Mentha Piperita

INTRODUCERE

Menta este una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute. Mentha piperita este o plantă anuală, erbacee, considerată însă de mulţi autori ca fiind perenă.

Denumirea de Mentha piperita a plantei provine din mitul conform căruia o nimfa, Mintha, s-a transformat într-o plantă. Latinescul piperita, adică piper, se datorează mirosului înţepător şi aromat degajat de plantă atunci când este zdrobită.

Menta este una dintre cele mai vechi plante medicinale. Grecii, romanii şi egiptenii antici o foloseau atât în medicină, cât şi în scopuri culinare.

Sub denumirea de ''menta'' sunt strânse mai multe varietăţi de astfel de plante, printre care, cele mai cunoscute sunt Mentha piperita şi Mentha spicata.

Mentha piperita este înaltă, are rădăcini adânci, pătrăţoase şi frunze cu o tentă purpurie. Florile mici, de culoare violet deschisă, apar la capătul ramurilor şi înfloresc pe aproape toată perioada de creştere. Planta creşte până la aproape 90 cm înălţime.

Mentha spicata creşte până la 60 cm înălţime, iar frunzele sunt uşor întoarse şi au nervuri foarte pronunţate. Florile acesteia sunt deosebite, de culoare albă-purpurie şi cresc pe ramuri lungi de 5-20 cm; încep să înflorească de primăvara devreme până toamna târziu.

Alte varietăţi de mentă au flori purpurii, şi frunze dese culoare verde închis, cu tente aurii. Menta portocalie, cum i se mai spune, şi-a primit denumirea de la parfumul subtil de portocale pe care il răspândeşte în jur.

Descriere

Rădăcina, este formată dintr-un număr foarte mare de rădăcini adventine fibroase, care ajung în profunzime până la 40-60 cm. Tulpina este anuală, patrunghiulară, compusă din noduri şi internoduri, mai mult sau mai puţin erectă, puternic ramificată. În funcţie de condiţiile pedoclimatice, poate creşte până la 1m şi chiar mai mult. Din mugurii situaţi pe porţiunea lignificată a tulpinii de sub nivelul solului se formează stolonii. În funcţie de locul unde cresc, stolonii sunt de 2 feluri: aerieni şi subterani. Aceştia, sunt în general, formaţiuni tulpinale asemănătoare ramificaţiilor. Stolonii aerienii formează la noduri rădăcini adventine şi tulpini. Stolonii subteranii sunt de culoare albicioasă şi prezintă la noduri rădăcini adventine. Stolonii apar la începutul fazei de ramificare a tulpinii centrale, cresc în lungime, trăiesc până în anul următor când, după ce dau noi tulpini şi după acestea se înrădăcinează mor. Datorită faptului că stolonii subterani se formează în fiecare an s-a creat o părere falsă cu privire la perenitatea mentei. Stolonii subterani nu conţin ulei volatil, în timp ce tulpinile şi ramificaţiile conţin cantităţi foarte reduse. După cosire din mugurii situaţi pe nodurile stolonilor aerieni, pe o parte din stolonii subterani, precum şi pe resturile de tulpini netăiate, se formează o a 2-a recoltă (otava). Frunza este oval-lanceolată şi sunt prinse prin pedunculi scurţi. Pe partea superioară sunt netede, iar pe cea inferioară au nervuri proeminente, sunt colorate în verde închis şi sunt prevăzute cu glande oleifere, prevăzute în număr mult mai mare pe partea inferioară. Inflorescenţa este de forma unui spic, conic, alungit, de 4-10 cm lungime. Floarea este compusă dintr-un caliciu cilindric, cangranulat cu 5 dinţi, violacei, o corolă violetă deschis, formată din 4 lolei, dintre care unul este de obicei lat, stamine în număr de 4 şi un ovar superior cu stigmat bifurcat. Fructul este format din 4 micule mici, acoperite cu caliciul persistent. Greutatea a 1000 de seminţe este de 0, 065 g. Infloreste în luna iulie.

Mentha cripsa are tulpinile erecte, cu ramificaţii grupate, înalte de până la 120 cm şi colorate în verde cu nuanţe antocianice. Frunzele sunt mari, glabere, verzui închis, lipsite de peţiol, ovale, cu marginea puternic dinţată şi suprafaţa limbului încreţită. Inflorescenţele sunt grupate în spice mari, aşezate în vârful tulpinii şi ramificaţiilor. Corola este colorată în roz-violaceu.

Răspândire

Menta este o plantă foarte rezistentă şi poate fi cultivată aproape în orice zonă din România. Se înmulţeşte prin divizarea rădăcinilor şi se plantează oricând în perioada de creştere.

În general, cultura mentei este mult fărâmiţată, aceasta ocupând, în foarte multe unităţi, suprafeţe de până la 10 ha. Totuşi, în ultimii ani, se conturează o concentrare mai accentuată şi în judeţele din jurul capitalei (Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa).

Particularităţi şi cerinţe biologice

Înmulţirea vegetativă – lipsită de posibilitatea de fructificare, menta se înmulţeşte în practica agricolă exclusiv pe cale vegetativă, prin stoloni. Epoca de formare a stolonilor la menta depinde de adâncimea de plantare. Creşterea stolonilor începe în momentul apariţiei pe tulpina centrală a primului etaj de ramificaţii şi continua până la sfârşitul vegetaţiei.

Repausul vegetativ al stolonilor

Stolonii mentei nu au o perioada de repaus absolut, constându-se că la menta niciodată nu se opresc complet procesele de creştere a stolonilor şi nici intensitatea schimbului de substanţe. Lipsa unei perioade de repaus duce la pornirea în vegetaţie a mugurilor de pe stoloni chiar în perioada de iarnă, în timpul zilelor mai călduroase, dar la cea mai mică scădere a temperaturii aceştia pier.

De asemenea, acest fapt implică greutăţi deosebite la însilozarea stolonilor, atunci când ei se depozitează pentru a fi plantaţi primăvara. În mod obişnuit, începând cu prima decadă a lunii octombrie stolonii nu mai cresc.

În aceasta perioada se schimba mersul proceselor legate de sinteza substanţelor nutritive, acumulându-se în special zaharoza, oligozaharide şi substanţa uscată, ceea ce contribuie la sporirea rezistentei la ger, ca o adaptare complexă a speciei la condiţiile de iernare.