Evaluarea riscului de mediu pentru amplasamente industriale contaminate istoric cu poluanți chimici

Activitățile din trecut și din prezent precum explorarea minereurilor și mineritul, producerea energiei electrice, activitățile industriale, utilizarea accidentală sau intenționată a materialelor nucleare în cadrul unor activități civile sau militare, sau altele, au dus la prezența unei moșteniri de terenuri și ecosisteme contaminate (EC, 2006a; MMP, 2007a; Dixon et. al., 2007). Această afirmație este suficientă pentru a ridica statutul evaluării și managementului siturilor contaminate printre cele mai critice obiective ale politicilor și practicilor. Și mai mult, reglementările și politicile referitoare la protecția mediului acordă prioritate reabilitării resurselor contaminate, precum solul sau apa, mai degrabă decât exploatării unor resurse naturale neatinse. Ca și consecință, reabilitarea siturilor contaminate sau potențial contaminate este preferată în fața dezvoltării spațiilor agricole sau naturale cunoscute ca și terenuri verzi. Acest lucru este cunoscut în majoritatea statelor europene deoarece spațiile verzi deschise sunt din ce în ce mai reduse datorită intensificării utilizării terenului (Dixon et. al., 2007; NICOLE, 2008; US Sustainableremediation forum, 2009; Latawiec et. al., 2010; ICCL, 2011).

Statisticile relevă importanța evaluării și reabilitării amplasamentelor contaminate. Un raport recent al Agenției Europene pentru Protecția Mediului estimează că activități potențial poluante s-au desfășurat pe aproape 3 milioane de amplasamente din Europa, dintre care aproximativ 250.000 au fost apreciate ca necesitând o remediere. Pe de altă parte mai mult de 80.000 de amplasamente au fost remediate în ultimii 30 de ani în țările europene, unde sunt disponibile informații referitoare la remediere. Țările europene nu sunt singurele care au numeroase situri contaminate. Se estimează că doar în Statele Unite ale Americii sunt mai mult de 450.000 de situri contaminate care necesită remediere (EEA, 2007a).

După Darmendrail et. al. (2011), până în prezent evoluția politicilor de management a siturilor contaminate a avut trei etape importante:

- prima generație: în anii 1980 (implică un control drastic al riscului, abordări sistematice, priorități axate pe contaminarea solului); mai sunt regăsite și azi la nivel național;

- a doua generație: în ani 1990 - evaluarea riscului pentru terenuri contaminate ( posibilitatea de

realizare a unor abordări specifice, asigurarea unei reutilizări sigure pentru receptori și stoparea degradării, eventual îmbunătățirea factorilor de mediu);

- a treia generație: după 2000 - Managementul terenului bazat pe evaluarea riscului (integrarea cu planiicarea teritorială, managementul apei, factorul socio-economic).

Ultimul progres și percepție/abordare include aplicarea obiectivelor de calitate care pot fi atinse dacă se iau în considerare soluțiile eficiente din punct de vedere al costului și al principiilor privind protecția sănătății umane și a mediului, prin prisma dezvoltării durabile (CLARINET, 2002a,b,c; ICCL, 2011).

Luând în considerare aceste considerente generale privind managementul siturilor contaminate, ceea ce devine urgent pentru a include principiul dezvoltării durabile într-un proces decizional real este identificarea corectă a zonei de interes și stabilirea unei metodologii de management potrivite (Ozunu et. al., 2009; Olah et. al., 2012). Astfel că, prezenta lucrare, propune o metodologie în acest sens, ținând cont de reglementările existente în domeniu, la nivelul României.