Elanul

ELANUL ( Alces alces)

Clasificare stinţifică:

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Subîncrengătură: Vertebrata

Clasă: Mammalia

Ordin: Artiodactyla

Subordin: Ruminantia

Familie: Cervidae

Subfamilie: Capreolinae

Denumirea stiinţifică: Alces alces, Linne 1758

Elanul (Alces alces) este considerat animalul național al Suediei și Norvegiei. În ambele țări este numit Regele pădurilor, probabil din cauza formei coarnelor care aduce vag cu o coroană. De cele mai multe ori este desemnat şi drept animalul naţional al Canadei, unde într-adevăr se întâlnesc între 500.000 şi 1.000.000 de exemplare. Poate de aceea, multe dintre anecdotele şi legendele despre aceste animale sunt legate tocmai de această ţară. Însă acest mamifer este mult mai răspândit elanii trăiesc în pădurile din emisfera nordică, în zona temperată şi subarctică, acoperind un areal ce cuprinde Scandinavia, Siberia şi jumătatea nordică a Americii de Nord. Speciile cele mai cunoscute sunt: elanul american (Alces americanus), elanul urias (A. gigas), elanul Siberiei răsăritene (A. pfizenmayeri) şi elanul european (A. alces). Diferenţele dintre aceste specii ţin de forma coarnelor (elanul american are coarnele mai palmate decât elanii din Eurasia, de ex.) şi de dimensiuni (elanul uriaş din Alaska poate ajunge la o înălţime de 2,4 m şi o lungime de 3.2 m, dimensiunea medie a elanilor fiind de 1.8 m înălţime). Dispărut din fauna ţării noastre în sec. XIX, mai apare rareori în nordul tarii (judetele Suceava, Botoşani), mai ales în iernile grele când lipsa de hrană determină deplasarea unor indivizi către sud.

Picturile pe stânci și cele rupestre demonstrează că elanul era vânat în Europa încă din Epoca de Piatră. Săpăturile arheologice de la Alby, Suedia lângă Stora Alvaret au dezgropat coarne de elan în rămășițele unei locuințe de lemn datată 6000 î.C. În nordul Scandinaviei se mai pot găsi urme ale gropilor-capcană folosite la vânarea elanilor. Aceste gropi, cu dimensiuni medii de 4 x 7 m și adâncime de 2 m, erau camuflate cu ramuri și frunze și erau grupate, suprapunându-se cu zonele intens frecventate de elani. În Norvegia au fost descoperite astfel de gropi datând din jurul anului 3700 î.C. La începutul secolului al XVI-lea, oficialitățile norvegiene au interzis acest mod de vânătoare, dar pe ascuns a fost folosit până în secolul al XIX-lea. Prima descriere a elanului îi aparţine lui Iuliu Cæsar, în Commentarii de Bello Gallico, unde îl numește 'alces'. În capitolul 16 al 'Istoriei Naturale' Plinius cel Bătrân în anul 77 A.D. descrie elanul, numindu-l 'achlis'

Elanul a fost cunoscut şi vânat de strămoşii noştrii. Românii il numeau plotun, o denumire ce a dispărut o dată cu impresionantul erbivor. Dovezile lingvistice, istorice şi toponimice despre plotun abundă în folclorul şi civilizaţia românească. Lucrarea Geografia au descrierea universală a Pământului scrisă între anii 1593-1594 de Giovanni Antonio Magini, cuprinde o descriere detaliată a ţărilor române, arătând că Transilvania are codrii mari şi păduri nesfârşite, unde trăiesc între alte animale, şi elani. Ilustrul domnitor moldav Dimitrie Cantemir face referire în Descripţio Moldaviae la plotunii care apăreau iarna pe malurile Nistrului, veniţi probabil din Polonia. Dupa anul 1800 nimeni nu mai pomeneşte de plotun în fauna ţărilor române, socotindu-l dispărut. În secolul XX însă, plotunul reapare sporadic în România. Astfel primul plotun resemnalat pe pământ românesc a fost un mascul fotografiat în anul 1964 pe grindul Letea din Delta Dunării. Ziarul Scânteia din 14 ianuarie 1970 anunţa apariţia unui plotun în pădurea Frasinul din judeţul Suceava. In ocolul silvic Huşi apare un cuplu de elani. În noiembrie 1971, o femelă cu puiul său sunt semnalaţi în Insula Borcea. Un alt exemplar este împuşcat în acelaşi an în judeţul Neamţ. În anul 1977, o pereche este observată şi în judeţul Botoşani. Anul 1978 aduce un caz de braconaj prin care este ucis ultimul plotun din România. Crima ecologică s-a săvârşit în fondul de vânătoare Galbena, aflat la limita de nord dintre judeţele Vrancea şi Bacău.

Cap. I DESCRIERE

Masculul este denumit elan sau elan european pentru a-l deosebi de ruda sa apropiată, elanul canadian. Femela se numeşte ciută sau vacă de elan, iar puiul, ca şi la cerbi, poartă denumirea de viţel.

Date biometrice Este cel mai mare reprezentant al familiei Cervidae din Europa. Astfel lungimea corpului atinge 2,90 m, la care se adaugă o coadă de 4-5 cm, înălţimea la greabăn atinge 2,10 m la masculi şi 1,70 m la femele, greutatea corporală la mascul este de 320 - 450 kg la maturitate, uneori chiar mai mult, iar femela 275 - 375 kg. Culoarea generală este brună-închis, aproape neagră la unele exemplare, dar botul şi picioarele sunt mult mai deschise, până spre alburiu, blana este lungă, deasă şi foarte aspră, viţelul este brun-roşcat, fără pete. Caracteristice pentru mascul sunt coarnele de obicei lăţite mult, în formă de lopeţi (figura 1), fără a avea porţiuni de prăjină mai lungi, aşa cum au coarnele de lopătar, şi cresc în unghi drept şi în plan aproape orizontal faţă de axul longitudinal al capului, au multe crestături pe margine. Acestea cad în octombrie-noiembrie şi cresc până în iunie-iulie, precum şi barba.