Evoluția Culturii Gastronomice din Antichitate până în Prezent

1.1.Cultura gastronomică în Antichitate

Alimentaţia este una dintre necesităţile vitale ale organismului uman. Astfel nevoia de a se alimenta apare odată cu apariţia omului, adică ca şi persoanele contemporane, şi oamenii antici aveau nevoie să se alimenteze pentru a putea supravieţui.

Deşi încă nu putem vorbi despre cultura gastronomică la propriu, Antichitatea pune baza dezvoltării ulterioare a acesteia.

Obiceiurile culinare în Perioada Antică sunt diferite în funcţie de numeroşi factori cum ar fi: clasa socială din care face parte persona, religia, cultura şi naţiune. Fiecare popor avându-şi propriile tradiţii, necesităţi şi dorinţe.

Singura carte de bucate care ni s-a păstrat din Antichitate este De Re Coquinaria, aceasta cuprinde vreo două sute de reţete, multe dintre ele foarte diferite de cele de azi, în special datorită utilizării unor plante aromatice căzute azi în uitare sau chiar dispărute.

În ceea ce priveşte bucătăria Europei Antice, cunoştinţele sunt mai bogate atunci când luăm în vizor obiceiurile grecilor şi ale romanilor şi mult mai lacunare când vine vorba despre alte popoare. Nimic surprinzător, civilizaţia greacă şi cea romană au fost cele mai dezvoltate, acoperind cu influenţa lor cea mai mare parte a continentului.

În Grecia Antică, ţinut arid, cu puţin teren arabil, mâncarea se procura greu în condiţiile în care agricultura în perioada antică reprezenta cea mai importantă sursă pentru hrană. Cumpătarea era, de aceea, considerată o virtute, cel puţin până prin secolul al III-lea î.Hr Fără a dispreţui plăcerile mesei, grecii preţuiau, mai mult simplitatea.

În general grecii antici erau sorbi la mâncare, majoritatea se limitau la doua mese pe zi. Dimineaţa, câteva bucăţi de lipie (pâine rotundă şi plată, puţin crescută, cu coajă multă şi miez puţin) înmuiate în vin, eventual câteva măsline şi smochine. Lipia, articolul principal în alimentaţie grecilor antici, era fabricată din făina de orz, secara, ovăz sau de grâu (care insa era mult mai scump). În afara de lipie, uneori condimentată cu diferite arome de plante, pentru cei săraci alimentul cel mai obişnuit era peştele sărat sau afumat şi ciorbele. Legumele erau consumate crude sau fierte, pregătite în forma de salate, cu oţet, sare şi untdelemn. Măslinele se găseau din abundenţă. O importanţă deosebită aveau în bucătăria grecilor ceapa şi usturoiul. Laptele (mai ales de capră) si brânzeturile se consumau mult. În Grecia Antică erau folosite ca desert fructele (nuci, smochine uscate, struguri) şi turta dulce. Peste tot carnea (care era scumpa, mai puţin cea de porc) şi vinul erau considerate articole de lux rezervate celor bogaţi. Pentru cei mai săraci vinul era înlocuit cu un amestec de miere cu apa (hidromel) în fermentaţie alcoolică. Cea mai mare a parte grecilor mâncau carne numai la sărbători, cu ocazia sacrificiilor făcute de credincioşi zeilor, când carnea animalelor sacrificate se împărţea celor de faţă. La mesele celor bogaţi se servea nu numai carne de animale domestice, ci şi vânat (mistreţ, cerb etc.) ,carnea cea mai preţuită de către aceştia fiind cea de iepure. Carnea era pregătită cu diferite sosuri, care erau în acelaşi timp dulci şi picante. Vinul se bea amestecat în proporţie de doua părţi apă şi o parte vin. Nici la mesele cu invitaţi, la mesele de ocazii, la sărbători familiale, nu se servea un meniu prea variat şi copios o importanţă deosebită se acorda felului in care erau prezentate mâncărurile şi modalitatea în care era aranjată masa.

Fireşte că regimul alimentar varia după posibilităţile economice ale fiecăruia, precum şi după regiuni : Atena era celebră pentru abundenţa ospeţelor, în contrast cu Sparta, vestită pentru supa sa soldăţească şi greu comestibilă. Atenienii avuţi erau aprovizionaţi din toate colţurile Mediteranei cu păsări, peşte, animale domestice, vânat, stridii, legume, fructe (mere, migdale, curmale, gutui, smochine, măsline), în timp ce spartanii se mulţumeau cu mâncăruri şi preparate dintre cele mai simple.

Odată cu intrarea în contact cu popoarele asiatice, grecii au căpătat gustul luxului şi interesul pentru o alimentaţie savantă şi rafinată. Îmbogăţiţi prin navigaţie, comerţ şi cuceriri, grecii împrumută de la orientali numeroase obiceiuri şi reţete. În vremea lui Pericle şi Alexandru Macedon, bucătăria grecească se afirmă la nivel de artă, dovadă servind mai multe texte din acea perioadă cum ar fi : Peştii de Dorion, Arta bucătarului de Chrysippe de Tyane şi Prăjituri de Iatroclés şi de Mendés