Viața și opera lui Simion Mehedinți - savantul român și pedagogul creștin

V I A Ţ A

Simion Mehedinţi, cel din urmă vlăstar al familiei Neculai şi Voica Mehedinţuu, s-a ivit ,,la anu unamie optu sute şazezeci şi opt, luna octomvrie, ziua optsprezece - când a fost declarat copilul - Semionu a lui Neculai Mehedinţu, de secsu bărbătescu, născutu altăieri, în comuna Soveja, la casa părinţilor săi” [16 octombrie 1868]. Interesant este faptul că eroarea privind anul naşterii lui S. Mehedinţi s-a perpetuat până în anul 1997, când Asociaţia ,,Simion Mehedinţi”, Focşani-Vrancea, care a tipărit ed. a VIII-a a lucrării pedagogice ,,S. MehedinţiSoveja - Altă creştere. Şcoala muncii”, a publicat în facsimil actul de naştere al lui Simion Mehedinţi, act existent la Arhivele Naţionale, Focşani, Vrancea. Originea sovejană, acolo unde s-a zămislit Mioriţa, a considerat-o ca pe un blazon de înaltă nobleţe, fapt pentru care mai târziu a adăugat numelui său şi Soveja. ,,Omul acela [S.M.] a avut un mare noroc în viaţă. S-a născut în fundul unui sat de munte, din părţile Vrancei. Tatăl lui ştia numai carte bisericească veche, iar mama lui nu ştia nici să citească. Mare noroc, fiindcă de la dânsa am aflat cum se vorbeşte româneşte, fără cuvinte străine, cum sunt multe prin cele cărţi”.

Tatăl său se trage dintr-o familie de preoţi: bunicul savantului fusese preot în sat, fraţii au fost preoţi, iar tatăl Neculai Mehedinţu a fost dascăl la biserica satului.

Neculai şi Voica (Guriţă) Mehedinţu au avut 11 copii, dintre care 7 au murit, din copilărie, de vărsat. Cine scăpa de această teribilă boală trăia până la adânci bătrâneţe, cum s-a întâmplat şi cu Simion. Cei patru copii ai lui Neculai şi Voica au fost: Neculai – seminarist la Cetatea Albă şi preot la Păuneştii Vrancei; Marina, căsătorită cu preotul Constantinescu în Soveja; Ion, preot la Soveja, şi Simion, academician, întemeietorul geografiei române moderne.

Copilăria va fi fost ca a tuturor celor de seama lui, până s-a dus la şcoală, pentru că ,,Boala de care a pătimit cel mic, dintre cei patru rămaşi în viaţă, n-a fost vărsatul, ci şcoala” - aluzie la metodele nepedagogice şi la pălciile de vergi, care erau la mare cinste şi cu care dascălii îşi îndemnau elevii la învăţătură.

Lumea copilăriei a săpat adânc în sufletul celui care abia venise pe lume. Deşi a plecat de mic de acasă - pe la nouă, zece ani - imaginea satului de sub codru, l-a urmărit ca pe nimeni altul, lăsând chiar cu limbă de moarte să fie dus în cimitirul alor săi, din Soveja - lucru care s-a înfăptuit în octombrie 1993.

După primele trei clase absolvite la Soveja, următoarele două clase le-a urmat la Vidra ,,unde se adunau copiii fruntaşilor din toată Vrancea”. Aici, alte orizonturi, altă viaţă, alţi oameni. În locul codrilor de brad, a pădurilor de fag şi de stejar, în locul Dragomirei - ,,un biet pârâu de raţe şi de gâşte” - a întâlnit Râul Putna care, atunci când venea învolburat, era ,,spaima lumii”. Şcoala era cam aceeaşi - ,,dondăneam pe de rost, ceea ce monitorul ne da, de ici până colo”.

