Studiu de geografie umană - Alexandria

„ „Alexandria e situată în lunca râului Vedea şi înconjurată de toate părţile de dealuri. Râul Vedea curge în partea de E. a oraşului.” (Marele Dicţionar Geografic al României volumul 1, p 6)

Din punct de vedere geografic, Alexandria este situată la aproximativ 47 m faţă de nivelul mării în câmpia joasă a Burnasului.

Coordonatele geografice sunt:

43° 38' lat N

25° 30' long E

Poziţia geografică a acestui oraş într-o luncă joasă a avut avantajele şi dezavantajele sale. Avantajul este dat de solul fertil, prielnic culturilor de cereale, dar şi a florii soarelui, a cânepii, inului, sfeclei de zahăr etc.

Reversul îl constituie panza freatică aflată la 1,5-3 m adâncime, acest lucru împiedicând filtrarea naturală a apei

Datorită aşezării sale, Alexandria a fost şi continuă să fie un nod de comunicaţie Din Evul Mediu şi până târziu în sec al XIX-lea, satele aşezate în zonă erau aşezate la întretăierea drumurilor care coborau din zona subcarpatică spre vadurile Dunării. Unul dintre cele mai importante drumuri de acest fel este „Drumul oii” vechi drum de transhumantă, ce urmărea Valea Oltului, dar care avea şi o ramificaţie prin Piteşti, pe Valea Teleormanului şi a Vedei până la Dunăre, la Zimnicea.Alexandria face şi acum legătura între Bucureşti, capital României şi multe dintre oraşele de provincie, sau leagă aceste oraşe între ele. Oraşul Alexandria se află pe linia ferată Roşiori de Vede-Zimnicea , realizată la sfârşitul secolului trecut, când s-a construit şi gara, legându-l de un important nod de comunicaţii, Roşiori de Vede, prin care se poate ajunge la toate magistralele din ţară.

Cercetările arheologice effectuate în zonă au actuală a municipiului Alexandria au scos la iveală urme de viaţă şi activitate umană din care rezultă că acest teritoriu a fost locuit din cele mai vechi timpuri, solul, apa şi vegetaţia oferind condiţii prielnice de viaţă şi tri încă din comună primitive. (Ion Bâlă, Ion Moraru, Alexandria pe treptele istoriei, Ed. Academiei, Bucureşti 1948, p. 8-9)

Cadrul natural

Clima se caracterizează prin amplitudini mari ale temperaturii aerului. Temperatura medie a Alexandriei este de 10,8°C, temperatura maximă înregistrată fiind 42,9°C (5 iul 1916) , iar minimă de - 34,8°C (24-25 ian 1942).Aceste fenomene se datorează şi vânturilor predominante din această zonă şi anume Crivăţul care bate din est iarna şi Austrul care bate din sud şi este foarte uscat şi fierbinte, spre deosebire de aceste două tipuri de vânt, Băltăreţul este cel care bate dinspre Lunca Dunării , este un vând cald şi umed prielnic dezvoltării vegetaţiei. (Stan V. Cristea, Ion Moraru, Dumitru Avram, Ioan Spiru, Monografia Alexandriei, Ed. Teleormanul Liber, Alexandria, 1994 p. 7)

Vegetaţia Prin configuraţia sa geografică, corespunzător reliefului şi factorilor fizico-geografici, vegetaţia zonei municipiului Alexandria este variată şi bogată în specii caracteristice florei sudice. Formaţia floristică este caracteristică zonei de silvostepă. Vegetaţia spontană este reprezentată prin vegetaţia lemnoasă (plopul negru), subarboretul şi buruienile în culturi.Condiţiile naturale de sol şi climatice favorabile, fac să se dezvolte foarte bine vegetaţia cultivată (grâu, porumb, floarea soarelui, vița de vie).

„Dealurile înconjurătoare ale oraşului sunt acoperite cu bogate plantaţiuni de vii, a căror întindere se urca la 753 hect. Vinul ce ele produc este de o calitate excelenta, insa nu se poate conserva vara. Producţiunea vinului acestor vii atinge in unii ani suma de 30000 hect.” (Marele Dicţionar Geografic al României volumul 1, p 6-7)

Fauna

În Alexandria există mamifere atipice regiunii, cum ar fi vulpea, cât şi de stepă, reprezentativ fiind iepurele. Păsările sunt specifice zonei de stepă şi silvostepă, reprezentate prin: mierlă, pupăză, ciocănitoare, piţigoi şi privighetoare. De remarcat este prezenţa fazanilor, specie originară din Caucaz şi colonizată la noi.

Hidrografia este reprezentată de Raul Vedea( nume de origine dacică wed=apă) ce izvorăşte din zona Platoului Cotmeana şi se varsă în Dunăre. Acest râu nu prezintă un pericol foarte mare de inundaţii pentru oraşul Alexandria, doar partea sud-estică a oraşului este apropiată de cursul râului, însă nici acestea nu sunt afectate de inundaţii deoarece în pădurea vedea este amenajat un dig pentru a preveni o eventuală catastrofă.

În ceea ce priveşte apele subterane din arealul municipiului Alexandria, acestea sunt în totalitate freatice, se găsesc la o adâncime mică 3 - 6 m, cu o circulaţie rapidă şi se află sub directă influenţa a condiţiilor climatice.

Alimentarea cu apă a municipiului Alexandria se face în exclusivitate din pânză freatică, apa fiind pompată în reţeaua de distribuţie de la următoarele fronturi: Lăceni, Orbeasca, Plosca, Peretu.

Istoric

Prima atestare documentară a unui sat aflat pe vatra actuală a municipiului este din secolul al XV-lea. La ianuarie 1483, voievodul Vlad Călugărul dă jumătate din satul Bucureşti sau Bucureşteanca unor boieri ce îi aduseseră servicii. Acelaşi sat este menţionat în continuare în documente din 1533 până în anul 1751 după care nu mai apare documentar, existând posibilitatea ca el să fi fost inclus în satul vecin Bâcâieni. Satul Bâcâieni este atestat prima dată la 24 mai 1669, în zapistul prin care Anca, văduva viestierului Pârvu şi fiii ei vând lui Barbu Postelnic 250 de stânjeni de moşie la Bucureşti, judeţul Teleorman până în hotarul Bâcâienilor în Vedea. Se pare că satul a fost înfiinţat de oierii din Bâcâia, de lângă Sibiu, veniţi cu oile la păşunat în lunca Dunării Scurta enumerare de mai sus argumentează că, în tot Evul Mediu de mijloc şii până la începutul vremurilor moderne, teritotoriul actual al oraşului Alexandria a continuat să fie locuit şi să aibe o viaţă economică şi socială proprie.

Între anii 1834-1864, adică de la întemeiere până la reforma administrativă a lui Alexandru Ioan Cuza, oraşul Alexandria a fost condus după un statut propriu, numit „Ekstrukția condiţiilor de hălăduirea celor ce vor primi a se aşeza cu şederea în noua adunare de oraş Alexandria”, care prevedea o conducere colectivă, formată din patru epitropi, aleşi de obşte ca „oameni cinstiţi” ( aceştia se ocupau n principal cu strângerea dărilor, plata datoriilor, vânzarea loturilor de pământ şi respectarea planului oraşului) şi din doi privighetori, de asemenea aleşi ( urmăreau bună activitate a epitropilor ).