Plante tropicale și subtropicale - muștarul alb

SINAPIS ALBA

1. Tema: prezentarea generală a plantei, studii privind caracteristicile plantei

2. Prezentare generală

2.1 Denumirea

- denumire ştiinţifică: SINAPIS alba L.

- denumire populară: Muştar alb

- denumirea în limba engleză: White mustard

- denumirea în limba franceză: Moustarde blanc

2.2 Clasificare botanică

- familia cruciferae

2.3. Răspândire geografică

- plantă exclusiv de cultură, în flora spontană având o arie restrânsă

- întâlnit nativ în regiuni mediteraniene, America de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Crimea

- în ţară:

- zone foarte favorabile: Câmpia Timişului, Câmpia Crişurilor

- zone favorabile: Bărăgan, Dobrogea, Câmpia Olteniei

2.4. Structura fitochimică:

- specie anuală erbacee

- rădăcina - pivotantă şi ramificată

- tulpina - erectă, înaltă de 50-100 cm, ramificată, pubescentă de formă cilindrică

- floarea este construită din 4 sepale verzi, 4 petale galbene, lungi de 7-9 mm, 6 stamine dintre care 4 lungi şi două scurte, ovar superior şi un pedicel pubescent lung de 4-5 cm. Florile sunt grupate în raceme dense care se dezvoltă pe măsură ce plantele înfloresc.

- Fructul - este format dintr-o silecvă formată dintr-o porţiune pubescentă care în partea inferioară conţine seminţele (3-6), şi dintr-o porţiune alungită în formă de rostru, mai subţire, situată în vârful silecvei. Silecvele sunt situate altern pe tulpină, într-o poziţie orizontală formând un unghi aproape drept cu tulpina sau cu ramurile.

- Sămânţa prezintă o formă sferică sau elipsoidală

2.5. Condiţii pedoclimatice

Solul - Nu manifestă cerinţe deosebite faţă de sol dar nu sunt favorabile pentru o dezvoltare optimă solurile argiloase, cu exces de umiditate, precum şi cele nisipoase care nu reţin apa. De asemenea reacţionează negativ în cazul cultivării pe soluri acide sau sărături. Cele mai indicate sunt solurile cu reacţie neutră sau slab alcalină. De asemenea producţii mari se obţin pe soluri luto-nisipoase, permeabile şi bogate în humus.

Temperatura - Muştarul alb rezistă la temperaturi scăzute, în fazele timpurii de vegetaţie rezistând până la –50C. O dată cu înaintarea în vegetaţie plantele rezistă mai puţin la temperaturi scăzute. Seminţele germinează la temperaturii joase (10C).

Apa - Cerinţele faţă de umiditate sunt diferite în decursul perioadei de vegetaţie. Se întâlnesc astfel două perioade critice, în care este necesară o bună aprovizionare a solului cu apă: perioada germinării seminţelor când apa contribuie la uniformizarea răsăririi şi perioada dezvoltării intense a plantelor când au un sistem radicular insuficient dezvoltat.

2.6. Compoziţia chimică şi evoluţia biochimică

- masa verde conţine 15% masă uscată, 2-3% proteine, 5-8% carbohidraţi, 1.5-3% fibre [JD]

- seminţele au umiditatea 7,2% şi conţin 27.6% proteine, 29.7% lipide, 20.8% azotaţi, 10.3% fibre, mucilagii, mirozinază, sinalbozid, ş.a. [Has].

- seminţele conţin acid cathartic datorat eliberării de H2S în contact cu apa.

Dozele mari pot fi periculoase deoarece pot fi produse sulfide, cianuri, etc. Principiul activ al muştarului alb este sinalbinul - sub acţiunea fermentului (mirozinazei) se dedublează în mediul apos în glucoză, sulfat acid şi izotiocianat de p-hidroxibenzil care însă nu este volatil ca izotiocianatul de alil , după ecuaţia:

Sinalbinul (C30H42N2S2O15) a fost denumit şi studiat de Will şi Laubenheimer (1870), poate fi obţinut din seminţele de muştar. Cristalele lui sunt aproape incolore, uşor solubile în apă caldă, puţin solubil în alcool şi insolubil în eter [H-J].

Dezvoltarea optimă se produce dacă este semănat primăvara devreme.

Epoca optimă de recoltare este situată în faza maturităţii seminţelor, care se colorează în galben auriu , întreaga plantă fiind de culoare galbenă.

2.7. Evoluţia sistemului postrecoltare, procesare

După recoltare este obligatorie condiţionarea seminţelor. Se pot utiliza în acest sens selectoare pentru cereale sau vânturători. După condiţionare acestea se aşează în strat subţire pentru uscare astfel ca umiditatea să ajungă la 10%.

Seminţele se ambalează în saci şi se păstrează în magazii curate şi uscate datorită prezenţei mucilagiilor în cantităţi apreciabile seminţele întregi de muştar pot fi utilizate ca laxativ [E-P].

2.8. Boli şi dăunători

Mozaicul cruciferelor - îngălbeneşte frunzele pe care apar dungi şi inele de culoare brună, ca urmare a înţepăturilor purecilor şi a păduchilor. Atacă întreaga plantă în tot timpul vegetaţiei mana cruciferelor - produce pete neregulate pe frunze, pe partea superioară a frunzelor la început, petele sunt de culoare galbenă, mai târziu brună cenuşie, iar pe partea inferioară apare un praf alb cenuşiu

Arsura rădăcinilor - brunifică primele frunze, îngălbeneşte tulpinile, după care planta se usucă. Ca urmare rădăcinile se subţiază şi putrezesc. Această boală atacă întreaga plantă în prima fază de creştere. Se combate prin asolament cu revenirea muştarului pe acelaşiu loc după 7-8 ani, evitarea terenurilor umede şi prin smulgerea imediată a plantelor bolnave

Hernia rădăcinilor - rădăcinile prezintă porţiuni îngroşate, frunzele au o culoare albastră verzuie. Pentru a deosebi atacul de hernie de cel al gărgăriţei, trebuie reţinut că umflăturile produse de boală sunt pline, spre deosebire de cele provocate de gărgăriţă, care sunt goale. Hernia rădăcinilor atacă plantele în tot timpul vegetaţiei şi se combate prin asolament de 4-5 ani şi introducerea de var în teren.