Cartea albă privind securitatea alimentară și

Cartea Albă a Securităţii Alimentare

1. Securitatea alimentară – noţiuni generale

Securitatea alimentară face parte din securitatea fiecărui stat din lume şi aceasta la rândul ei din securitatea global. Asigurarea securităţii alimentare a populaţiei unui stat este în primul rând obligaţia acestuia.

Un stat trebuie să-şi gestioneze eficient şi raţional resursele, altfel se pune în pericol însăşi existenţa statului şi a poporului respectiv. Problema securităţii alimentare, a aprovizionării populaţiei cu produse agroalimentare de bază şi de calitate corespunzătoare, constituie o preocupare majoră cu care se confruntă, într-o măsura mai mare sau mai mică toate ţările lumii, dar în primul rând cele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Paradoxal ca în perioada curentă, în plină dezvoltare a unei societăţi informatizate, foarte multe state se confruntă cu acestă problemă.

De aceea astăzi problema alimentară costituie un factor care poate duce la instabilitate pe plan mondial. Asigurarea securităţii alimentare pentru toţi indivizii contribuie la liniştea socială din fiecare ţară, la stabilitate şi prosperitate.

Securitatea alimentară este o problemă complexă şi generală a omenirii de care toate ţările lumii sunt responsabile. Acest lucru a fost demonstrat de diferite studii privind alimentaţia populaţiei, evoluţia producţiei agricole, evoluţia populaţiei precum şi utilizarea resurselor. O alimentaţie adecvată trebuie să fie privită atât din punct de vedere al cantităţii corespunzătoare de alimente cât a calităţii şi a diversităţii acestora.

Conceptul de securitate alimentară a fost formulat pentru prima data după cel de-al doilea război mondial în cadrul dezbaterilor Organizaţiei pentru agricultură şi alimentaţie (FAO) când a fost lansat la Roma în 1963 celebrul manifest ,,Proclamaţia dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-şi astâmpăra foamea“.

FAO defineşte securitatea alimentară astfel: ”accesul nemijlocit al tuturor oamenilor la hrana de care au nevoie” pentru a-şi satisface funcţiile vitale şi pentru a duce o viaţă sănătoasă şi activă.

Această definitie cuprinde trei elemente fundamentale:

• asigurarea disponibilităţilor alimentare îndestulătoare pentru consum;

• accesul efectiv al populaţiei la achizitionarea de bunuri alimentare prin cererea solvabilă a populaţiei;

• un sistem agroalimentar şi o piaţă corespunzătoare a bunurilor de consum alimentar (ofertă) precum şi siguranţa alimentelor care să permită o alimentaţie sănătoasă.

2. Trasabilitatea – noţiuni generale

Prima definiţie internaţională a trasabilităţii a fost făcută în standardul ISO 8402 din 1987 ca fiind “aptitudinea de a regăsi istoricul, utilizarea sau localizarea unei entităţi prin intermediul identificatorilor înregistraţi”.

Entitatea poate desemna: o activitate, un proces, un produs, un organism sau o persoană. Ulterior, noţiunea de trasabilitate a fost preluată în seria de standarde ISO 9000 privind sistemele de asigurare a calităţii, ca un element cheie de management al calităţii oricărui produs.

În recomandările de bune practici europene, se preferă definiţia stabilită de Legea Generală a Alimentelor (preluată şi în Legea nr.0150/2004). Trasabilitatea ca proces al lanţului de distribuţie poate fi dirijată în două direcţii distincte: urmărirea înainte sau trasabilitatea descendentă (capacitatea de a localiza un produs, pe baza unor criterii specifice, în oricare punct s-ar afla el pe lanţul de distribuţie) şi urmărirea înapoi sau trasabilitatea ascendentă (capacitatea de a identifica originea şi caracteristicile unui produs pe baza unor criterii stabilite în mod unitar pentru toate punctele lanţului de distribuţie.

Pentru adoptarea unei abordări globale şi integrate a conceptului de trasabilitate, legislaţia comunitară ia în considerare toate aspectele lanţului de producţie: procesare, transport şi distribuţie.

Trasabilitatea reprezintă posibilitatea de a identifica originea alimentului sau a ingredientelor sale, pentru a se asigura informarea corectă a consumatorului, precum şi posibilitatea de a scoate din circuitul alimentar produsul sau ingredientul care prezintă riscuri asupra sănătăţii consumatorilor.

Pentru a asigura o bună funcţionare a unui sistem de trasabilitate trebuie să se respecte patru principii-cheie. Primul se referă la identificarea unică a produselor. Al doilea are în vedere identificarea unităţilor logistice şi a locaţiilor. Urmează apoi colectarea şi înregistrarea datelor de trasabilitate. Deosebit de important este managementul conexiunilor din cadrul lanţului alimentar total (în aval şi, respectiv, în amonte) pentru recuperarea datelor de trasabilitate conform obiectivelor sistemului de inspecţie şi de certificare şi, nu în ultimul rând, comunicarea acestora.

Pentru operatorii din industria agroalimentară, implementarea unui sistem de trasabilitate face parte din capacitatea de:

- a satisface cerinţele legislative;

- a întreprinde acţiuni corective prompte, prin retragerea produselor de pe piaţă şi păstrarea reputaţiei agentului economic (în cazul unui incident legat de calitatea şi siguranţa produselor alimentare);

- a reduce la minimum mărimea loturilor retrase de pe piaţă şi a costurilor implicate;

- a reduce strict răspândirea oricărei boli contagioase în rândul animalelor sau plantelor;

- a proteja lanţul alimentar faţă de efectele unor boli apărute la animale sau la plante;

- a furniza produse care să menţină şi să crească încrederea consumatorilor;

- a crea produse diferenţiate pe piaţă, în funcţie de modul de producţie.

În final, se poate aprecia faptul că trasabi¬litatea asigură transparenţa de la fermă la consumator, ceea ce se traduce prin încredere şi creşterea profitabilităţii, pe termen mediu şi lung.