Profilul de sol și principalele sale caracteristici

Morfologia solului se referă la totalitatea însușirilor exterioare ale materialului de sol, care se pot observa, descrie și aprecia folosind cele mai simple metode și unelte de cercetare. Însușirile morfologice sunt rezultatul proceselor pedogenetice și oglindesc însușirile chimice, fizice și fizico-chimice ale solului. Pe baza cunoașterii proceselor pedogenetice, se poate aprecia geneza solului, sensul evoluției, tipul de solificare și alte însușiri interne importante.

Profilul solului

Solul se deosebește din punct de vedere morfologic de roca parentală pe seama căreia s-a format, în primul rând, printr-o alcătuire diferențiată pe verticală. Privit în secțiune de la suprafață până la rocă, solul apare alcătuit dintr-o succesiune de strate, care se deosebesc între ele prin constituție și aspect. Diferențierea acestor strate se produce pe parcursul solificării și de aceea ele au primit numele de orizonturi genetice. Deosebirea principală dintre orizonturi și straturi constă în faptul că straturile sunt formate prin depunerea mecanică a materialului, nefiind legate genetic între ele, pe când orizonturile genetice sunt unitare în cadrul profilului. De regulă, formarea unui orizont genetic este imposibilă fără formarea altui orizont. În cadrul profilului, orizonturile genetice sunt situate și urmează unul după altul, într-o succesiune logică, strict determinată. Termenul orizont, nu se folosește numai pentru a pune în evidență strate diferite, ci spre a arăta și limitele superioare de acumulare sau levigare a componenților.

Considerând profilul solului, ca o formațiune unitară, se poate spune că prin profilul unui sol se înțelege succesiunea naturală a orizonturilor ce îl alcătuiesc, indiferent de numărul lor.

În linii mari se deosebesc profile de sol automorfe, hidromorfe și semihidromorfe.

Profilul automorf este caracteristic pentru condițiile pedogenezei de cumpănă a apelor, cu drenaj bun sau moderat. Aceste soluri se formează sub influența apei din precipitații, curenții descendenți provocând migrarea într-o anumită succesiune a elementelor chimice. Regimul hidric al solului poate fi percolativ și nepercolativ.

Când apele freatice sunt aproape de suprafața solului, pedogeneza decurge sub influența acestora, care permanent sau periodic îmbogățesc profilul solului cu anumiți compuși chimici. Regimul hidric în sol în aceste condiții corespunde celui exudativ sau stagnant, iar solurile poartă denumirea de hidromorfe sau semihidromorfe. În cazul când apele freatice sunt aproape de suprafață, în urma ascensiunii capilare pe profilul solului sunt depuse substanțele, în funcție de gradul lor de solubilitate.

Aspectele sub care se prezintă profilul solurilor sunt de mai multe feluri.

Soluri cu profil suficient sau complet formate. Din această grupă fac parte solurile ale căror caractere corespund condițiilor pedogenezei în care s-au format și care se mențin relativ neschimbate atât timp cât nu intervin schimbări în condițiile de mediu. Toate tipurile de sol zonale se prezintă cu profile suficiente sau complet formate. Când însă profilul de sol format în timp nu mai corespunde condițiilor de pedogeneza, el devine instabil. 1

Soluri cu profile insuficient sau incomplet formate. Din această categorie fac parte solurile care din diferite cauze nu și-au dobândit toate caracterele pe care le imprimă condițiile de formare. Aceste soluri, deși se găsesc în condiții prielnice pentru formarea unui profil care ar corespunde unui stadiu înaintat al solificării, nu au putut atinge acest stadiu datorită vârstei relative mici. Astfel de fenomene sunt des întâlnite pe terasele râurilor sau în cazul unor roci care prin textură și chimism frânează procesul de solificare.

Soluri cu profil transformat ulterior. Profilul incomplet pe care îl prezintă uneori solurile poate să fie datorat unei transformări cauzată de mai mulți factori. Din cadrul lor fac parte eroziunea eoliană sau deflația care contribuie la reducerea sau distrugerea orizonturilor superioare ale profilului.