Etichetarea aditivilor alimentari

I.Generalitati

Conform normelor oficiale, prin aditivi alimentari se înţelege orice substanţă care, în mod normal, nu este consumată ca aliment în sine şi care nu este ingredient alimentar caracteristic având sau nu o valoare nutritivă, prin adăugare intenţionată la produsele alimentare în scopuri tehnologice, în decursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament şi ambalare a unor asemenea produse alimentare, devine o componentă a acestor produse alimentare. Cea mai mare parte a lor sunt substanţe chimice de sinteză care nu se găsesc în mod natural nici în regnul vegetal nici în cel animal, deci nu ar trebui să facă parte din alimentaţia noastră.

Organismul uman, văzut prin prisma biochimică, nu deţine căi metabolice proprii acestor substanţe. Aceste substanţe sunt obţinute în urma unor reacţii chimice "în eprubetă", (de exemplu acidul citric, benzoatul de sodiu, etc.) adăugaţi în alimente sau băuturi cu scopul de a le ameliora diverse proprietăţi: gustul, culoarea, stabilitatea, rezistenţa la alterare, sunt lipsite de energiile vitale pe care în mod natural substanţele produse de natură le conţin. Din acest punct de vedere, putem spune că aditivii alimentari sunt substanţe "moarte" prin înprumutarea de căi metabolice necesare biotransformării lor în vederea eliminării din organism.

Aditivii alimentari sunt “... substanţe adăugate în produsele alimentare cu scopul de a le modifica sau crea anumite proprietăţi, a facilita anumite operaţii de prelucrare şi a asigura o anumită stabilitate în timp

Potrivit art.73 din Norma igienico-sanitară din 16 decembrie 1998 pentru alimente, “aditivii alimentari sunt substanţe care se folosesc la prepararea unor produse alimentare în scopul ameliorării calităţii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare.

Prezenta reglementare nu se aplică:

- aditivilor tehnologici;

- substanţelor folosite la protecţia plantelor;

- substanţelor adăugate pentru sporirea valorii nutritive (vitamine, minerale);

- concentratelor naturale (uscate sau sub alta formă) încorporate în aliment în timpul procesului tehnologic, datorită aromei specifice, proprietăţilor nutritive sau puterii lor de colorare;

- coloranţilor utilizaţi pentru părţilor necomestibile a unui aliment.

- substanţele de tratare a apei;

- pectina conţinută în mod natural de aliment;

- baza chewing;

- dextrina, amidonul modificat prin diverse tratamente;

- plasma sanguină, gelatina, proteinele hidrolizate, proteina din lapte, glutenul;

aminoacizii, alţii decât acidul glutamic, glicina, cisteina.

II. Clasificarea aditivilor alimentari

În primul rând, atunci când vorbim despre aditivi trebuie să facem distincţia între aditivii alimentari şi cei nealimentari.

Studiul de faţă are în vedere numai aditivii alimentari. Aceştia pot fi clasificaţi având în vedere mai multe criterii.

Literatura de specialitate împarte aditivii în funcţie de acţiunea acestora în:

a) conservanţi alimentari. Aceştia asigură prelungirea duratei de păstrare, a stabilităţii produselor alimentare, au acţiune bacteriostatică - împiedică multiplicarea microorganismelor şi bactericidă, distrugând microorganismele. Această acţiune este pusă în evidenţă şi de studiile recente ale Institutului de Sănătate Publică Timişoara care efectuează determinări privind acţiunea anti-microbiană a unor aditivi alimentari.

Principalii conservanţi alimentari admişi prin normele de igienă sunt:

-acidul benzoic, sărurile acidului benzoic de potasiu (K), calciu (Ca), sodiu (Na),

acidul ascorbic, sărurile acidului ascorbic de potasiu (K), calciu (Ca), sodiu (Na), acidul propionic, sărurile acidului propionic de potasiu (K), calciu (Ca), sodiu (Na), nitraţii de sodiu (Na) şi potasiu (K)

În ultima perioadă, pieţele noastre au fost invadate de tot felul de fructe a căror perioadă de coacere este în cu totul alt sezon al anului. În mod normal fructele, în special cele de toamnă, se pot păstra o perioadă de timp, ele sunt tratate împiedicând degradarea lor fizică, fructul devenind o masă vegetală moartă, pe care îmi vine să o asemuiesc cu o „bucată de plastic gustos”. Oamenii de ştiinţă afirma ca, în cantităţi mici, consumul lor nu constituie un pericol pentru org

b) Coloranţii alimentari sunt substanţe de sinteză ale căror molecule au proprietatea de a se fixa ori pe grăsimi ori pe fibrele celulozice din alimente. Cele mai nocive sunt cele care se fixează pe grăsimi, pentru că acestea odată ajunse în organism se vor depune în ţesutul adipos, colorându-l, iar mai târziu pot genera diverse probleme de sănătate.