Poluarea cu Fungicide

1.Introducere

Alaturi de insecte, un tip de daunatori cu impact important asupra recoltelor agricole –dar nu numai- sunt cipercile, sau fungi. Acest tip de paraziti se dezvolta in perioadele de umiditate crescuta, fiind favorizati de temperaturi convenabile, dar si de anumiti factori de mediu, cum ar fi deficitul sau excesul de minerale din sol.

Fungii sau ciupercile sunt organisme parazite, incapabile a se hrani singure din cauza gradului inferior de dezvoltare. Ei ataca plante cu organizare superioara, invadand tesuturile gazdelor, pe care uneori le si distrug prin toxinele si enzimele pe care le secreta, in timp ce alteori se inmultesc doar sa le foloseasca in beneficiu propriu, fara a le distruge.

Fungii demonstreaza o capacitate remarcabila de adaptare la cele mai dure conditii, fiind prezenti atat pe varfurile muntilor, cat si in adancurile abisale ale oceanelor, in conditii de uscaciune, dar si de umiditate extrema.

Istoria umanitatii consemneaza multe momente in care ciupercile parazite au pus sub semnul dezastrelor fie recoltele, fie starea sanatatii populatiilor: “Focul Sf. Anton”, boala frecventa in Evul Mediu, cauzata de fungi Claviceps purpurea care contamineaza secara, ucidea prin hemoragii violente pe cei care se hraneau cu paine din secara contaminata; valul de emigrare a irlandezilor catre Lumea Noua, a fost cauzat de foametea instalata in urma distrugerii recoltelor de cartofi tot de catre o ciuperca, Phytophtora infestans; premiul din 1750 al Academiei Franceze de Arte si Stiinte a fost acordat lui Mathieu Tillet, pentru un studio asupra contaminarii fungice a graului cu Tilletia caries. Tot Tillet a aplicat pentru prima data un tratament antifungic la seminte, pe baza de calcar, sare, nitrat de potasiu.

Invaziile diferitelor tipuri de mana care au amenintat viticultura si industria franceza, fungii fiind “importati” din America, au fortat luarea de masuri in mod organizat si astfel, in 1855, Bequerel a dezvoltat un program de aplicare a pulberii de sulf cu tratament antifungic. Cu ocazia importarii unor soiuri de vita rezisente la afide (Phylloxera), a fost adusa si mana, o infectie fungala cu Plasmopara viticola, din fericire cu success combatuta cu un amestec de sulfat de cupru si calcar, folosit si astazi.

Utilizarea fungicidelor pe baza de cupru si sulf a dominat piata pana in 1918 cand compusii organomercurici, aparuti din cercetarile in domeniul farmaceutic si colorantilor, au fost predominanti in tratamentele infectiilor cu fungi. Acestia au fost retrasi prin anii ’70, ca urmare a toxicitatii lor inseminate. Locul lor a fost ocupat de o gama larga de fungicide nesistemice, care au fost precursori ai unei generatii noi: fungicidele sistemice.

Pentru a contracara eficient raspandirea parazitilor de tip fungal, este necesara cunoasterea biologiei lor, a modului de reproducere, a momentelor si punctelor de vulnerabilitate din metabolismul lor. Dupa natura modului de reproducere, fungi se impart in patru categorii, dupa cum urmeaza:

1. Oomicete: Plasmopara Viticola (mana vitei de vie), Phytophtora infesta (taciunele cartofului si tomatelor)

2. Ascomicete: Erysiphe graminis (taciunele cerealelor)

3. Basidomicete: “ruginile” cerealelor, Puccinia triticina (rugina bruna a graului), Puccinia striiformis (funinginea galbena a cerealelor)

4. Deuteromicete, patogeni responsabili de patarea frunzelor si fructelor, Fusarium oxysporum (patarea bananelor)

Fungicidele sunt substante capabile sa anihileze, sa previna, sau sa trateze infestarea culturilor cu astfel de paraziti, numele lor derivand de la “fungus” (ciuperca) si “caedo” (a ucide). Activitatea lor poate fi fungicida ( distrugerea fungilor) sau fungistatica (incetinirea dezvoltarii fungilor pe o perioada limitata de timp). Alegerea unui fungicid se face dupa identificarea agentului patogen (cauzator de infestare), asa incat eficienta combaterii sa fie maxima tinand cont de epidemiologia si ciclul de dezvoltare al daunatorului. Dupa efectele lor, fungii pot produce fie o reducere substantiala a recoltelor, dar si pierderi totale, prin caderea frunzisului, sau, pe termen lung, disparitia culturilor. Un fungicid de succes trebuie sa fie prezent “la locul potrivit pentru actiune”, la momentul “potrivit” si in cantitati suficiente pentru a fi letal infectiei.