Cafeaua

Istoria cafelei este la fel de bogată ca însăşi cafeaua, datând de mai mult de 1000 de ani.

În Occident, istoria cafelei începe acum trei secole, dar în Orientul Mijlociu ea este consumată de toate păturile sociale încă din vechime. Este de origine din Africa de Est din provincia Kaffa din fostul stat Nubian (Etiopia şi teritorii din Somalia de azi). Prima referinţă la cafea, din surse înregistrate, datează din secolul al IX-lea, dar cu multe secole înainte, existau multe legende arabe despre băutura misterioasă şi amară cu puteri stimulatoare.

Primele plante de cafea au fost aduse pe coastele Mării Roşii din Africa.La început, cafeaua era considerată aliment şi nu băutură. Triburile est-africane măcinau boabele crude de cafea şi prin amestecarea cu grăsime animală obţineau o pastă pe care o modelau sub formă de bile. Acestea erau consumate de războinicii tribului pentru a avea mai multă energie în timpul luptelor.

Începând cu anul 1000 e.n., renumitul tămăduitor Avicenna, administra cafeaua în chip de medicament. Etiopienii obţineau un fel de vin din fructele de cafea, prin fermentarea în apă a boabelor uscate. Cafeaua creştea în mod natural şi în Peninsula Arabiei şi din secolul XI aici cafeaua a fost preparată ca băutură caldă. Asa-numitele proprietăţi stimulative ale cafelei au fost considerate de mulţi în acele timpuri străvechi, generatoarele unui fel de extaz religios, iar cafeaua ca bautură şi-a câştigat o reputaţie mistică, învăluită în mister şi asociată cu preoţii şi doctorii. De aceea nu este surprinzător că două legende puternice au apărut pentru a explica descoperirea acestei boabe magice.

O istorie apocrifă datând de pe la 1400, povesteşte despre un păzitor de capre yemenit, pe nume Khaldi, care a observat cum caprele sale deveneau neastâmpărate şi energice după ce mâncau fructele roşii care creşteau în tufişurile necunoscute de pe aceste meleaguri. Cum în acea vreme, suprema autoritate din sat era preotul, a alergat la el şi i-a aratăt descoperirea făcută! Preotul a gustat, a constatat că alungă somnul şi a decretat cu autoritatea lui ecleziastica, că e un “fruct diavolesc” dacă se întoarce împotriva legilor firii (nu lasă omul să se odihnească) . Mai târziu, după o matură chibzuinţă, gândindu-se şi la nopţile de veghe pe care profesia lui îl obligau să le facă, şi-a schimbat părerea şi a decretat ca “un fruct care te poate menţine treaz în noptile de veghe, e un produs divin”.

Cealaltă poveste este aceea a unui dervis musulman care a fost condamnat de duşmanii lui să rătăcească prin deşert şi astfel să moară de foame. În delirul său, tânărul a auzit o voce care îi spunea să mănânce fructele dintr-un arbore de cafea din apropiere. Dervisul a încercat să înmoaie fructele în apă şi când nu a reuşit, pur şi simplu a băut lichidul acela. Interpretând supravieţuirea şi energia sa ca pe un semn de la Dumnezeu, s-a întors la ai săi şi a răspândit credinţa şi reţeta acestei băuturi.

O perioadă, cafeaua era cosumată ca fruct, împreună cu bucăţi din carne şi seu de capră, fiind socotită “leac”.

Mai târziu, preoţii egipteni, prin iscusinţa lor deosebită (şi în ale spionajului) profitând că Nubia era anexată de Egiptul faraonilor (să nu uităm că frumoasa Aida era totuşi o sclavă nubiancă), şi-au însuşit acest produs, dar şi ei au fost tentaţi să îl declare demonic; un preot mai zelos chiar a dat foc acestor fructe demonice.

Şi atunci s-a produs miracolul ! Cafeaua s-a prăjit şi a început să răspândească un miros extrem de plăcut. Bineînţeles că a fost declarată leac miraculos!

