Urbanismul în Perioada Capitalistă

Evoluţia societăţii omeneşti a demonstrat că oraşul şi amenajările sale urbanistice joacă un rol deosebit în modificarea instrumentelor economice şi socio-culturale ale diferitelor teritorii, acţionând favorabil asupra dezvoltării acestora, oraşele reprezentând, în toate timpurile, una dintre componentele esenţiale ale civilizaţiei umane şi constituind, în acelaşi timp, locul de desfăşurare a numeroase şi importante evenimente economice, sociale şi politice. În acelaşi timp, este necesar a remarca faptul că dezvoltarea puternică a distribuţiei, prin toate formele sale de comerţ, a avut un important impact asupra determinării configuraţiei şi modelării sistemelor teritoriale şi, în special, a spaţiilor urbane.

Termenul de “urbanism” este relativ recent. Gaston Bardet îl menţionează ca an de apariţie, în limbajul de specialitate, anul 1910. Acest neologism corespunde emergenţei unei realităţi noi: spre sfârşitul secolului al XIX-lea, expansiunea societăţii industriale dă naştere unei discipline care se distinge de artele urbane anterioare prin caracterul său reflexiv şi critic, precum şi prin pretenţia sa ştiinţifică. Petit Larousse defineşte urbanismul ca „ansamblul măsurilor tehice, administrative, economice şi sociale care trebuie să permită dezvoltarea armonioasă, raţională şi umană a aglomeraţiilor”.

Urbanismul, ca ştiinţă modernă, are în vedere în primul rând soluţiile normative care asigură crearea şi organizarea oraşelor, în baza unui “bilanţ teritorial” adecvat. Apare în acest fel o legătură strânsă şi absolut necesară între urbanism şi alte grupe de ştiinţe apropiate (economie, geografie, demografie) ca două domenii ştiinţifice bine determinate, care conlucrează la înfăptuirea sarcinilor concrete de sistematizare urbană şi rurală sau de amenajare complexă a teritoriului, fapt ce asigură în ultimă instanţă urbanizarea unei zone, unui ţinut sau unei ţări. De aici se desprinde aprecierea că urbanismul este o activitate concretă, multilaterală, care cuprinde întreaga activitate de construire a centrelor populate, de la datele de planificare ale programului şi elaborarea schiţelor şi detaliilor de sistematizare, a documentaţiilor tehnico-economice pentru investiţii, până la realizarea şi controlul aplicării planurilor de sistematizare. Sarcina de bază a urbanismului este de a crea oraşe noi şi în special a le transforma pe cele existente în aşa fel încât acestea să corespundă atât nevoilor actuale, cât şi viitoare. Construcţiile de astăzi trebuie să se integreze armonios în oraşul de ieri, iar oraşul de astăzi trebuie să ofere posibilitatea ca prin adaptări, completări şi transformări ulterioare, să corespundă necesităţilor viitoare ale societăţii.

Urbanizarea, prin amploarea şi mai ales prin implicaţiile sale, a devenit un fenomen deosebit de actual şi în acelaşi timp specific epocii noastre. Ca parte integrantă a dezvoltării social-economice a unui teritoriu, a unei ţări, urbanizarea încetează a mai fi o problemă pur teoretică, fiind înţeleasă ca un proces complex de transformare a mediului natural. La elaborarea sa, contribuie în mod deosebit -gradul de concentrare a populaţiei, dimensiunile şi înzestrarea tehnico-edilitară a teritoriului, interacţiunea diferitelor funcţii cât şi poziţia economico-geografică a oraşului, aspecte care prin conţinutul lor vizează în primul rând grupul de ştiinţe ce studiază elementele cadrului natural (geologia, geografia fizică şi economică). Toate aceste elemente, în unitatea lor indisolubilă, urmăresc în final a edifica un spaţiu nou calitativ, produs al colectivităţii umane, în anumite condiţii sociale şi economice, la realizarea căruia au fost şi sunt chemate disciplinele ştiinţifice de profil.

Sistematizarea urbană, în liniile cele mai generale, reprezintă o acţiune de proiectare şi în acelaşi timp de organizare complexă a unei localităţi urbane sau a unei reţele de localităţi urbane. Ca disciplină ştiinţifică are drept obiect studierea realităţilor social-economice care se desfăşoară în cadrul unui spaţiu urban, în stransă corelaţie cu zona sa înconjurătoare (suburbană), concomitant cu aceasta, elaborează propuneri de organizare, amenajare şi construcţie, în raport cu prevederile de dezvoltare planificată. Sistematizarea se ocupă de asemenea cu proiectarea de aşezări noi şi reorganizarea ştiinţifică a aşezărilor urbane existente.

În decursul secolului al XX-lea, procesul de urbanism a decurs mai rapid şi a atins o amploare mai mare decât oricând în trecut. Sintetizând situaţiile existente în diverse ţări, se pot grupa factorii care au generat şi impulsionat acest proces în felul urmator:

1) Creşterea colosală a comerţului mondial

În această perioadă, populaţia oraşelor are posibilitatea de a-şi procura mijloacele necesare de existenţă de pe un teritoriu mai vast. Hinterlandul marilor oraşe se extinde aproape la întregul glob pământesc. Capitalismul a multiplicat schimburile şi le-a centralizat. Evoluţia economică concentrând mijloacele de producţie, în trecerea sa la stadiul industrial, a necesitat atragerea şi a forţei de muncă.

2)Progresul în transporturi a exercitat un rol deosebit de important. În secolul al XIX-lea, oraşele au luat o dezvoltare nebănuită – mai întâi graţie şi utilizării maşinii cu abur, fie în uzine, fie la tracţiunea pe apă şi uscat. James Watt a înlocuit munca brută a omului în industrie. Denis Papin, Fulton şi alţii au dat avânt dezvoltării navigaţiei, iar Stephenson, inventând prima locomotivă, a dat posibilitatea să se dezvolte centrele populate şi industriale la alte dimensiuni spaţiale. Apariţia şi extinderea căilor ferate, de asemenea a navigaţiei maritime prin propulsie mecanică, au dat impuls atât schimburilor economiei mondiale, cât şi reţelei de oraşe. Progresul transporturilor rutiere, a transporturilor aeriene au accentuat caracterele acestei dezvoltări. Vreme îndelungată extinderea marilor oraşe a rămas limitată la ceea ce putea să le furnizeze teritoriul lor înconjurător.