Epurarea Microbiologică a Apelor Reziduale din Industria Alimentară

1. Introducere

Apa este un factor indispensabil vieţii. De aceea, în jurul surselor de apă s-a dezvoltat o diversitate de biocenoze şi chiar civilizaţia umană a fost atrasă de aceste zone. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, necesarul minim de apă pentru un om este de 5 l /zi, din care 1,5 - 2 l se consumă ca atare, iar restul se reţine din alimente, sau apare din metabolism. Necesarul fiziologic este de 2,5 - 3 l /zi, diferenţa până la 3 - 5 l / zi apărând din activităţi fizice şi datorită temperaturii ambiante. Totuşi, omul utilizează în medie, pe glob, 100 l apă / zi pentru operaţii de spălare, pregătirea hranei şi alte activităţi în gospodărie. Acest consum zilnic are valori diferite de la o regiune la alta, sau de la un continent la altul. De exemplu este de 3 l / zi în Africa şi de peste 1000 l / zi la New York. Consumul de apă a crescut în timp: 500 în 1974 şi aproximativ 1400 în anul 2000.

Pe fondul activităţii antropogene extinse în prezent există o deosebire calitativă şi principială între schimbările naturale din mediul inconjurător observate mai înainte şi cele care au loc în natură ca rezultat al activităţii umane.

Astăzi nici omul şi nici alte organisme cu nivel înalt de dezvoltare nu dovedesc să producă substanţe genetice de apărare împotriva substanţelor fabricate de industrie, care nu au existat mai înainte în natură şi care sunt străine pentru viaţă.

În cele mai multe regiuni, gestiunea actuală a apelor uzate din industria alimentară , mai ales de la abatoare, cauzează serioase prejudicii mediului înconjurător.Deversarea liberă a apelor uzate în mediul înconjurător nu mai reprezintă o soluţie acceptabilă.A devenit necesară o biotehnologie economică, simplu de utilizat,performanta si usor integrabila in diferite industrii

2. Epurarea biologică a apelor uzate în industria alimentară

În apele reziduale industriale se întîlnesc relativ des substanţe organice în suspensie (crezol, acid metacrilic, tricrezilfosfat, tributilftalat ş.a.) care se supun parţial (aproximativ 40%) "mineralizării" biologice, adică descompunerii pînă la , apă şi substanţe neorganice simple. Mai mult de 60 de substanţe, a căror concentraţie în sistemele active este normală, nu se

supun descompunerii biologice. În asemenea condiţii o problemă acută este susţinerea valorii biologice depline a apelor naturale sau, altfel spus, micşorarea conţinutului amestecurilor străine pînă la o concentraţie care asigură desfăşurarea normală a proceselor fiziologice şi biologice din organismele acvatice, fără urmări genetice negative.

Una din metodele eficace de apărare a elementelor mediului acvatic contra poluării este epurarea apelor reziduale înainte de a fi evacuate în bazin. Poluarea apelor reprezintă alterarea calităţilor fizice, chimice şi biologice ale apelor, produsă direct, sau indirect, în mod natural, sau antropic. Apa poluată devine improprie utilizării normale.

Poluarea poate avea loc : - continuu (permanent), în cazul canalizării dintr-un oraş, sau rezidiile provenite din industrie şi deversate în ape; - discontinuu, la intervale regulate, sau neregulate de timp; - temporar (ex. colonii provizorii); - accidental, în cazuri de avarie.

Epurarea biologică urmăreşte eliminarea poluanţilor organici, biodegradabili cu ajutorul microorganismelor. Au loc procese de fermentaţie aerobă, sau anaerobă, din care se formează compuşi aglomeraţi (flocoane), care se separă de apă, alături de săruri minerale şi gaze ( , , , etc.).

Epurarea biologică se poate realiza pe cale naturală şi artificială. Pe cale naturală, apa epurată mecanic este colectată într-un bazin colector şi utilizată la irigaţii. Metoda a fost aplicată în vechime, în Ierusalim, la greci, romani şi chinezi. Investiţiile sunt evident mai reduse, dar procedeul nu se poate aplica la toate tipurile de apă. Apa nu trebuie să conţină germeni patogeni, paraziţi, să nu aibă miros neplăcut şi se aplică numai culturilor de porumb şi sfeclă de zahăr.

Epurarea biologică artificială utilizează fie filtre biologice, fie bazine cu nămol activ.