Asemenea legende sunt, bineînţeles neconfirmate, dar există anumite fapte referitoare la răspândirea arborelui de cafea, care sunt bine documentate. Se pare că originea cafelei se află pe continentul african, într-o zona a Etiopiei cunoscută sub numele de "Kaffa". De acolo ea se răspândeşte în Yemen, apoi în Arabia şi Egipt. Cultivarea cafelei s-a extins rapid în toate aceste ţări şi servitul cafelei a devenit un obicei zilnic plăcut. Spre sfârşitul sec. al XIV-lea, societăţile care practicau comerţul au început să-şi dea seama de marele poteţial pe care îl reprezintă cafeaua şi au lansat-o cu succes în Europa.

Avem o menţionare despre posesia cafelei de către preoţii egipteni în romanul “Esop sau şapte povestiri din Elada”, scrisă de un scriitor din Germania Democrată, dar făcând acest lucru cu meticulozitatea specifică germanilor.

Unul din eroii cărţii suferă o traumă gravă şi este luat de preoţii celui mai apropiat templu “care i-au dat o băutură neagră şi imediat s-a simţit întărit”.

Cererea de cafea în Orientul Apropiat era extrem de mare şi toate transporturile de cafea care părăseau Yemenul cu destinaţia Alexandria şi Constantinopol erau foarte bine controlate şi păzite pentru ca nici o plantă să nu iasă din ţară. În ciuda acestor restricţii, musulmanii, în timpul pelerinajului lor la Mecca, au reuşit să ascundă şi să ia cu ei plante de cafea şi să le cultive în ţările lor. Astfel, a început cultivarea cafelei în India.

Ulterior, în urma cuceririi Orientului Mijlociu de Imperiul Roman şi după ocuparea Egiptului, concurată de vinurile scumpe pe care romanii le aduceau din tot bazinul mediteraneean, cafeaua rămâne un apanaj al celor din Nubia şi din celebrul Corn al Africii, până în sec al VII lea, cand începe expansiunea arabă.

Arabii realizează că au dat peste un produs deosebit şi îl monopolizeză pentru cultură şi comerţ. Produsul ca atare a ajuns şi în Europa odată cu ocuparea Spaniei, dar şi prin Imperiul Bizantin. Băutura era râvnită la toate curţile regale şi imperiale din Europa, fiind denumită “vinul arabesc” (“ kava” în arabă înseamnă vin).

În sec al XV lea cafeaua s-a răspandit şi în Imperiul Otoman, iar în sec al XVI lea deschizându-se prima cafenea . Totuşi mulţi nu consumau cafea din cauza gustului ei amar.

Prima băutură ce conţinea cafea, era vinul făcut din boabe de cafea, apă şi miere. De altfel, cuvântul cafea îşi are originea în vechiul cuvânt arab Qahvah, cu sensul de vin. Multe scrieri consideră cafeaua originară din regiunea Kaffa Etiopia. De aici, a fost răspândită de către arabi în Yemen şi cultivată. Prima cafea purta numele portului arab la Marea Roşie, Al Mukkan (Mocca). Devine faimoasă datorită faptului că era singurul loc din lume unde se găsea. Odată cu deschiderea canalului Suez, portul principal pentru peninsula Arabă, devine Aden. De aici pleacă spre toate zările.

Turcii au introdus cafeaua în 1453 la Constantinopol, dar primul magazin s-a deschis abia în 1475, numit Kiva Han. În Europa, cafeaua pătrunde la 1500 prin porturile Alexandria şi Smyrna. Olandezii încep cultivarea cafelei în coloniile Batavia şi Java, francezii în Martinica şi Antile, englezii, spaniolii şi portughezii în Asia şi America. În 1727 cafeaua ajunge în Brazilia unde începe să fie cultivată pe suprafeţe din ce în ce mai mari. Devine în scurt timp una dintre resursele economice principale ale ţării.

Cafeaua a intrat în Europa prin portul Veneţia, unde aveau loc schimburile comerciale cu negustorii arabi. Băutura a devenit obişnuită în rândul populaţiei în momentul în care vânzătorii ambulanţi de limonadă au inclus-o în oferta lor ca alternativă la băuturile reci. De asemeni, mulţi dintre negustorii europeni au început să bea cafea în calatoriile lor şi au adus acest obicei în Europa.

Printre primele cafenele din Europa care s-au deschis a fost la Londra, dar capitala cafenelelor rămâne fără discuţie, Viena.