Standarde, cerințe minime de calitate și caracterizarea tehnologice a speciei păstârnac (pastinaca sativa l.)

INTRODUCERE

Păstârnacul este de multă vreme cultivat și răspândit în Europa, Asia, America Australia, Noua-Zeelandă. Datorită rezistenței la frig se cultivă în regiunile cu latitudine de peste 60ș. La noi în țara este cultivat în toate regiunile.

Aceasta legumă prezintă importanță pentru conținutul său în substanțe organice, vitamine

și uleiuri eterice. De la păstârnac se consumă rădăcina îngroșată și rareori frunzele foarte tinere, aceste organe comestibile asociindu-se cu alte legume mai valoroase și mai gustoase.

Păstârnacul se cultivă pentru rădăcinile tuberizate cu gust dulce și aromă plăcută, care se folosesc pentru prepararea unor mâncăruri și a unor conserve. Rădăcinile și frunzele de păstârnac constituie și un furaj de calitate pentru animale și au, de asemenea, proprietăți terapeutice recunoscute în tratamentul bolilor mintale, fortificarea unghiilor, oaselor, plămânilor și în normalizarea circulației periferice și a diurezei.

CAPITOLUL 1 :

ÎNCADRAREA SPECIEI ȘI CARACTERE GENERALE

PĂSTÂRNACUL - Patinaca saliva L., convar. hortensis Ehrh.

Familia Apiaceae (Umbeliferae)

engleză - parsnip; germană- Patinake; franceză - panais, racine blanche

Figura 1.1.

Alte denumiri în limba română- păscănat (Banat), postârnap (Transilvania), pătârnaț (Moldova).

1.1. Origine și răspândire

Păstârnacul este originar din Europa- zona mediteraneană, unde crește spontan. Este o plantă veche în cultură de circa 400 de ani, în prezent cultivându-se pe tot globul, mai ales în regiunile temperate și umede, până la 60ș latitudine nordică. La noi se cultivă în toată țara alături de toate celelalte rădăcinoase, dar pe suprafațe mult mai mici decât morcovul.

Rădăcinile de păstârnac au un conținut ridicat de substanță uscata, glucide, proteine, proteine ( C, B1, B2), săruri de K, P, Cl,Si, și substanțe volatile.

Rădăcinile și frunzele de păstârnac constituie un furaj de calitate pentru animale și au , de asemenea, proprietăți terapeutice recunoscute în tratamentul bolilor mintale, fortificarea unghiilor, oaselor, plămânilor și în normalizarea circulației periferice și a diurezei.

1.2. Imporțanța culturii

Păstârnacul se cultivă pentru rădăcinile tuberizate cu gust dulce și aromă placută, care se folosesc pentru prepararea unor mâncăruri și a unor conserve.

Producția - variază între 35 și 40 de tone la hectar, mai mare la soiurile Alb lung și Semilung, precum și la semănăturile de primăvară.

1.3. Productivitatea la cultura de păstârnac

Productia poate varia între 30-40 t / ha la o densitate de 3500.000- 400.000 plante/ha. Se mai obțin de asemenea și peste 10 tone /ha frunze verzi folosite, în proporție redusă in furajele care se însilozează. Plantele nerecoltate toamna se pot recolta in ferestrele iernii când solul nu este înghețat sau primăvara devreme. Păstrarea păstârnacului peste iarnă se poate face în silozuri la fel ca și la morcov