Valea Lotrului

CADRUL NATURAL

Vale montană în totalitate, Valea Lotrului este situată în inima Carpaţilor Meridionali, grupa Parâng. În cei 80 km lungime ai râului, care îşi adună apele de pe o suprafaţă de peste1000 km², valea drenează nordul Masivului Parâng, sudul Munţilor Lotrului, nordul Munţilor Căpăţânii şi Munţii Latoriţei (în totalitate), ceea ce face ca în regim natural râul să ajungă la un debit mediu multianual de 20 m³. Cel mai înalt punct din bazinul hidrografic se regăseşte la 2365 m (vârful Setea Mare), iar la confluenţa cu Oltul ajunge la altitudinea de circa 300 m.

GEOLOGIA

Valea Lotrului se află într-o zonă alcătuită în principal din roci metamorfice şi secundar roci intrusive şi sedimentare. Întreaga entitate hidrogeomorfologică se suprapune peste mai multe unităţi structurale: Pânza Getică, Autohtonul Danubian, Zona de Solzi, Unităţile Supragetice, Depresiunile intramontane (Loviştei şi Vidra) şi Depresiunea Getică.

Importantă este desfăşurarea Faliei Brezoiului, care trece pe la poalele Muntelui Cozia şi se continuă spre Gruiul Vulturesei până dincolo de Malaia, unde ea se observă cu dificultate, şi care are o lungime de circa 80 km şi un pas apreciat undeva la 1000 m.

RELIEFUL

Relieful se caracterizează prin varietate, impusă de condiţiile litologice, structurale şi tectonice. Deşi în general relieful pare destul de monoton, acesta apare zvelt şi spectaculos în ariile glaciare şi carstice.

Relieful glaciar este dezvoltat la obârşia râurilor Lotru şi Latoriţa, cât şi la obârşia unor afluenţi mai mici cum sunt: Steaja, Balindru. Fără reţineri, relieful glaciar este cel mai spectaculos din tot bazinul hidrografic. Muchiile înguste (crestele sau custurile aşa cum sunt denumite), vârfurile ascuţite, circurile glaciare, trenele de grohotiş fac din acesta un peisaj minunat, ferit în mare parte de către activitatea umană. Este inlcus aici sectorul situat în amonte de Obârşia Lotrului, unde gheţarii pleistoceni au sculptat numeroase circuri glaciare: Gâlcescu, Iezerul, Zănoaga Mare, Găuri, care în prezent catonează numeroase ochiuri de apă.

Masa de gheaţă care deborda din aceste circuri se unea şi dădea naştere la gheţarul din lungul Văii Lotrului, care în cel mai probabil caz avea circa 6-7 km, fruntea lui situându-se undeva între Muntee Ştefanu şi pârâul Groapa Seacă.

În terminologia românească circurile glaciare poartă numele de ,,căldări”, iar în cazul în care au forme alungite (ovale) acestea se numesc ,,zănoage”. Unele dintre aceste căldări (zănoage) sunt etajate pe 2 sau 3 niveluri, cea mai caracteristică fiind Căldarea Gâlcescu etalată pe 3 trepte: Păsări, Pencu – Vidal şi Gâlcescu. Ele sunt despărţite în mare parte de creste ascuţite şi stâncoase, aşa cum este Coasta Gâlcescu (care desparte Căldare Gâlcescu de zănoaga Iezerului), Coasta Păsări (între Gâlcescu şi Zănoaga), Coasta Pietroasă (între Zănoaga şi Găuri) etc.

Relieful carstic se dezvoltă punctual în circul Găuri, circul Cărbunele, sectorul Fratoşteanu – Pietrile, Muntele Târnovu, Valea Rudăreasa. Nu la fel de spectaculos ca în marile arii calcaroase de la noi din ţară, acesta încântă totuşi privirile turiştilor. Dimensiunea redusă a formelor de disoluţie este pusă pe seama calcarelor cu cristalinitate ridicată, procesul având loc extrem de încet.

Dintre formele endocarstice sunt cunoscute şi cartate peşterile din circul Găuri (Peştera Mare de la Găuri, Peştera Găuri, Peştera Mică, Peştera de la Poliţi), Peştera cu Lapte (versantul drept al Văii Rudăreasa, bazinul Latoriţei). Cităm de asemenea peşterile din Muntele Târnovu, precum şi altele de dimensiuni reduse situate în bazinul văii Rudăreasa. Alături de acestea se regăsesc avenurile (puţurile verticale), aşa cum este Gaura Zmeului din Găuri, avenul de lângă vârful Mogoşu (Munţii Latoriţei) sau cele din Târnovu.

Exocarstul (carstul de suprafaţă) se impune în relief prin versanţi abrupţi, adesea verticali, presăraţi cu jgheaburi, vârfuri ascuţite, numeroase doline (cea mai mare fiind Gaura Fusului din circul Găuri), avenuri (Gaura Zmeului – circul glaciar Găuri), lapiezuri etc.

Relieful dezvoltat pe conglomerate la N de oraşul Brezoi este relativ unic la noi în ţară, aici fiind prezente o serie de forme de relief ce pot fi asemuite cu unele animale (reprezentări zoomorfe), cele mai cunoscute fiind Melcii Doabrei (Carapacele Doabrei), nişte forme rotunde, greoaie, sculptate de către acţiunea apei şi vântului (eolizaţie). Tot aici se întâlnesc numeroase alveole, săpate în pereţi verticali, ce poartă numele de tafoni, întâlniţi în punctele Piatra cu Găuri (atât pe Valea Glodului, cât şi pe Valea Doabrei). O mare parte din acest areal a fost înclus în rezervaţia naturală Pădurea Călineşti – Brezoi şi Parcul Naţional Cozia, odată cu adoptarea Legii nr. 5/2000, secţiunea a III - a.

Geomorfositurile sunt acele microforme de relief bizare, care generează o oarecare atracţie din partea turiştilor. Sunt incluse aici unele stânci ciudate (ciuperci, sfincşi, ace), cascadele, peşteri, grote, pereţi verticali, vârfuri ascuţite şi proeminente, portaluri, avenuri, doline, badlands - uri etc.

APELE

Râul Lotru dispune de o reţea densă de afluenţi, cu regim de alimentare mixt, regim care a fost profund modificat de către construcţiile hidrotehnice. Alături de acestea se regăsesc numeroase lacuri naturale şi artificiale.

Dintre cei mai importanţi şi mai cunoscuţi afluenţi, cităm:

- afluenţi de dreapata: Ştefanul, Puru, Izvorul Purului, Vidruţa, Mănăileasa, Latoriţa (cel mai mare afluent al Lotrului), Malaia, Bucureasa, Valea Satului, Grotului, Şasa, Valea lui Stan, Vultureasa, Valea Satului, Dăneasa, Şindrila şi

- afluenţi de stânga: Găuri, Groapa Seacă, Pravăţu, Groapa Stejii, Haneşu, Balindru, Dobrunu, Voineşiţa, Rudarilor, Reaua, Teiului, Runcului, Păscoaia, Vasilatu, Doabra.

În ceea ce priveşte regimul anual al debitului lichid, se constată că cele mai mari debite (peste 2 m³/s) înregistrate la staţia meteorologică Valea lui Stan se încadrează în intervalul martie – iulie, atunci când are loc topirea stratului de zăpadă, care se suprapune însă cu lunile cele mai ploioase (mai – iulie).