Sursele Informaționale ale Demografiei

Sursele informationale ale demografiei

Populatia reprezinta una dintre cele mai complexe colectivitati statistice datorita diversitatii caracteristicilor care fac obiectul observarii, al modificarii frecvente în structura si dimensiunea sa, al multiplelor legaturi de interconditionare si interdependenta dintre fenomenele demografice si cele social economice.

Aceste trasaturi au impus organizarea unui sistem informational modern prin intermediul carora sa fie puse la dispozitia cercetatorului informatii corecte, complete si în timp optim, pentru valorificarea lor în interesul societatii.

1. Formarea sistemului informational în demografia româneasca

Momentul în care se poate vorbi despre implementarea unui sistem central de culegere a datelor este cel al Unirii Principatelor Române, în 1859. Acest moment coincide cu anul crearii primului oficiu national de statistica. Pentru cunoasterea primelor surse de date demografice, trebuie luate în considerare si perioada premergatoare acestui moment.

Perioada dinainte de 1859

Primele recensaminte ale populatiei efectuate asupra teritoriului Daciei dateaza din perioada colonizarii romane, primul census a fost ordonat de împaratul Traian iar ultimul a fost realizat în jurul anului 240.

În timpul orânduirii feudale statele care existau atunci pe teritoriul actualei Românii – Tara Româneasca, Moldova si Transilvania- foloseau diverse practici de înregistrare a populatiei cum ar fi:

- catastifele(denumirea de astazi este registru, condica). Ele sunt atestate începând cu secolul al XV-lea;

- catagrafiile (inventar, cadastru). Au aparut în cea dea doua parte a secolului XVIII- lea;

- conscriptiile(înscrieri anuale). Au fost practicate în Transilvania sub diferite forme: fiscale, urbariale, religioase si militare.

- urbariile (registru oficial în care erau trecute proprietatile funciare, azi denumit carte funciara).

Recensamintele “moderne” au început în România odata cu aplicarea Regulamentului Organic din 1838 în Tara Româneasca. Rezultatele acestui recensamânt al populatiei si al agriculturii au aparut în Analele parlamentare ale României (partea IX).

Înregistrarea evenimentelor demografice privind nasterile, casatoriile si decesele, s-a facut în registrele parohiale la început, fiind apoi laicizate în decursul timpului.

Perioada 1859-1916

Crearea primului oficiu national de statistica a deschis o noua etapa în demografia româneasca. Oficiul a conferit statisticilor populatiei un cadru organizat. Recensamintele populatiei au fost reluate sub o noua forma metodologica, teoretica si organizatorica. Actele de stare civila completate de autoritati civile si respectând anumite norme statistice, au devenit obiectul unui tratament statistic sistematic si în consecinta principala sursa de informatie demografica asupra miscarii naturale a populatiei.

Recensamântul din 1859-1860 a fost realizat dupa unirea principatelor Moldovei si Tarii Românesti si se datoreaza fondatorilor statisticii moderne din România- Dionisie Pop Martian si Ion Ionescu de la Brad. Acest recensamânt a fost o prima realizare o noului stat românesc. El înregistra urmatoarele caracteristici: vârsta, starea civila, sexul, profesia, apartenenta politica, nationalitatea, religia si analfebetismul. Rezultatele lui au fost publicate în paginile Analelor statistice sub titlul “Recesiunea din 1860” de catre Dionisie Pop Martian pentru Tara Româneasca, si de catre Directia Centrala de Statistica în studiul “Lucrari facute în anii 1859-1860” (Iasi 1861), pentru Moldova.

Cel de-al doilea recensamânt a fost efectuat în 1899 iar cel de-al treilea în 1912 si au fost generate de Directia de Statistica Generala sub conducerea lui Leonida Colescu. Noutatile aduse de acest ultim recensamânt au fost: înregistrarea locului nasterii si a numarului de copii în viata sau decedati a fiecarei femei casatorite, vaduve sau divortate la data recensamântului. Datele au fost analizate si prelucrate în detaliu de catre Leonida Colescu si I. Scarlatescu. Se considera ca prin recensamintele din 1899 si din 1912 Leonida Colescu a pus bazele recensamintelor demografice moderne.

În Transilvania, s-au efectuat recensaminte în anii 1857, 1869, 1880, apoi din zece în zece ani în 1890, 1900 si 1910.

Statistica fenomenelor demografice, si mai ales a natalitatii, a mortalitatii si a nuptialitatii, s-a dezvoltat în perioada 1859-1916 datorita masurilor de introducere a procedurilor civile în redactarea actelor de stare civila, adoptate în România imediat dupa unirea Principatelor, iar în Transilvania începând cu 1 octombrie 1895, pâna la aceasta data utilizându-se registrele confesionale.

Rezultatele obtinute în urma tratarii listelor colective, si mai târziu a buletinelor statistice individuale, au fost publicate pâna în 1869 inclusiv în “Analele statistice” Începând cu 1870 si pâna în 1880 ele au fost publicate în “Statistica din România. Miscarea populatiei pe anul…”, iar între 1880 si 1908 în “Miscarea populatiei din România pe anul…”

Perioada dintre cele doua razboaie mondiale

Începând cu anul 1918, în urma unirii Transilvaniei cu România, demografia româneasca cunoaste o perioada de avânt, profitând de progresele din sociologie, din medicina sociala si din igiena sociala si înregistrând progrese sub aspecte metodologice prin aportul statisticii, a matematicii actuariale si a biometriei precum si sub aspecte organizatorice, prin crearea unui cadru institutional modern.

Atentia a fost orientata asupra satelor si a populatiei rurale. În 1930, populatia recenzata indica 78,6% din populatia totala (83,7% în 1912), analfabetismul reprezenta 38,2% din populatia în vârsta de 7 ani si peste era mult mai accentuat în cadrul populatiei rurale. Interesul sociologilor si demografilor pentru populatia rurala se explica prin existenta “chestiunii taranesti” a carei doua din cele mai grave coordonate erau mortalitatea înalta si analfabetismul puternic.