroasă a culturilor agricole de factorii naturali.

Între factorii naturali și agricultură există interacțiuni, influențe reciproce. Prin acțiunea lor caracteristicile morfologice și morfometrice ale reliefului, elementele climatice, fertilitatea naturală a solului etc. Pot favoriza sau defavoriza desfășurarea proceselor de producție, eficiența utilizării factorilor economici și tehnologici. De aceea, cunoașterea lor, a probabilității de apariție și a modului de manifestare permite o mai bună valorificare a spațiului agricol, dar și a factorilor economici.

Pe măsura dezvoltării societății omenești, omul a reușit să transforme continuu și din ce în ce mai profund mediul geografic, intevenind cu ajutorul științei și tehnologiei asupra microreliefului, cliemi locale și calității solurilor, asupra apelor freatice și de suprafață. Extinderea mecanizării și modernizării agriculturii au făcut ca influența condițiilor naturale asupra stucturii și repartiției teritoriale a deferitelor categorii de utilizare să fie din ce în ce mai limitată.

Acolo unde agricultura și în special culturile agricole nu pot fi practicate numai pe baza condițiilor oferite de cadrul natural, omul a acționat asupra elementelor restrictive: prin irigații a asigurat cantitatea de apă necesară, prin administrarea îngrășămintelor a sporit fertilitatea naturală a solului, prin lucrări și amenajări antierozionale a diminuat li stopat procesul de degradare a solului etc.

Există o categorie de factori care influemțează în mod indirect cultura plamtelor, constituindu-se în suportul teritorial al existemței acestora, dat fără de care plantele nu pot exista.

Majoritatea factorilor naturali intervine însă direct și activ în viața plantelor cultivate, constituindu-se fie în elementele pe care acestea le asimilează, fie în elementele care creează ambianța concretă în care se produce procesul de asimilare. Dintre acesția se detașează factorii cosmico-atmosferici ( lumina, căldura, aerul, apa meteorică) și factorii tehnico-adefici (solul, apa și organismele vii din sol).