Raport privind îndeplinirea practicii inginerești la SA Franzeluța

Întroducere

Din cele mai vechi timpuri, de la prima revoluţie alimentară, cerealele au avut şi au o importanţă deosebită pentru hrana omului. Astfel, încă din era paleolitică, în urmă cu 800 000 de ani, hrana vegetală se asigura prin culegerea accidentală de fructe, rădăcini şi seminţe ale unor plante, care erau consumate ca atare.

De abia din mezolitic (12 000 î.e.n.), omul începe să selecteze speciile de plante pentru consum şi să le sfărâme printr-o tehnică primitivă. Primele mori cu pietre apar în neolitic (3 000 î.e.n.), antrenate iniţial cu braţele şi apoi, cu animale, simultan trecându-se de la consumul de boabe fierte la cel de turte coapte, preparate din cereale sfărâmate.

Popoarele din Orientul Mijlociu (asirienii, evreii şi egiptenii), încă în perioada 2500-2000 î.e.n. preparau un aluat de consistenţa redusă, frământat în cuve mari de pământ, fermentat sau nefermentat şi uscat sub formă de turte la soare sau copt (mai târziu), în cuptoare. Funcţie de starea socială a consumatorilor se stabileau sorturile de făină (şrotul de grâu pentru poporul de rând, făina cernută pentru stăpânii de sclavi şi făina foarte fină, de cele mai multe ori îmbogăţită cu fructe (smochine, curmale), pentru faraoni şi cler).

Grecii au perfecţionat tehnologia pâinii prin îmbunătăţirea calităţii şi lărgirea gamei sortimentale (în izvoarele istorice se cunosc peste 72 sortimente (pâine din secară, ovăz, fasole pentru populaţia săracă, pâine dietetică fabricată cu adaos de miere, lapte şi ulei pentru bogaţi, pâine picantă pentru ospăţuri, frământată cu vin etc.)), de unde s-a transmis apoi la romani, care au transformat fabricarea pâinii intr-un proces complex organizat pe mai multe faze (cumpărarea grâului, măcinarea cu cernerea făinii, prepararea, divizarea, modelarea şi coacerea aluatului şi vinderea pâinii pe baza de cântărire şi control), introducându-se frământătoare de aluat de tip cuvă cu agitator antrenat cu forţa animală şi cuptoarele din zidărie.

Acest mod meşteşugăresc nu a evoluat prea mult in evul mediu.

Apariţia industrializării, a aşezărilor omeneşti suprapopulate, rafinarea gusturilor în alimentaţie, a făcut, ca începând cu secolul XIX să se treacă la mecanizarea şi automatizarea avansată a proceselor din morărit şi panificaţie, la modificarea sistemelor şi principiilor tehnice folosite.

Actualmente sunt in curs de utilizare tehnologiile moderne de frământare, fermentare, coacere şi ambalare a produselor de panificaţie, introducerea automatizării şi computerizării fluxurilor tehnologice din morărit şi panificaţie.

• Istoria și caracteristica întreprinderii

Combinatul de panificație din Chișinău Franzeluța a fost înregistrat ca Societete pe acțiuni de către Camera Inregestrării de Stat a Ministerului Justiției la 12 septembrie 1995.

A trecut peste o jumatate de veac de cînd industria mecanizată de panificaţie din ţara noastră a facut primii paşi. Reconstruirea unei vechi brutării din Chişinău şi montarea primelor linii de producţie in flux au marcat, în 1947, începutul. Oamenii au prins a învăţa să împletească în mod armonios experienţa şi tradiţiile neamului cu tainele noilor tehnologii, pentru ca “pîinea cea de toate zilele” să apară pe masa fiecăruia dintre noi ca un produs de calitate, cu gust şi aspect plăcut. Încetul cu încetul, numărul întreprinderilor de profil a crescut, şi prin asocierea lor a fost fondat în 1960 Combinatul de Panificaţie.

Astăzi, această structură complexă, devenită societate pe acţiuni, dispune de personal calificat, are în componenţa sa cinci fabrici cu linii automatizate, ateliere mecanice experimentale, un centru de calcul şi o reţea de magazine ramificată în toate zonele capitalei. La pradusele de panificaţie se mai adugă pastele făinoase şi specialităţile de patiserie – cofetărie.

Din 1959, odată cu intrarea în funcţiune a unor noi linii mecanizate, se declanşează o altă campanie de reconstrucţie şi reutilare tehnică, la fabrica de pâine nr. 1, capacitatea de producţie atingînd cota de 50 de tone în 24 de ore.

La 24 februarie 1960, prin asocierea instituţiilor de profil din capitală, a fost creat Combinatul de Panificaţie. Fondarea acestuia a dat posibilitatea centralizării serviciilor, organizării unui birou de comandă ce determină cantitatea şi tipul produselor pentru fiecare subunitate în parte, pe baza solicitărilor din reţeaua comercială. Regimul de autofinanţare impus a contribuit la mărirea volumului de producţie şi la îmbogăţirea gamei sortimentale.

Automatizarea intensivă, în anii 1970, a proceselor de producţie a devenit direcţia prioritară, având drept efect îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi ridicarea eficacităţii de producţie. Astfel, în baza introducerii tehnologiilor progresiste, au fost mecanizate procesele de depozitare, transportare şi dozare a materiei prime, modul de preparare şi dospire a aluatului, coacerea pâinii. În urma înlocuirii vechilor cuptoare cu altele noi de tip tunel, cu încălzire electrică, a devenit posibilă şi crearea în toate întreprinderile aunui mediu de muncă adecvat din punct de vedere ecologic.

Ca urmare a reconstrucţiei succesive a fabricilor nr. 1 şi nr. 4, precum şi a construirii noilor fabrici nr. 2, nr. 3 şi de paste făinoase, combinatul a devenit o întreprindere modernă a industriei de panificaţie din Republica Moldova.