Compot de Pepene Galben

I. Compotul de pepene galben

I.1 Principalele caracteristici ale materiei prime

Pepenele galben (zemosul) este o plantă erbacee, anuală, cu un sistem radicular puternic, bine dezvoltat, cu tulpina târâtoare, cu vrejuri lungi din care se pot dezvolta rădăcini adventive, lungă până la 3 m.

Frunzele sunt mari, cu limbul reniform sau rotund, cu peţiolul lung, verde-închis. Florile sunt hermafrodite, cele femele sunt solitare, amplasate pe lăstarii laterali, iar cele mascule, câteva la număr, sunt adunate în inflorescenţe.

Fructul este o melonidă de formă ovală până la rotundă, de dimensiuni diferite, cu suprafaţa netedă sau scorţoasă, cu coaja galbenă-verzuie. Pulpa suculentă sau făinoasă este de la roşu deschis până la galben sau oranj. Seminţele sunt elipsoidale, galbene sau albe, amplasate în placentă. Înfloreşte în luna iunie.

Figura 1. Pepene galben

Pepenele galben este foarte vechi în cultură, are centrul genetic originar în Africa şi cel secundar în Iran, China, Rusia. În Asia Mică şi cea Mijlocie este un aliment de bază. Cultivat în Grecia Antică, Roma, Egipt, după cum atestă scriitorii din acele vremuri, pepenele galben s-a răspândit în toată Europa din secolul I al erei noastre, de unde a ajuns şi în regiunile mai reci. În prezent, cultura pepenelui galben este răspândită foarte larg.

Planta este foarte pretenţioasă faţă de căldură, lumină, apă, mai ales cere ca aerul să fie uscat şi solurile fertile. Preferă solurile afânate, bogate în humus, cu îngrăşăminte. Se înmulţeşte prin seminţe. Semănatul se face în cuiburi, Ia începutul lunii mai, când temperatura solului este de 12-13°C, la adâncimea de 10 cm. Cele mai cunoscute soiuri în părţile noastre sunt: Kazacika 344, Kolhozniţa, Desertnaia 5, Ucraina 320, care se maturizează aproximativ în 75-85 zile.

Necesită irigare anume în perioada creşterii.

Figura 2. Fructul

Pe de altă parte, pepenele galben nu suportă nivelul de apă prea la suprafaţă. Umiditatea prea ridicată a solului în perioada fructificării duce la micşorarea conţinutului de zaharuri şi a aromei fructului.

Temperatura optimă pentru creşterea şi dezvoltarea plantei este de 28-30°C. Are cerinţe deosebite faţă de temperatură, mai ales în perioada fructificării şi coacerii. De asemenea, este destul de pretenţios faţă de structura şi fertilitatea solului. Pentru cultivarea lui se aleg soluri luto-nisipoase, uşoare, care se încălzesc bine, cu un conţinut bogat de substanţe nutritive.

La fabricarea conservelor de fructe, se folosesc fructe proaspete sau preconservate. Calitatea materiei prime influenţează direct calitatea produselor finite.

Calitatea fructelor proaspete se obţine prin indicatorii generali şi individuali ai speciilor folosite la respectivul compot, precum şi ai solului. Luând în considerare acelaşi soi, proprietăţile fizico-chimicei şi organoleptice diferă în funcţie de alţi factori, cum ar fi:

- perioada de recoltare;

- condiţiile de sol şi climă;

- grad de maturare;

- metodele de recoltare;

- condiţii de transport şi depozitare temporară.

Proprietăţile fizice ale fructelor cuprind următoarele noţiuni: mărimea, forma volumul, greutatea specifică, care împreună definesc gradul de prospeţime şi maturitate ale fructelor.