Piața agricolă a cerealelor

Piata Agricola a cerealelor

1. Introducere

Piaţa românească a cerealelor cuprinde o gamă largă de produse, asemănătoare cu cele întâlnite pe piaţa mondială a cerealelor, având însă anumite particularităţi. Printre cele semnificative particularităţi ale pieţei cerealelor se înscriu următoarele:

- comparativ cu alte subsisteme de marketing, piaţa cerealelor se distinge, în primul rând, prin raportul dinamic dintre cerere şi ofertă. Piaţa cerealelor constituie un mijloc de echilibrare a pieţei, deoarece are ca obiect produse care reprezintă o sferă economică de larg interes pentru ansamblul populaţiei, iar

stabilirea unui echilibru între cerere şi ofertă, cât mai apropiat de cel considerat satisfăcător, are efecte economice şi sociale dintre cele mai importante;

- piaţa cerealelor reprezintă un indicator al pulsului pieţei, care poate anticipa schimbări şi direcţii de acţiune pentru întreprinderile din sfera sa de influenţă, dar şi asupra mediului comercial, în general;

- comportamentul cumpărătorului este puţin influenţat de factori emoţionali sau impulsivi, deoarece cumpărătorii sunt dispersaţi, iar consumul este relativ constant, indiferent de mărimea veniturilor sau preţurilor, în situaţia în care consumul s-a stabilit la nivel raţional;

- filierele de marketing cerealier sunt lungi, intervenind un număr din ce în ce mai mare de intermediari specializaţi pentru care activitatea promoţională are o pondere redusă, iar comerţul internaţional este dominat de mari întreprinderi comerciale specializate.

Comercializarea cerealelor a reprezentat, din cele mai vechi timpuri, o activitate importantă în România, ele constituind sursa alimentaţiei umane şi, într-o măsură însemnată, a celei animale. În ultimii ani însă, a crescut gradul de prelucrare al cerealelor, consumatorii devenind din ce în ce mai exigenţi în legătură cu produsele finale obţinute în urma prelucrării acestora.

Un fenomen care a influenţat negativ piaţa cerealelor, îndeosebi a celor panificabile, a fost (şi este încă) reprezentat, în ultimii ani, de creşterea stocurilor la producătorii agricoli. Acest fenomen este, evident, şi o consecinţă a preţurilor practicate pe piaţă.

O altă problemă sensibilă cu care se confruntă piaţa cerealelor în România este aceea a repartizării teritoriale a culturilor cerealiere. Dispersia ofertei generează probleme de colectare, de transport, distribuţie etc., având în vedere faptul că cererea este repartizată uniform pe teritoriul ţări.

2. Regulamentul 1234/2007

REGULAMENTUL (CE) NR. 1234/2007 AL CONSILIULUI din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP ”) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolele 36 și 37, având în vedere propunerea Comisiei, având în vedere avizul Parlamentului European ,întrucât: Funcționarea și dezvoltarea pieței comune a produselor agricole ar trebui însoțite de stabilirea unei politici agricole comune (denumite în continuare „PAC”) pentru a include, în special, organizarea comună a piețelor agricole (denumită în continuare „OCP”) care poate adopta diverse forme în funcție de produs, în conformitate cu articolul 34 din tratat.

De la introducerea PAC, Consiliul a înființat 21 de OCP pentru diferite produse sau grupuri de produse, fiecare fiind reglementată printr-un regulament de bază specific al Consiliului:

- Regulamentul (CE) nr. 1784/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 privind organizarea comună a pieței în sectorul cerealelor.

3. Comercializarea produselor agricole in tara noastra

In comparatie cu situatia din aceste tari, problemele reale cu care se confrunta agricultura din Romania de mai multi ani sunt departe de a fi rezolvate. Fiecare guvern a ocolit sistematic aceste probleme si s-a limitat sa acorde o subventie pe hectar (de exemplu doua milioane de lei in ultimii ani) si atat. De aici producatorii agricoli au fost lasati sa se descurce singuri si s-au “descurcat”. Toti partenerii cu care ei sunt nevoiti sa colaboreze in timpul procesului de productie s-au imbogatit iar producatorii sunt saraci. Fara resurse financiare proprii, ei sunt nevoiti sa contracteaze la banci credite cu dobanzi mari si scadenta la termen. Daca aceste credite nu sunt rambursate la timp, dobanzile cresc substantial.

Producatorii agricoli din Romania sunt, de asemenea, dependenti de firmele care detin monopolul principalelor materii prime si materiale necesare procesului de productie si pe care le comercializeaza la preturi foarte mari, cu plata la termen. Daca termenul este depasit, preturile pot creste cu pana la 15%.