Au urmat apoi şcolile de la oraşe: Seminarul de la Roman - 4 ani; Seminarul Central de la Bucureşti - 1 an; Liceul ,,Unirea” din Focşani - 1 an (1885-1886, cls. a V-a) şi Colegiul ,,Sfântu Sava”, din Bucureşti - 3 ani (1886-1889, cls. VI-VIII). Schimbările dese ale şcolilor şi ale profesorilor, nu numai că nu l-au derutat, dar i-au dat şi o altă învăţătură - şcoala vieţii - o altă perspectivă, i-au dat posibilitatea de a face comparaţii şi chiar şansa de a întâlni câte un dascăl de ispravă.

Aceşti profesori i-au sădit în suflet pasiunea pentru istorie, matematică şi pentru limba latină. După terminarea liceului a avut şansa de a fi apărut o bursă la Seminarul Normal Superior. Obţinând bursa, proaspătul bacalaureat avea asigurate condiţiile materiale, putându-se ocupa, cu toată energia de studii. Pe de altă parte, Mehedinţi a avut norocul de a întâlni a-ici doi mari profesori: Titu Maiorescu şi Alexandru Odobescu, personalităţi care îi vor marca întreaga viaţă. De la Maiorescu a luat dragostea pentru profesorat, ataşamentul faţă de tineri, pasiunea excursiilor, concretizată în celebrele Congrese ale profesorilor de geogra-fie (1904-1942). De la Odobescu i-au rămas înclinaţia către frumos şi orientarea spre geografie. Odobescu a fost cel care l-a recomandat pentru bursa oferită de Societatea Geografică Română.

În perioada studiilor universitare de la Facultatea de Litere şi Filosofie (1889-1892), Mehedinţi va desfăşura o prodigioasă activitate de organizare a studenţilor în cadrul ,,Ligii pentru unitatea culturală a românilor” (24 ian. 1891), din comitetul căreia făcea parte, alături de: P.P. Negulescu etc.

Din iniţiativa Ligii, S. Mehedinţi, alături de alte personalităţi ale vieţii noastre culturale: V. A. Urechia, B. Şt. Delavrancea, C. Rădulescu-Motru, N. Iorga şi alţii, au prezentat conferinţe prin care au relevat continuitatea şi unitatea poporului român.

Mehedinţi împreună cu P. P. Negulescu au redactat ,,Memoriul studenţilor universitari români privitor la situaţiunea românilor din Transilvania şi Ungaria”, tipărit în limbile: românăşi franceză, în 13.000 de exemplare şi difuzat în toată Europa. Acest Memoriu a iritat guvernul de la Budapesta care a invitat studenţii maghiari să dea un răspuns studenţilor români, prin care să măsluiască realitatea.

În replică, studentul Aurel C. Popovici a publicat La Question roumaine en Transylvanie et en Hongrie, în limbile română, franceză, germană, engleză spaniolă şi italiană, retipărită în 1892, în 12.000 de exemplare, la iniţiativa Ligii de la Bucureşti. Atât Memoriul cât şi Replica au avut un mare impact în plan internaţional, acţiunea studenţilor români fiind întâmpinată cu o caldă simpatie, de cancelariile occidentale şi de cele mai importante organe de presă ale vremii. În 1892, Mehedinţi termină Facultatea de Litere şi Filosofie a Seminarului Normal Superior din Bucureşti, trece examenul de licenţă, cu calificativul Magna cum laude şi la îndemnul lui Odobescu se înscrie şi obţine, de la Societatea Română de Geografie, o bursă pentru a studia geografia la Paris. Ajuns în ,,oraşul luminilor”, S. Mehedinţi continuă activitatea în cadrul Ligii, iniţiind, în 1893, Charta rotundă, o foaie volantă, scrisă de mână, gândită ca un periodic lunar care să aibă următoarea rută: Paris, Viena, Budapesta, Cluj, Bucureşti, Anvers şi Graz. ,,Iniţiativa Chartei rotunde aparţine lui S. Mehedinţi, pe atunci student, membru activ al Secţiei din Paris a Ligii Culturale. El este şi autorul interesantului editorial care, mai ales în prima sa parte, dezvăluie o adevărată concepţie politică, menită să imprime tineretului studios o orientare naţional-politică unitară”.