Condimente în industria alimentară - cimbrul

CIMBRUL

1.SATUREJA HORTENSIS L., FAMILIA LABIATAE

Importanţă alimentară şi economică.

Se cultiva pentru frunzele sale, sau sunt folosite la aromatizarea diferitelor salate, supe, mâncăruri, din carne, peşte, ciuperci, a conservelor de carne şi de legume sau a murăturilor. Acestea se utilizează în stare proaspătă sau uscată.

Fructele se utilizează în stare proaspătă sau uscată.

Frunzele de cimbru conţin:

71,88 % apă;

5,56 % substanţe azotoase;

2,45 % zahăr;

9,16 % substanţe extractive fără azot;

8,60 % celuloză;

2,11 % cenuşă şi uleiuri eterice, la care se adaugă vitaminele (50 mg la 100 g s.p. vitamina C; 9 – 15 mg la 100 g s.p. provitamina A).

Deoarece cimbrul are acţiune bacteriană, spasmolitică, diuretică, sudorifică este mult utilizat ca plantă medicinală.

2.PARTICULARITĂŢI BOTANICE ŞI BIOLOGICE

Cimbrul este o plantă erbacee anuală. Rădăcina este pivotantă, cu ramificaţii filiforme răspândite mai ales în stratul superficial al solului. Tulpina este mult ramificată, formând o tufă de 14 – 16 cm înălţime cu frunze liniare sau liniar lanceolate, netede, sau foarte scurt peţiolate. Florile mici de culoare liliacee, rozi sau albe, cu pete purpurii pe partea inferioară, sunt grupate câte 3 – 6 la un loc. Fructele (tetraachene) sunt mai mici şi au facultatea germinativă de cca 70 % care se păstrează 2 – 3 ani.

3.Originea şi aria de răspândire

Este originar din sudul Europei, fiind cunoscut din antichitate. În stare spontană, creşte în America de Nord şi Europa. În prezent este cultivat în aproape toate ţările lumii. La noi se cultivă în toate judeţele, însă pe suprafeţe reduse.

4.Relaţii cu factorii de mediu

Este o plantă mai puţin pretenţioasă faţă de factorii de mediu. Renaşte bine pe toate tipurile de sol, cu condiţia să fie cât mai curate de buruieni. Nu are cerinţe mari faţă de umiditatea din sol şi atmosferă, dar manifestă susceptibilitate faţă de lumină. Cultivat pe soluri bogate, expuse la soare, asigură productivităţi ridicate şi cu conţinut ridicat în uleiuri eterice.

Tehnologia cultivării în câmp

Este o plantă mai puţin pretenţioasă faţă de factorii de mediu şi poate fi cultivată prin semănatul direct în câmp.

Semănatul direct în câmp se face primăvara devreme, folosind 5– 6 kg sămânţă la hectar. Se seamănă două rânduri pe stratul înălţat cu lăţimea de coronament de 94 cm şi se răreşte la circa 20 cm între plante pe rând (fig. 1).

În cazul producerii răsadurilor se seamănă în răsadniţe reci sau solarii la sfârşitul lunii Martie folosind 3 – 5 g seminţe la metru pătrat. Plantarea în câmp se face în luna mai la aceeaşi distanţă între rânduri ca şi la semănatul direct, între plante se lasă 20 cm.

La lucrări de îngrijire se recomandă: răritul pe rând (când culturile provin din semănatul direct în câmp) prăşitul, fertilizarea şi irigarea.

Fig. 1 . Schema de înfiinţare a culturilor de cimbru

Recoltarea cimbrului

Recoltarea începe o dată cu declanşarea înfloritului, când se detaşează vârfurile lăstarilor sau frunzele verzi. Pentru consum în timpul iernii se recoltează plantele înflorite, prin smulgere sau tăiere la bază; se face legături şi se usucă în încăperi bine aerisite.

Producţia

Producţia este de 10 – 14 tone/hectar plante verzi sau 3 – 4 tone/hectar plante uscate.

După condiţionare, seminţele se usucă, se ambalează şi se pun la păstrare. Producţia este de circa 200 – 300 la hectar.