Piața Vinului

Studierea pieţelor produselor viniviticole din România este o activitate complexă, care în termenii cei mai generali urmăreşte în primul rând capacităţile de producţie, mai ales sub aspectul dimensiunii, structurii şi în general a tuturor elementelor de ordin organizatoric.

La nivel mondial România ocupă locul 10 între ţările consumatoare cu 2,1%, nivel care este considerat mult inferior cifrelor de consum a altor ţări cum sunt Franţa (15,4%), Italia (13,9%), SUA (9,7%), Germania (9%), Spania (6,4%), Argentina (5,5%), Marea Britanie (4,6%). Vinul de masă se consumă cel mai mult, deşi şi cererea acestuia este în scădere. Vinul alb este preferat de consumatorii români ocupând 68,6% din cota de piaţă, urmat de vinul roşu cu 31,4%. Vinurile roze ocupă practic o cotă nesemnificativă a pieţei.

Piaţa vinului este deja o piaţă matură, afectată puternic de evoluţiile favorabile sau nefavorabile determinate de obişnuinţele alimentare şi comportamentul de cumpărare al consumatorilor.

Referitor la piaţa vinului pot fi scoase în relief câteva modificări generate de comportamentul de consum constant în actuala etapă dn România. Se pot face referiri la următoarele:

- Existenţa unor forme considerate inechitabile în consumul vinului,

- Micşorarea formelor tradiţionale a meselor familiale care favorizau consumul de vin,

- Campaniile anti-alcool care slăbesc promovarea vinului.

Structura şi calitatea producţiei vitivinicole

Structura privind destinaţia producţiei de struguri din ţara noastră este reprezentată în proporţie de 71% struguri de vin, 25% struguri de masă şi 4% alte destinaţii. În cazul strugurilor de vin, 57% sunt struguri pentru vinuri albe, 11% struguri pentru vinuri roşii şi 3% struguri pentru vinuri aromatizare.

Referitor la calitatea produsului ambalat şi marcaj se poate remarca faptul că acesta este apreciată de consumator după aspectul exterior, data ambalării, limita de comercializare etc. Au fost înfiinţate şi funcţionează Comisiile de degustar pentru controlul organoleptic şi comisiile de apel cu rol în analizarea şi soluţionarea contestaţiilor depuse în legătură cu deciziile de retragere a certificatelor eliberate.

Calitatea are rolul de a diferenţia oferta pe piaţa vinului, fiind reglementată printr-o serie de măsuri, structurate prin activităţi specificecum sunt: autorizarea laboratoarelor pentru executarea analizelor, selectarea specialiştilor desemnaţi să semneze documente de atestare a calităţii, certificarea calităţii şi comercializarea materialului săditor viticol, autorizarea denumirilor de origine controlată şi a vinurilor cu indicaţii geografice protejate, etichetarea etc.

Diversitatea varietală este caracteristica cea mai relevantă a produsului vin. Astfel vinurile pot fi clasificate după diferite criteii. După culoare, vinul poate fi: alb, roze, roşu.

După vechimea lor, vinurile se clasifică în vinuri tinere, vinuri mature şi vinuri vechi care depăşesc 7 ani. După conţinutul de zahăr la litru, vinurile se împart în vinuri seci, demiseci, demidulci şi dulci.

Denumirea de origine, importanţa în cadrul pieţei

În România concomitent cu diminuarea cererii a scăzut şi producţia. Vinurile cu denumire de origine au reprezentat o mică parte – 9,5% în anul 2001. În aclaşi timp vinurile cu indicaţie geografică au reprezentat 18,8%, restul producţiei fiind reprezentată de vinuri de masă într-o proporţie de 71,6%.

Cu referire la denumirea de origine se poate spune că aceasta este rezultatul eforturilor producătorilor acestui teritoriu pentru producerea unui vin original şi specific precum şi în definirea regulilor şi criteriilor geografice. Definirea unei denumiri de origine implică nu numai menţiunea originii geografice, dar şi a soiurilor , a conditiilor de producţie, elaborare şi condiţionare, precum şi a ariilor de producţie şi a terenurilor apte pentru producţia vinului cu denumire de origine, acelea care sunt consacrate în mod precis ce către uzanţele locale în mod loial şi constant.

Denumirea de origine este fondată pe constituirea de organizaţii inter-profesionale ce au la bază libera iniţiativă şi voinţa producătorilor şi care se bucură de concursul şi supervizarea puterii publice, un sistem prin care se instituie o disciplină de producţie şi comercializarea al carei respect este benefic pentru toţi.

Nu trebuie confundată marca cu denumirea de origine. Mărcile tradiţionale nu-şi văd periclitate drepturile lor prin instituirea denumirilor de origine. Atunci când o marcă se aplică unei denumiri de origine aceasta trebuie menţionată pe etichietă şi la prezentare astfel încât marca să fie legată de denumire de origine.

Originea trebuie să fie controlată de către organizaţia sau autoritatea ce acordă sau confirmă denumirea de origine controlată.

La vinurile de calitate întreptăţite la denumire de origine controlată şi trepte de calitate, pe etichetă sau pe contraetichetă mai sunt înstrise uneori şi câteva referiri la însuşirile organoleptice, relaţii istorice, geografice, recomandări pentru consum etc.

Potrivit Cartei Vinului, denumirea de origine desemnează denumirea unui teritoriu servind la desemnarea unui vin care este originar din această regiune şi deci are caracteristici şi calităţi specifice şi care sunt datorate în mod esenţial concursului factotilor naturali şi umani propri acestui teritoriu.

Oferta producţiei vitivinicole

Oferta este dată de capacitatea de producţie viniviticolă care reflectă posibilităţile efective de producţie ce pot fi realizate. Prin noţiune de „potenţial viticol” se înţelege aria teritorială plantată cu viţă de vie pe rod, productive, drepturile în proprietatea viticultorilor, rezervele de drepturi şi plantaţiile autorizate dar încă nerealizate.

Desigur între cele 2 noţiuni există corelări, acestea fiind cu delimitări şi interpretări diferite de-a lungul etapelor istorice.