Enterocolita

1. ASPECTE GENERALE

1.1. ENTEROCOLITA este o afecţiune inflamatorie a mucoasei intestinului subtire şi gros, având cauze infecţioase (cu bacterii, viruşii, ciuperci sau paraziţii), chimice, toxice sau fizice. Boala este frecventa, se întâlneşte la orice vârsta, iar ca arie de răspândire afecteaza îndeosebi ţările şi zonele geografice mai puţin dezvoltate, fiind favorizată de factori economico-sociali, nivelul de salubritate, aprovizionarea deficitară cu apă, precum și igiena individuală şi colectivă precară.

Pătrunderea în organism a agențiilor infecțioși se face pe cale orală, prin intermediul apei, alimentelor sau mâinilor murdare, contaminate. Unii vectori (muște, gândaci, rozătoare etc.) pot vehicula și împrăștia microorganismele pe o distanță mare. Prin urmare se pot îmbolnăvii într-un anume moment toți cei care au consumat un anume aliment contaminat sau apa dintr-o sursă contaminată, precum și cei care au venit în contact direct cu aceștia nerespectând regulile de igiena elementară.

1.2. SEMNELE ŞI SIMPTOMELE ENTEROCOLITEI

Boala debuteaza brusc, la scurt timp după consumarea unor alimente alterate sau dupa ingerarea substanţei toxice. Sezonul vară-toamnă se asociază cu frecvența maximă a cazurilor de enterocolită, dar există și agenți infecțioși imlicați preponderent în îmbolnăvirile apărute în sezonul rece (Virusul Norwalk, rotavirusurile). De asemenea, răspândirea infecțiilor p cale digestivă este favorizată de factori economico-sociali.

Primele semne sunt inapetenţa, greaţa, cefalee, stare de nelinişte. Curând bolnavul are dureri abdominale progresive, până la colici, zgomote hidro-aerice, balonări, vărsături alimentare și bilioase. Apoi apar diaree explozive, cu eliminari de gaze urât mirositoare. Scaunele, la început subțiri, devin lichide, brune sau gălbui, în număr de 5-10-20 pe zi; ulterior capată un aspect mucos; deseori există și tenesme. Febra și frisoanele însoțesc de cele mai multe ori aceste manifestări, în cazuri mai grave se instalează fenomene de colaps periferic, cu adinamie, transpirație, cianoză, răcire a extremităților, puls mic, hipotensiune, hipotermie. Bolnavul este deshidratat, prezintă sete, oligurie, piele uscată, amețeli. Boala evoluează în funcție de agentul patogen, în mod obișnuit, simptomele regresează în 2-3 zile. Boala se poate vindeca spontan sau, rareori, dacă este neîngrijită, se poate croniciza.

2. FACTORII IMPLICAȚI ÎN APARIȚIA ENTEROCOLITEI

2.1. FACTORII DECLANȘATORI

Factori declanșatori ai enterocolitei sunt diverși, astfel putem distinge etiologie de tip:

- infectioasă: ce este cauzată de bacterii, virușii, ciuperci sau paraziții; cele mai frecvent

întâlnite cazuri de enterocolită sunt cele de etilogie infecțioase, iar clasificarea în funcție de natura agentului patogen este:

- infecție bacteriană: poate fi cauzată de o bacterie care distruge mucoasa intestinală

(Shigella, Salmonella, Yersinia etc.) sau de o bacterie care produce o toxină responsabilă de o hipersecreție hidroelectrică ( Staphylococcus aureus, Escherichia Coli, Vibrio Cholerae etc.). În cazul pacienților imunodeprimați, tuberculoza digestivă reprezintă o cauză relativ frecventă a enterocolitei infecțioase.

- infecție virală: cel mai frecvent, prin rotavirus care afectează îndeosebi copiii. Infecțiile

cu citomegalovirus în rândul pacienților imunodeprimați pot fi complicate de leziuni ischemice la nivelul colonului și rectului, cu evoluție posibilă spre megacolon toxic.

- infecție parazitară: Giardia lamblia, Blastocystis hommis, Balanti dium coli etc.

Parazitozele frecvente sunt amibiaza, în timp ce persoanele imunodeprimate pot fi subiecții unor infestării grave precum criptosporidioza sau anguililoza.

- infecție fungică: candidoza este adesea o consecință a dismicrobismului datorat

administrării îndelungate de antibiotice. Transmiterea microorganismelor se face pe cale fecal-orală, acestea fiind introduse în organism odată cu apa și alimentele contaminate (care pot conține și toxine microbiene) sau prin incorecta igienizare a mâinilor sau tacâmurilor. De asemenea, transmiterea agenților infecțioși se poate face și direct între indivizi, sau prin intermediul vectorilor cunoscuți ( rozătoare, gândaci, etc.).

Animalele de fermă pot fi purtători asimptomatici ai bacteriilor enumerate anterior,

bovinele spre exemplu constituie rezervoare primare ale unei tulpini agresive de Escherichia Coli. Aceste bacterii sunt eliminate în fecale, iar prin folosirea excrementelor animale ca fertilizator organic se contaminează diverse culturi vegetale. Câteva din produsele alimentare susceptibile la contaminarea cu bacterii sunt carnea ( incorect preparate termic), laptele nefiert, verdețurile și sucurile de fructe nepasteurizate.